"Bășica lui Caragea”. Cu 200 de ani în urmă, primul balon cu aer cald produs de spirt sălta deasupra Bucureștilor
Pe 9 iunie 1818, primul balon cu aer cald din istoria noastră se înălța deasupra Bucureștilor, ”opera” unor germani din Brașov. Pleca de la Curtea Domnească ”cea arsă” și ateriza la Dudești. Lumea îi zicea ”Bășica lui Caragea”, domnitor care pierdea 10.000 de taleri la un pariu, neputând admite că un aerostat va survola Orașul lui Bucur
Publicat: Marti, 09 Iunie 2020, 06:46 | Actualizat: Marti, 09 Iunie 2020, 07:49Domnița Ralu tot insistase. Avea doar 19 ani, dar era o vizionară: visa să zboare, monta piese de teatru într-un București ce nu mai văzuse așa ceva până atunci, asculta Mozart și Beetohoven, citea pe Schiller ori Goethe, trimitea tineri la Paris pentru a afla tainele declamațiunii, lua lecții de Drept. Fiica lui Ioan Vodă Caragea, domn al Principatului Valahiei (1812 - 1818), stăruise pe lângă tatăl său, omul cu Legiuirea, întâiul cod de pravile din Țara Românească, să aducă un...aerostat. Domnitorul nu credea o iotă din asta, deși creatoarea primei trupe de teatru profesionist de pe la noi îi povestise despre isprava fraților Montgolfier, care se jucaseră de-a Dedal, cu ceva ani în urmă, și reușiseră. Ba, mai mult, suiseră în nacelă un miel, o rață, un cocoș, iar toate aceste jivine supraviețuiseră. Mai exact, în termeni tehnici, decolaseră și aterizaseră în cele mai bune condițiuni. Adăugase că avea știință despre un anume Iordache Cuparencu, acrobat din Serbăuții Sucevei, care mersese la Varșovia ori Vilnius și aici, între 1806 și 1808, se ridicase cu astfel de baloane făcute chiar de a sa mână.
Domnița Ralu Caragea a spirijinit formarea unei clase de actorie la Școala Domnească. L-a trimis pe Costache Aristia la Paris, pentru a afla tainele teatrului de aici
Caragea nu se artătase interesat de așa ceva, dar pentru că o asemenea drăgălășenie nu putea fi refuzată, rugase niște negustori din Brașov să se ocupe de drăcie. Aceștia croiseră o stofă cu diametrul de opt metri, trasă în batist. Era nevoie de un loc viran, pentru ca balonul să se poată înălța. Pe la 1775, Alexandru Ipsilanti, vrând a înlocui Curtea Veche, dăduse poruncă a se ridica una nouă, unde viețuiseră domnitorii până la 1812. N-avusese viață lungă. Devastată de cârjalii (n.r. - tâlhari turci ce făceau parte din trupele disciplinate ale rebelului Pazvanoglu), afectată de cutremurul cel mare din 1802, Curtea Nouă arde din temelii într-un incendiu, în noaptea de 11 spre 12 decembrie, primind numele de ”Curtea Arsă”. Acolo e adunarea.
E 9 iunie 1818 (unele documente notează 26 iunie sau 26 iulie), când, pe la orele opt seara, domnul își face apariția, cu a sa suită, colo, la ruinurile Curții Arse. Domnița Ralu se agită, bate non stop din palme. Vodă Caragea tot neîncrezător este. Pune rămășag, pe 10.000 de taleri, că balonul nu se va putea înălța. Locuitorii vin în număr mare. ”Ciuma lui Caragea” lovise puternic Bucureștiul, luând cu el 90.000 de suflete, așa că oamenii voiau să vadă și altceva decât căruțe trase de ciocli. Conform unor obiceiuri mai vechi, drumul era luminat, pe margini, cu butoaie de păcură aprinsă.
Când Vodă dete semnal, friții puseră foc la butoiul cel mare, un ”buriu cu spirt de cinci vedre, prins cu meșteșug”. ”Bășica s-a înălțat drept în sus și părea un mare ișlic boieresc, legănându-se în văzduh. În lumina scăzută a înserării, fitilul aprins lucea ca un luceafăr”, scrie un martor în niște memorii păstrate la Mănăstirea Govora. Ceaușul Iordache, de la Biserica Amzei, istorisește, și el, neîncrederea privitorilor: ”Dar când bășica s-a înălțat în slăvi, se deteră în genunchi, făcând, cu toșii, cruce!” Puțini știură a se bucura, pentru că vedeau pentru prima oară așa ceva. Doar nemții, băieți deștepți, se gudurau. La intrare, tăiaseră câteva bilete...
Balonul e fără ”personal navigant”. Pleacă de acolo, de la ”curtea ce arsă” și zboară destul, aterizând tocmai la Dudești, într-o gârlă, ”la satu unde să zice Cățel”. Lumea, speriată și neștiutoare, nu pricepe mare lucru, luând în derâdere ceea ce botezase, pe loc, ”bășica lui Caragea”. Ajunge un fel de ”Ab Urbe condita”, din acel moment spunându-se ”de când cu bășica lui Caragea”...
După ce Vodă promulgă Legiuirea, pe 21 august 1818, și după ce Domnița Ralu, dă, la 8 septembrie, prima reprezentație în teatrul amenajat la Cișmeaua Roșie de pe Podul Mogoșoaia, cu ”Italiana în Algir” a lui Rossini, pe 29 septembrie, pretextând o plimbare în afara barierelor orașului, Ioan Gheorghe Caragea, împreună cu întreaga sa familie și cu o gardă de 300 de arnăuți, fuge la Brașov și, de aici, în Italia. Ce să-i faci, plătise pentru trei ani de domnie și stătuse șase, așa că turcii băteau la ușă... Se va stinge, bogat, cu bani ascunși în Elveția, Rusia ori Anglia, pe 27 decembrie 1844, la Atena.
Domnița Ralu, despre care se poate spune că a avut inițiativa ridicării primului aerostat de la noi, a fondat Eteria și a luptat pentru Independența Greciei. A avut doi copii și s-a stins la 1870, în Leipzigul de azi. Teatru nu s-a mai dat la noi multă vreme. Iar primul balon cu aer cald avea să se mai salte, la București, prin mai 1874...