Antena

Elon Musk l-a întrecut pe Jeff Bezos și a devenit cel mai bogat om din lume. Ce avere fantastică are

Oficial, Jeff Bezos, fondatorul Amazon, nu mai e cel mai bogat om din lume. Titlul i-a revenit lui Elon Musk, fondatorul Tesla, ce a reușit să strângă o avere fantastică.

Publicat: Joi, 07 Ianuarie 2021, 20:59 | Actualizat: Miercuri, 24 Noiembrie 2021, 14:44
Elon Musk a devenit cel mai bogat om din lume, cu o avere fantastică
Getty Images

Musk deține majoritatea acțiunilor din compania SpaceX, însă aceasta e privată, așa că nu înregistrează fluctuații în valoare precum Tesla, o companie publică.

Miliardarul deține 170 de milioane de acțiuni Tesla, cărora le-a crescut valoarea cu 106 miliarde de dolari în 2020, o dată cu o creștere fantastică de 743%.

Datorită acestor acțiuni, Musk l-a devansat pe Bill Gates pentru locul 2 în topul celor mai bogați oameni din lume în luna noiembrie, însă acum a reușit să îl întreacă și pe Jeff Bezos.

Ce avere are cel mai bogat om din lume, Elon Musk

Potrivit CNN, o creștere a cotei acțiunilor Tesla la mijlocul acestei săptămâni i-a crescut averea lui Musk cu 10 miliarde de dolari, ceea ce înseamnă că acum are o avere estimată la 191 de miliarde de dolari.

Pe aceeași temă

Și valoarea acțiunilor lui Bezos au crescut în această săptămână, însă cu ”doar” 3 miliarde de dolari, ceea ce înseamnă că acum are o avere de 187 de miliarde.

Cum a reacționat Elon Musk la vestea că a devenit cel mai bogat om din lume

Elon Musk, un utilizator înrăit al rețelei de socializare Twitter, a reacționat într-un mod caracteristic la vestea că a devenit cel mai bogat om din lume.

Pe aceeași temă

La un mesaj pe Twitter scris de contul Deținătorilor Tesla din Silicon Valley despre succesul lui Musk, miliardarul a scris: ”ce bizar”, urmat de ”ei, înapoi la muncă”.

Recomandari A1

Elon Musk a atras atenția și asupra unor mesaje Twitter publicate de el în octombrie 2018, în care discuta despre ce planuri are cu averea sa imensă.

”Ar trebui să întrebi de ce vreau bani,” a scris el atunci. ”Nu e motivul pe care ți-l imaginezi. Foarte puțin timp pentru relaxare. Nu am case de vacanță sau iahturi sau chesti de genul.”

”Jumătate din banii mei sunt destinați soluționării problemelor de pe Terra și jumătate pentru a construi un oraș pe Marte, pentru a asigura continuarea vieții (tuturor speciilor) în cazul în care Terra va fi lovită de un meteorit cum au pățit dinozaurii sau are loc Al Treilea Război Mondial și ne distrugem.”

Pe aceeași temă

Pe locul 3 în topul celor mai bogați oameni din lume, după Elon Musk și Jeff Bezos, se află acum Bill Gates, ce are o avere de 132 de miliarde.

