Antena Căutare

Drama unor români din Spania. ”Ne-au aruncat copilul la gunoi! Ne-au întrebat la ce ne trebuie corpul? ”Păi cum să-l plângem?”

Ana Maria s-a născut prematur, la 23 de săptămâni de viață. A trăit trei ore. Apoi, cei de la Spitalul din Torrejon, i-au anunțat pe Valentina și pe Radu, părinții săi, că a decedat. Când s-au dus să-i ridice corpul, pentru îngropăciune, cei doi au rămas șocați! Trupul fusese aruncat la gunoi! ”Pentru ce vă trebuie?” ”Păin cum să-l plângem?”

Galerie
Valentina și Radu, cu unica fișă pe care au primit-o și care le amintește de Ana Maria

Radu a venit primul în Spania, la muncă, acum 15 ani. După alți patru a ajuns în patria lui Cervantes și Valentina. S-au stabilit la Loeches, Madrid. Acolo s-a născut, la 36 de săptămâni, primul lor copil, un băiețel. Ruptura de membrană a făcut ca el să vină pe lume ceva mai devreme, dar nu au existat probleme de sănătate, ajungând la opt ani.

În noiembrie 2017, Valentina a ajuns la spital, de urgență, cu tensiune mare. Era gravidă. Ana Maria s-a născut prematur, la doar 23 de săptămâni. De fapt, la 22 de săptămâni și șase zile, un amănunt extrem de important! A trăit mai puțin de trei ore. ”Ne-au arătat trupul firav, cu o căciuliță pe cap”, spune Radu. A apucat să-i facă o poză. Au primit o fișă cu datele nou-născutei, precum și amprentele. Apoi au fost informați că micuța a decedat...

Și-au revenit cât de cât, au decis s-o înmormânteze, cum e creștinește. Radu a mers la spital, pentru a lua cadavrul. A simțit că cei de acolo trag, cumva, de timp. ”Trebuie să avem și acordul soției”, i s-a spus. Valentina se găsea la Terapie Intensivă. Când a ieșit, au făcut, din nou, cerere. ”Am rămas fără cuvinte. M-au întrebat de ce vrem corpul? Pentru ce? Ce să facem cu el?”, rememorează Radu. ”Cum adică ce să facem cu el??? Să-l înmormântăm, să-l plângem!” N-au primit nimic!

Au mers la o casă de avocatură. ”Ana Maria avea 22 de săptămâni și șase zile. Așa au spus cei de la spital. Conform legislației, corpul este considerat, până atunci, residuu organic și poate fi aruncat la gunoi. Numai că există documente care arată că avea 23 de săptămâni, ori, în acest caz, trebuie să existe un cadavru!”, spune Adrian Carriedo, avocat la ”Lex Abogacia”. S-a mers și la organisme superioare, solicitând celor de la Serviciul Madrilen de Sănătate (Sermas) să intervină. Degeaba, niciun răspuns! ”Pe 24 octombrie, Valentina a venit cu tensiune mare la spital, 169/114, dar a fost trimisă acasă”, mai spun avocații.

Articolul continuă după reclamă

Mama și-a revenit. Tată, niciodată. ”Fac tratament, nu vreau să mă gândesc că nu pot trece peste această traumă”, spune Radu. ”Am doi ani de când o cer. Nu mai putem avea copii, iar ei nu au dreptul să ne facă așa ceva”, mai spune românul, în timp ce ține în mână fișa micuței...

