Antena Căutare

A privit ecografia bebelușului său și s-a speriat. Ce a văzut mama, chiar în dreptul chipului copilului. Imaginea a devenit virală

O femeie însărcinată a mers la medic ca să facă o ecografie, pentru a se asigura că sarcina decurge fără probleme. Când a privit însă monitorul, aceasta s-a speriat.

Galerie
Tânăra a publicat imaginea cu ecografia pe internet și aceasta a devenit virală | sursa foto: Profimedia

În timpul sarcinii, medicii recomandă femeilor să facă mai multe ecografii pentru a se asigura că fătul se dezvoltă așa cum trebuie. La fel a făcut și o tânără în vârstă de 25 de ani, însă atunci când a privit monitorul ecografului, femeia a avut parte de o sperietură de zile mari.

O femeie însărcinată a mers să facă o ecografie, dar când a privit monitorul a făcut o descoperire neașteptată

Aceasta este inedita situație prin care a trecut Tasmin Stenhouse în vârstă de 25 de ani din Dunfermline, Scoția. Aceasta era însărcinată în cinci luni atunci când a decis, plină de entuziasm, să facă o ecografie de control. Știa că va putea vedea, pentru prima oară, chipul bebelușului său. Totuși, nimic nu avea să o pregătească pentru ceea ce avea să urmeze.

Citește și: O mamă a privit ecografia bebelușului său și a descoperit ceva complet neașteptat. Ce a apărut în imagine a lăsat-o fără cuvinte

Articolul continuă după reclamă

Aflată în cabinetul medicului, tânăra a privit curioasă monitorul ecografului, dar nu mică i-a fost mirarea atunci când a văzut ceva neașteptat. Practic, din cauza unei iluzii optice, mama a putut distinge ceea ce părea să fie imaginea unui craniu, format de diferitele umbre și nuanțe surprinse de aparatul ecograf.

După ce i-a trecut din surpriză, aceasta i-a arătat partenerului său de viață poza și amândoi au început să râdă cu lacrimi.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

„Aveam programare la o ecografie ca să mi se confirme sexul bebelușului. Când am văzut pozele primite am fost uimiți. În loc chipul fătului am văzut imaginea unui craniu. I-am arătat partenerului meu și a început să râdă instant”, a dezvăluit femeia, potrivit celor de la mirror.co.uk.

În luna februarie a acestui an a venit pe lume copilul, o fetiță pe care cei doi au numit-o Jura. În spirit de glumă, părinții au spus că cea mică nu arată deloc înfricoșător, ba dimpotrivă, este chiar frumoasă.

Imaginile au ajuns pe internet și au devenit virale, stârnind numeroase reacții în rândul internauților.

O poveste similară este cea trăită de o mamă pe nume Jade Boyland din Marea Britanie. Și aceasta a mers la ecografia de control și a tras o sperietură de zile mari atunci când a privit monitorul. În loc de un chip drăgălaș de copil, femeia a spus că a văzut mai degrabă un celebru personaj de desene animate, cu ochi mari și degete lungi.

„Am întrebat medicul ce se întâmplă și de ce arată așa bebelușul, dar mi-a explicat că e totul perfect normal și atunci m-am mai liniștit. Era din cauza poziției, dar nu am reușit să o facem pe fetiță să se întoarcă. Am încercat să o fac să se miște în burtă, ca să nu mai arate atât de înfricoșătoare imaginea de la ecografie, dar nu am reușit. Spaima de la început a fost apoi înlocuită de amuzament. Prietenii și familia au râs mult atunci când au văzut imaginea. Nu cred că ei au mai văzut așa ceva”, a dezvăluit Jade Boyland”.

Și-a cumpărat un pui de bulldog, dar la scurt timp după ce l-a adus acasă a făcut o descoperire neașteptată. Ce a aflat ... Tu ce vezi prima dată în această imagine? Iluzia optică care îți spune ce fel de persoană ești. Răspunsul te va surprind...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Implantul cerebral care redă vocea pacienților paralizați în timp real. Cum funcționează
Implantul cerebral care redă vocea pacienților paralizați în timp real. Cum funcționează
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Plantele otrăvitoare care pot crea medicamentul viitorului. Secretul descoperit de experți
Plantele otrăvitoare care pot crea medicamentul viitorului. Secretul descoperit de experți
Alina Boz este însărcinată. A anunțat sexul copilului alături de soțul său, Umut Evirgen
Alina Boz este însărcinată. A anunțat sexul copilului alături de soțul său, Umut Evirgen Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Prima imagine cu Eva, fiica Alexandrei Stan! Artista este în culmea fericirii de când a născut
Prima imagine cu Eva, fiica Alexandrei Stan! Artista este în culmea fericirii de când a născut Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Motocicleta din Al Doilea Război Mondial descoperită în Dunărea secată e aproape „nouă”. Sub ea, erau prinși 2 soldați ai Wehrmachtului
Motocicleta din Al Doilea Război Mondial descoperită în Dunărea secată e aproape „nouă”. Sub ea, erau... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Singurul departament din SRI care se ocupa de securitatea energetică a fost desființat. Lipsa experților și a datelor ne lasă pe întuneric 
Singurul departament din SRI care se ocupa de securitatea energetică a fost desființat. Lipsa experților și a... Jurnalul
Alexandra Stan, prima fotografie cu micuța Eva! Gestul emoționant prin care și-a surprins iubitul, la doar o zi după naștere
Alexandra Stan, prima fotografie cu micuța Eva! Gestul emoționant prin care și-a surprins iubitul, la doar o zi... Kudika
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă Redactia.ro
Afacerea cu care Cosmin a dat lovitura, dintr-o întâmplare. Vinde kg cu 30 de lei şi nu mai face faţă cererii
Afacerea cu care Cosmin a dat lovitura, dintr-o întâmplare. Vinde kg cu 30 de lei şi nu mai face faţă cererii Observator
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x