Antena Căutare

Imagini cu Regele Charles şi prinţul William salutând mulţimea care stă la rând pentru a-i aduce omagii Reginei Elisabeta a II-a

Regele Charles al III-lea şi fiul său William au dat mâna cu oameni care au stat multe ore la rând, în centrul Londrei, pentru a-i aduce omagiu reginei Elisabeta a II-a. Cei doi au vorbit cu oamenii în apropiere de Lambeth Bridge.

Galerie
Regele Charles și Prințul William au dat mâna cu oamenii care au venit să-i aducă omagii Reginei | Profimedia

Regele Charles și fiul său cel mare au salutat mulțimea și au vorbit cu oamenii. Cei doi i-au întrebat pe cei prezenți de cât timp așteaptă la coadă și dacă nu le e frig. Mai Mult, Prințul William i-a spus unui că Reginei nu i-ar fi venit să creadă câți oameni vin să-i aducă omagii, potrivit Reuters.

Citește și: Cei 8 nepoți ai Reginei Elisabeta a II-a, priveghi la sicriul bunicii. Imaginile care vor rămâne în istorie

Ce le-au spus Regele Charles și Prințul William oamenilor care așteptau la coadă pentru a aduce omagii Reginei Elisabeta

“Nu i-ar fi venit să creadă ce se întâmplă acum, chiar nu i-ar fi venit. Este extraordinar”, s-a auzit Prințul William spunând.

Articolul continuă după reclamă

Prințului William i-a atras atenția o femeie car eținea în brațe un urs Paddington. Fiul Regelui a fost fotografiat aringând ursulețul.

De asemenea, Regele Charles al III-lea i-a întrebat pe oameni de cât timp așteaptă la coadă, iar o femeie i-a răspuns că a meritat așteptare.

“Sper că nu aţi îngheţat prea tare”, a fost auzit spuând Regele Charles al III-lea în fața oamenilor care așteptau în centrul Londrei.

Citește și: Cum a reacționat Regele Charles când a fost apostrofat de un britanic: „Ne chinuim să ne încălzim locuințele”

Regina Elisabeta a II-a a murit pe data de 8 septembrie 2022

Regina Elisabeta a II-a a murit la Castelul Balmoral pe data de 8 septembrie 2022. Suverana Marii Britanii avea 96 de ani și din octombrie 2021 a început să aibă probleme grave de sănătate. Moartea Prințului Philip, bărbatul pe care l-a iubit enorm, a slăbit-o pe Majestatea Sa.

Astfel, după ce a fost internată în secret în luna octombrie, Regina Elisabeta a II-a a decis să se odihnească la scurt timp după ce a fost infectată cu coronavirus. Boala COVID-19 a slăbit și mai tare trupul deja în suferință al mamei Regelui Charles al III-a.

Din cauză că nu putea să participe la toate angajamentele regale, fiul său i-a ținut locul în mai multe rânduri.

A venit timpul ca Prințul Charles să fie încoronat Regele Charles al III-a, după un moment de profundă suferință provocat de moartea mamei sale. În doar un an și câteva luni, acesta și-a pierdut ambii părinți. Iată ce a transmis la scurt timp după ce a fost anunțat decesul Reginei Elisabeta, cea pe care o înlocuiește pe tronul Angliei.

Majestatea Sa a domnit 70 de ani și a fost reprezentată de 15 prim-miniştri. În timpul domniei sale au existat 14 preşedinţi americani, pe care i-a cunoscut, cu excepţia lui Lyndon Johnson.

Regina Elisabeta a II-a a fost fiica lui Elisabeth Bowes-Lyon (Regina Mamă Elisabeta) și a lui George al VI-lea al Regatului Unit. Elizabeth Alexandra Mary, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, s-a născut pe 21 aprilie 1926, fiind primul copil al celui care urma să fie regele George al VI-lea.

Regina Elisabeta a II-a a devenit moştenitoare a tronului Marii Britanii când unchiul ei, Edward al VIII-lea, a abdicat pe 11 decembrie 1936, iar tatăl ei a devenit regele George al VI-lea. Ea avea 10 ani.

Cum a reacționat Regele Charles când a fost apostrofat de un britanic: „Ne chinuim să ne încălzim locuințele”... Portretul cu Regina Elisabeta a II-a pe care Casa Regală britanică l-a publicat în ziua funerariilor...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Fiul prințesei moștenitoare a Norvegiei, acuzat de 40 de infracțiuni! Câți ani de închisoare a primit Marius Borg Høiby
Fiul prințesei moștenitoare a Norvegiei, acuzat de 40 de infracțiuni! Câți ani de închisoare a primit Marius...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Prinţesa thailandeză Bajrakitiyabha a murit după mai bine de trei ani petrecuţi în comă
Prinţesa thailandeză Bajrakitiyabha a murit după mai bine de trei ani petrecuţi în comă
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun totul
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun... AntenaSport
Cine este copilul care a cântat împreună cu Nick Cave pe scenă la Summer Well 2026. Matei are doar 10 ani și nu este deloc străin de lumea artistică
Cine este copilul care a cântat împreună cu Nick Cave pe scenă la Summer Well 2026. Matei are doar 10 ani și nu... Elle
Natalia Mateuț a petrecut alături de Leonardo diCaprio! Unde s-au întâlnit cei doi
Natalia Mateuț a petrecut alături de Leonardo diCaprio! Unde s-au întâlnit cei doi Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Pasagerii stau la cozi câte 120 de minute în Frankfurt sau Amsterdam. Timpii de așteptare în aeroporturi s-au dublat din cauza EES
Pasagerii stau la cozi câte 120 de minute în Frankfurt sau Amsterdam. Timpii de așteptare în aeroporturi s-au... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Escrocheriile telefonice și online sunt bazate pe studii științifice: frica „îngheață creierul”. Cum acționează hoții care te anunță că tocmai ți-ai făcut un credit despre care nu știi nimic
Escrocheriile telefonice și online sunt bazate pe studii științifice: frica „îngheață creierul”. Cum... Jurnalul
Imagini controversate cu Philipp Plein și Andreea Sasu. Gesturile designerului au stârnit reacții dure în mediul online
Imagini controversate cu Philipp Plein și Andreea Sasu. Gesturile designerului au stârnit reacții dure în mediul... Kudika
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă Redactia.ro
Vreme extremă în România: De la cod portocaliu de caniculă, la coduri galbene de vânt și ploi torențiale
Vreme extremă în România: De la cod portocaliu de caniculă, la coduri galbene de vânt și ploi torențiale Observator
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x