Sursa: El Mundo

Companiile americane de tehnologiei restricţionează călătoriile angajaţilor în China... Numărul deceselor provocate de epidemia din China a urcat la 106; Primul caz de deces în Beijng...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Rezultatele RMN-ului făcut de Donald Trump, făcute publice de Casa Albă! Care este starea președintelui american
Rezultatele RMN-ului făcut de Donald Trump, făcute publice de Casa Albă! Care este starea președintelui american
Lauren Sánchez a dictat moda iernii. Ținuta de 10.000 de dolari care a atras toate privirile
Lauren Sánchez a dictat moda iernii. Ținuta de 10.000 de dolari care a atras toate privirile Catine.ro
Donald Trump a fost scos din sărite de întrebările unei jurnaliste. Ce a putut să-i spună: „Liniște...”
Donald Trump a fost scos din sărite de întrebările unei jurnaliste. Ce a putut să-i spună: „Liniște...”
Sıla Türkoğlu s-a retras din cel de-al treilea serial și acum își petrece vacanța la Londra. Ce fotografii a publicat vedeta
Sıla Türkoğlu s-a retras din cel de-al treilea serial și acum își petrece vacanța la Londra. Ce fotografii a... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Un român căutat internațional face live-uri pe TikTok după ce ar fi bătut un YouTuber italian în metroul din Roma
Un român căutat internațional face live-uri pe TikTok după ce ar fi bătut un YouTuber italian în metroul din Roma Libertatea.ro
Cât a plătit Ioana Țiriac pentru a fi martoră la un moment istoric. Fiica magnatului român nu s-a uitat la bani
Cât a plătit Ioana Țiriac pentru a fi martoră la un moment istoric. Fiica magnatului român nu s-a uitat la bani AntenaSport
Nadia Comăneci, o mamă foarte mândră! Ce a dezvăluit despre fiul ei, Dylan, în vârstă de 19 ani: „Trebuie să își încerce identitatea, să vadă ce dorește…”
Nadia Comăneci, o mamă foarte mândră! Ce a dezvăluit despre fiul ei, Dylan, în vârstă de 19 ani: „Trebuie... Elle
Ce salariu ar avea Laurențiu Reghecampf pe lună dacă acceptă oferta din Sudan! Acum are 15.000 de euro
Ce salariu ar avea Laurențiu Reghecampf pe lună dacă acceptă oferta din Sudan! Acum are 15.000 de euro Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Cornulețe fragede cu vanilie și migdale măcinate. Rețetă pentru sărbătorile de iarnă
Cornulețe fragede cu vanilie și migdale măcinate. Rețetă pentru sărbătorile de iarnă HelloTaste.ro
Pământul se scufundă în Turcia. Explicația fenomenului înspăimântător care se extinde acum în toată țara
Pământul se scufundă în Turcia. Explicația fenomenului înspăimântător care se extinde acum în toată țara Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din decembrie 2025. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din decembrie 2025. Ce titluri vor fi disponibile useit
Horoscopul zilei de 10 decembrie 2025. Vărsătorii caută conexiuni autentice. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 10 decembrie 2025. Vărsătorii caută conexiuni autentice. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Sfârșitul „Lumii libere”. Europa se transformă în Trumpistan sau rămâne fără protecție americană
Sfârșitul „Lumii libere”. Europa se transformă în Trumpistan sau rămâne fără protecție americană Jurnalul
Nicușor Dan, prima reacție după documentarul Recorder despre justiția din România
Nicușor Dan, prima reacție după documentarul Recorder despre justiția din România Kudika
Ce s-a descoperit la autopsia fetiței de doi ani care a murit într-o clinică stomatologică din București
Ce s-a descoperit la autopsia fetiței de doi ani care a murit într-o clinică stomatologică din București Redactia.ro
Orașul în care pensionarii trăiesc
Orașul în care pensionarii trăiesc "ca niște regi" cu doar 1.000 de € pe lună. Clima și preţurile i-au convins Observator
6 medicamente care nu se combină bine cu suplimentul de vitamina D, potrivit farmaciștilor
6 medicamente care nu se combină bine cu suplimentul de vitamina D, potrivit farmaciștilor MediCOOL
Fursecuri boabe de cafea, fragede, aromate și ușor de preparat
Fursecuri boabe de cafea, fragede, aromate și ușor de preparat HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum îți dai seama că ai fost crescut de un părinte prea autoritar
Cum îți dai seama că ai fost crescut de un părinte prea autoritar DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
„Jumătate din Internet a picat” într-o nouă pană Cloudflare. Ultima a avut loc acum doar câteva săptămâni
„Jumătate din Internet a picat” într-o nouă pană Cloudflare. Ultima a avut loc acum doar câteva săptămâni UseIT
Blat de tort cu iaurt în compoziție. Un blat aerat, umed și incredibil de stabil
Blat de tort cu iaurt în compoziție. Un blat aerat, umed și incredibil de stabil Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x