Antena Căutare

El este bărbatul care doarme chiar și 25 de zile pe lună, fără oprire. Ce a recunoscut soția lui Pukharam

Un bărbat în vârstă de 42 de ani a uimit o lume întreagă atunci când a demonstrat că poate dormi chiar și 25 de zile pe lună fără oprire. Practic, omul doarme cam 300 de zile într-un an.

Galerie
Povestea omului care doarme 300 de zile pe an a făcut rapid înconjurul lumii | sursa foto: Profimedia

Aceasta este incredibila poveste de viață a lui Pukharam, un bărbat în vârstă de 42 de ani din Rajasthan. Omul ajunge să doarmă chiar și 25 de zile pe lună, fără oprire.

Familia acestuia susține că, în cursul unui an, acesta doarme 300 de zile și este treaz doar în restul de 65. Din cauza acestui lucru, mulți dintre localnicii din satul Bhadwa din Parbatsar (Rajasthan) îl aseamănă cu un personaj mitologic din vechea scriptură indiană Ramayana, cunoscut pentru faptul că a dormit timp de șase luni.

Cine este și cum arată bărbatul care doarme chiar și 25 de zile pe lună

Pukharam a fost la doctor și, după numeroase analize și investigații, medicii au ajuns la concluzia că acesta suferă de o afecțiune rară numită Axis Hypersomnia, o condiție ce îl face să se simtă mereu obosită, indiferent cât de mult ar dormi. Mai mult decât atât, boala îl face pe om să doarmă chiar și 25 de zile la rând, fără oprire. Au trecut 23 de ani de când a primit diagnosticul și specialiștii susțin că nu există momentan un tratament pentru a vindeca această afecțiune.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: De ce este imposibil să strănuți când dormi. Iată care este motivul

Ceea ce îi îngrijorează cu adevărat pe membrii familiei acestuia este faptul că bărbatul nu își poate trăi viața așa cum trebuie și are mult de suferit din cauza faptului că doarme mai mereu. Uneori, acesta stă adormit chiar și 25 de zile într-o lună, fără oprire. Într-un an (365 de zile), rudele îl văd treaz doar timp de 65 de zile. În rest, omul doarme și nu există vreo șansă ca cineva să îl poată trezi. În puținul timp pe care îl petrece treaz, acesta spune că se simte extrem de obosit.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

„Inițial obișnuia să doarmă între 5 și 7 zile fără oprire. Am fost îngrijorați, așa că am cerut ajutorul doctorilor, dar această boală nu se poate trata.

Citește și: De ce este bine să dormim într-o cameră răcoroasă. Iată motivele care îți pot schimba felul în care te odihnești și te simți

Treptat, condiția lui s-a agravat și a ajuns să doarmă chiar și 25 de zile într-o lună, fără pauze. Ne temem că, în timp, totul s-ar putea agrava, a declarat soția lui, potrivit celor de la indiatoday.in.

Atunci când se trezește, după un somn de 25 de zile, omul deschide magazinul pe care îl deține ca afacere de familie și încearcă să lucreze. Își dă seama în ce dată este urmărind ziarele primite, cât timp a fost adormit.

Cazul omului din Rajasthan a fost făcut public și a făcut rapid înconjurul lumii, uimind oameni de pretutindeni.

Anna și Lucy DeCinque, gemenele care dorm împreună, s-au logodit cu același bărbat. Ce au declarat surorile... O femeie a vrut să-și mărească buzele, dar a ajuns de urgență la spital. Ce i-a făcut asistenta medicală de la salon...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
O călugăriță de 92 de ani a mâncat primul kebab din viața ei. Reacția sa a făcut-o virală în online
O călugăriță de 92 de ani a mâncat primul kebab din viața ei. Reacția sa a făcut-o virală în online
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de Kevin Federline după reuniunea cu cântăreața
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de... Catine.ro
Biserică ortodoxă cum n-a mai fost văzută, construită în Republica Moldova. Cum arată construcția neobișnuită
Biserică ortodoxă cum n-a mai fost văzută, construită în Republica Moldova. Cum arată construcția neobișnuită
William Levy și Elizabeth Gutiérrez, din nou împreună după ce s-a aflat de relația actorului. Unde au fost surprinși foștii parteneri
William Levy și Elizabeth Gutiérrez, din nou împreună după ce s-a aflat de relația actorului. Unde au fost... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Lovitură de proporţii dată de fiul cel mare al lui Ion Ţiriac. Zeci de milioane de euro puse în joc
Lovitură de proporţii dată de fiul cel mare al lui Ion Ţiriac. Zeci de milioane de euro puse în joc AntenaSport
Este în culmea fericirii! Îndrăgita actriță și soția ei așteaptă cel de-al doilea copil. Modul inedit în care au făcut marele anunț. Video
Este în culmea fericirii! Îndrăgita actriță și soția ei așteaptă cel de-al doilea copil. Modul inedit în... Elle
Ultimele declarații ale femeii moartă în condiții suspecte în București! A apărut alături de cea mai importantă persoană
Ultimele declarații ale femeii moartă în condiții suspecte în București! A apărut alături de cea mai... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
Prima demisie din PSD, din cauza alianței cu AUR. „Am refuzat să semnez moțiunea de cenzură”
Prima demisie din PSD, din cauza alianței cu AUR. „Am refuzat să semnez moțiunea de cenzură” Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan refuză să demisioneze! Premierul amenință cu sistarea marilor proiecte, inclusiv cu blocarea construcțiilor de autostrăzi!
Ilie Bolojan refuză să demisioneze! Premierul amenință cu sistarea marilor proiecte, inclusiv cu blocarea... BZI
Reportaj: Un nou „Nordis”, dar cu ceva în plus: șoareci
Reportaj: Un nou „Nordis”, dar cu ceva în plus: șoareci Jurnalul
Călin Donca îl critică dur pe Dorian Popa după nuntă: Nu este un exemplu pentru tinerii din ziua de astăzi...
Călin Donca îl critică dur pe Dorian Popa după nuntă: Nu este un exemplu pentru tinerii din ziua de astăzi... Kudika
Continuă despărțirile în showbizul românesc. O vedetă a anunțat separarea de iubit
Continuă despărțirile în showbizul românesc. O vedetă a anunțat separarea de iubit Redactia.ro
Satul cu cel mai curat aer din Europa a ars complet. Sute de oameni au rămas pe drumuri
Satul cu cel mai curat aer din Europa a ars complet. Sute de oameni au rămas pe drumuri Observator
Orez vs. quinoa: care cereală este mai nutritivă
Orez vs. quinoa: care cereală este mai nutritivă MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să îți înveți copilul să își gestioneze emoțiile în situații stresante
Cum să îți înveți copilul să își gestioneze emoțiile în situații stresante DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x