Antena Căutare

Mireasa și-a supărat tatăl, așa că omul a recurs la un gest complet neașteptat. Ce a putut să-i facă, înainte de nuntă

Un tată s-a supărat atât de tare când a aflat ce a putut să facă fiica lui cu puțin timp înainte de nuntă, încât a recurs la un gest neașteptat.

Galerie
Un tată supărat i-a dat fiicei sale o lecție greu de uitat, chiar înainte de nuntă | sursa foto: Shutterstock

De obicei, nunta unui copil este un moment extrem de fericit pentru părinți. Totuși, un tată a fost atât de supărat de gestul făcut de fiica sa cu puțin timp înainte de ceremonie, încât a recurs la un gest ce i-a lăsat mască pe mulți. Omul n-a mai ținut cont de nimic și i-a dat tinerei o lecție pe care aceasta n-o va putea uita prea curând.

Ce a făcut un tată ca să-i dea o lecție fiicei sale, chiar înainte de nuntă

Întreaga întâmplare a fost povestită în detaliu chiar de către tatăl supărat.

Nunta este una dintre cele mai fericite momente din viața unei tinere, căci reprezintă clipa în care ea își unește destinul cu alesul inimii sale. Nu de puține ori, viitoarele mirese fac tot ce le stă în putință pentru ca petrecerea de nuntă să iasă perfect. Totuși, o tânără a reușit să își supere extrem de tare tatăl și bărbatul a ajuns să recurgă la un gest complet neașteptat, ca să îi dea o lecție.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: De ce nu e bine să se întâlnească și privească două mirese în ziua nunții lor. Care e pericolul, conform bătrânilor

Ca orice părinte, acesta s-a oferit să își ajute fiica și i-a promis că îi va achita mare parte din cheltuielile cu nunta. Totuși, ceva complet neașteptat s-a întâmplat și armonia din familie s-a stricat brusc.

„Am o relație foarte bună cu fiica mea în vârstă de 22 de ani și vorbim zilnic, chiar dacă am divorțat de soția mea. Am convenit să îi plătesc mare parte din nuntă. Mama ei și actualul ei soț nu plătesc altceva decât niște sticle de vin ieftin. Între timp, noua mea soție a născut și venirea pe lume a fratelui vitreg au cam îndepărtat-o pe fata mea. Am crezut că a trecut peste. Apoi, când am început să facem iar pregătiri pentru nuntă, am observat că la masă numele meu nu apare lângă cel al soției mele. Practic, numele ei nu apărea deloc. Am întrebat și fiica mi-a zis că nu știa că vine și mama ei vitregă. Fiindcă a presupus că vas ta acasă să aibă grijă de copil. Am întrebat-o dacă fratele ei vitreg e invitat, dar s-a eschivat și a părut deranjată. Lucrurile s-au agravat atunci când am aflat că tatăl ei vitreg, actualul soț al mamei, și fiul lui în vârstă de 10 ani, sunt implicați în nuntă, dar copilul meu din a doua cănicie nu. Mi se pare ridicol, căci bărbatul acesta a apărut în viața ei când ea avea 18 ani, adică acum 4 ani.

Citește și: Mireasa n-a vrut să le asculte rugămintea, așa că părinții fetei au recurs la un gest complet neașteptat. Ce au putut să facă

Când am aflat că vrea să facă jumătate din dansul tată-fiică și cu tatăl vitreg, atunci chiar m-am enervat, asta a pus capac la tot! Mi se pare lipsă de respect față de soția mea actuală, care a contribuit la creșterea ei timp de zece ani, să fie data deoparte și doar tatăl vitreg să conteze, deși nu a făcut mare lucru pentru ea. Acesta a fost momentul în care am anunțat că nu mai plătesc nimic pentru nuntă. A început să plângă și să-mi spună că nu-și va permite petrecerea. I-am zis că poate tatăl vitreg va acoperi ceva mai mult decât niște simple sticle de vin ieftin. Fosta soție m-a certat și a zis că reacționez exagerat”, a scris bărbatul, potrivit celor de la mirror.co.uk.

Oamenii din întreaga lume au reacționat imediat și i-au dat dreptate tatălui care, supărat, a recurs la un gest radical și complet neașteptat, pentru a-i da fiicei sale o lecție de neuitat înainte de nuntă.

Un bărbat și-a dus câinele la o frizerie canină, dar când l-a luat înapoi a trăit o surpriză uriașă. Ce s-a întâmplat... Motivul dezgustător pentru care ar trebui să speli imediat hainele după ce le-ai cumpărat. Ce a dezvăluit o angajată...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
De ce va crește prețul alimentelor în 2027. Experții au dezvăluit cele 2 amenințări globale care vor afecta producția de hrană
De ce va crește prețul alimentelor în 2027. Experții au dezvăluit cele 2 amenințări globale care vor afecta...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Secretul de miliarde de dolari ascuns sub un vulcan. Descoperirea care a uimit experții
Secretul de miliarde de dolari ascuns sub un vulcan. Descoperirea care a uimit experții
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției!
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției! BZI
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi cer ajutorul lui Nicușor Dan
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor...
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor... Redactia.ro
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x