Whatsapp LinkedIn
elon musk jeff bezos miliardari avere
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Marele Premiu de Formula 1™ de la Miami 2024 e LIVE online în AntenaPLAY 🏁 Pe 3, 4 și 5 mai, vezi toate etapele pe canalul dedicat.
Stirile zilei Vremea 6 mai - 3 iunie 2024. La începutul săptămânii viitoare, temperaturile vor depăși 26 de grade Celsius
Citește și
Elon Musk a devenit tată pentru a 3-a oară. Miliardarul are acum 10 copii. Ce nume bizar i-au pus...
Elon Musk a pierdut o avere mai mare decât oricine altcineva din istorie. Cine l-a dertonat în topul...
Cine l-a detronat pe Elon Musk din topul celor mai bogați oameni ai lumii. Ce s-a întâmplat cu...
Cine e femeia cu care Elon Musk a fost pozat. După trei căsnicii eșuate, una dintre fostele soții i-ar...
Video recomandate
Video
Citește și
5 zodii ale căror relații se confruntă cu o transformare semnificativă până la sfârșitul lunii mai 2024 Catine.ro
Alina Boz publică fotografii de la piscină. Actrița se bucură în continuare de vacanță Happy Channel
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat... Libertatea.ro
O femeie care a cumpărat o valiză pierdută în aeroport a dezvăluit tot ce a găsit în ea. Cum se... Ziare.com
Ce a putut face miliardarul Ion Ţiriac pentru o vedetă uriaşă a României. Totul a ieşit la iveală abia acum AntenaSport
Carmen Iohannis, lăudată pentru ținutele purtate în timpul vizitei oficiale din Coreea. Ce designer român le-a... Elle
Cand este Înăltarea Domnului în 2024. Se sărbătorește la 40 de zile după Paște Spynews.ro
Așa prepară Nadia Comăneci sarmalele de Paște! „Așa am învățat de la mama!” BZI
Dana Nălbaru este bucuroasă că a făcut asta cu mâna ei: „Sunt o femeie obosită, dar fericită!” – FOTO BZI
Motivul pentru care Selly nu își mai cumpără haine de lux Antenastars.ro
Ouă vopsite în vin roșu. Rețeta pentru ouă de Paște vopsite natural HelloTaste.ro
Preparatul ideal pe care să îl consumi în Vinerea Mare | Se gătește repede și ușor Antena3.ro
Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic s-a vândut cu o sumă record. Cât valorează acum accesoriul lui John... useit
Horoscopul zilei de 2 mai 2024. Taurii trebuie să se concentreze pe carieră. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Macron atenționează: Trupe din vest ar putea intra în Ucraina dacă rușii rup linia frontului Wall-Street
Când îți poți spune povestea fără să plângi, înseamnă că te-ai vindecat Kudika
Momente foarte grele! Adriana Iliescu a făcut cel mai TRIST anunț Playtech
Florin Piersic, transferat la terapie intensivă. Care este starea de sănătate a actorului Redactia.ro
Vremea 6 mai - 3 iunie 2024. La începutul săptămânii viitoare, temperaturile vor depăși 26 de grade Celsius Observator
Cum apar afecțiunile gastrointestinale. Cauze, simptome, metode de prevenție și tratament MediCOOL
Cu ce se curăță vopseaua de ouă de pe mâini. Cele mai simple și eficiente trucuri HelloTaste
FOTO. Antonia, ce apariție! Nimeni nu se gândea că o va vedea așa ProSport
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă falimentul. Atenție la credite Gandul
Nuntă inedită la piramide! Miliardarul Ankur Jain s-a căsătorit cu aleasa inimii sale lângă Marele Sfinx CanCan
Curiozitatea sexuală în funcție de vârstă: scurt ghid pentru părinți DeParinti
Jessie J și-a afișat silueta după naștere într-o rochie mulată. Cântăreața le-a oferit fanilor brazilieni un... ZUTV
Directoarea Twitter care dormea pe jos să-l susțină pe Elon Musk a ajuns la Meta. De ce a ales să ajungă la... UseIT
Rețetă de cozonac tradițional. Cum faci cei mai gustoși și mai pufoși cozonaci Hello Taste
Ultimele știri
Iulia Albu, apariție electrizantă pe scena iUmor, în Gala România, ești Campioană!, în ediția specială de Paște difuzată duminică
Mireasa, sezon 5. Ce mai face Yana, fosta iubită a lui Andrei. Ce fostă concurentă i-a fost alături la aniversarea de 25 de ani
Mireasa, sezon 9, Doi foști concurenți s-au întâlnit în afara competiției. Imaginea care i-a încântat pe fanii emisiunii
A suferit arsuri grave pe gât după ce a băut vin la un restaurant. Ce i-au pus, de fapt, în pahar
Ingredientul-minune pentru o tocăniță de miel delicioasă. Ce folosesc gospodinele din Ardeal
Cât au plătit Gabriela Cristea și Tavi Clonda pentru o călătorie cu gondola: „Cam scump, dar a fost o experiență superbă”
Aceste zodii vor avea cel mai mult ghinion la bani în luna mai 2024. Ce pierderi vor resimți nativii
Povestea puiului de câine care „evadează” i-a înduioșat pe internauți. Ce ascunde imaginea simpatică, de fapt: „A rămas singură”
Mireasa sezon 9, 2 mai 2024. Ce o nemulțumește pe Elena în relația cu Valentin: „Regreți că ai făcut pasul ăsta cu mine?”
Ritual cu vechime în Dunărea de Jos. Arhiepiscopul Dunării de Jos spală și sărută picioarele a 12 copii. Ce semnifică gestul
Mai multe