Antena Căutare

O mireasă a dispărut de la nuntă și a reapărut după 2 ore. Când au văzut-o, invitaților nu le-a venit să creadă. Ce s-a întâmplat

O mireasă a dispărut în timpul petrecerii de nuntă. Două ore mai târziu, aceasta a apărut ca prin minune și, când s-au uitat la ea, invitații au avut parte de o surpriză de proporții.

Galerie
O mireasă a reușit să își surprindă din plin invitații | sursa foto: Profimedia

Oricât de bine se organizează nunțile există și momente în care pot apărea tot felul de situații neprevăzute fie pentru miri, fie pentru cei chemați la eveniment. O mireasă a reușit să își surprindă din plin invitații atunci când a dispărut și a reapărut ca prin minune, după două ore.

O mireasă a dispărut de la nuntă și, când a revenit peste două ore, toți invitații au fost uluiți

Se spune că nunta este unul dintre cele mai fericite și importante momente din viața unei persoane. Tocmai de aceea, de cele mai multe ori, miresele încearcă să organizeze totul cât mai din timp, cu o atenție sporită la fiecare detaliu, de la buchetele de flori sau meniul și până la muzică, decoruri sau efecte speciale. Totuși, uneori, neprevăzutul își face și el loc în „meniul” unei nunți, aducând o surpriză fie pentru miri, fie pentru invitați.

Citește și: Când a văzut ce a putut să-i facă tatăl chiar în ziua nunții, o mireasă a recurs la un gest neașteptat. Ce a urmat

Articolul continuă după reclamă

Totuși, o mireasă a reușit să își lase mască invitații la petrecerea sa de nuntă. Întâmplarea a fost povestită de unul dintre invitații femeii, pe o celebră platformă de pe internet:

„O rudă s-a căsătorit recent. Ceremonia a fost una destul de neobișnuită. La un moment dat, mireasa a dispărut ca să se schimbe. Ok, am înțeles, nimic special în asta. E ceva normal pentru mirese. Două ore și jumătate mai târziu, mireasa apare la petrecere, căci abia atunci a decis să ne încânte iar cu prezența ei. S-a întâmplat totul la o oră și jumătate două ora mesei, toți erau nervoși și înfometați. Aproape un sfert dintre invitați s-au ridicat și au plecat imediat după cină. De ce a venit mireasa după două ore și jumătate? Fiindcă a trebuit să își facă o coafură nouă în tot acest timp în care noi eram la petrecere. Cine face asta?!”, a dezvăluit invitatul supărat, potrivit celor de la mirror.co.uk.

Citește și: Părinții unei mirese au recurs la un gest complet neașteptat, chiar la nuntă. Ce au putut să facă, fără pic de reținere

Nu puțini au fost cei care au criticat mireasa și au spus că aceasta nu a procedat cum trebuie. Au fost însă și voci care au dezvăluit faptul că este un trend nou, acela ca mireasa să își facă o coafură nouă în timpul nunții, însă toți au spus că toată transformarea nu ar trebui totuși să dureze prea mult. Dezvăluirea făcută de invitatul de la nuntă a adunat numeroase reacții și a devenit virală.

Iluzie optică virală. Poți să găsești melcul din imagine? Vietatea nu este deloc ascunsă. Unde se află, de fapt... O femeie și-a comandat o rochie de mireasă de pe internet. Când a deschis coletul rămas mască. Ce a descoperit...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Primele informații despre seria iPhone din 2026 au fost scurse pe Internet. Pro Max nu va mai fi cel mai scump smartphone Apple
Primele informații despre seria iPhone din 2026 au fost scurse pe Internet. Pro Max nu va mai fi cel mai scump...
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de Kevin Federline după reuniunea cu cântăreața
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de... Catine.ro
Google AI ar da milioane de răspunsuri greșite pe oră. Experții trag un semnal de alarmă
Google AI ar da milioane de răspunsuri greșite pe oră. Experții trag un semnal de alarmă
Cine este Hilal Tufek, actrița din serialul turcesc Cealaltă soție – Kuma
Cine este Hilal Tufek, actrița din serialul turcesc Cealaltă soție – Kuma Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Fotograful Elenei Lasconi, dezvăluiri despre falsa întâlnire între Nicușor Dan, Florian Coldea și Victor Ponta: „M-au dat afară din birou”
Fotograful Elenei Lasconi, dezvăluiri despre falsa întâlnire între Nicușor Dan, Florian Coldea și Victor Ponta:... Libertatea.ro
Marea dorinţă pe care Mircea Lucescu o avea de la fiul Răzvan, înainte să moară: “Sper să reuşească”
Marea dorinţă pe care Mircea Lucescu o avea de la fiul Răzvan, înainte să moară: “Sper să... AntenaSport
Este în culmea fericirii! Îndrăgita actriță și soția ei așteaptă cel de-al doilea copil. Modul inedit în care au făcut marele anunț. Video
Este în culmea fericirii! Îndrăgita actriță și soția ei așteaptă cel de-al doilea copil. Modul inedit în... Elle
Ultimul interviu al lui Mircea Lucescu! Marea neîmplinire a regretatului antrenor
Ultimul interviu al lui Mircea Lucescu! Marea neîmplinire a regretatului antrenor Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pește la cuptor cu legume și lămâie. Rețetă ușoară pentru dezlegare în Postul Paștelui
Pește la cuptor cu legume și lămâie. Rețetă ușoară pentru dezlegare în Postul Paștelui HelloTaste.ro
Nu e aproape nimeni în avion. Rușii nu vor să viziteze Coreea de Nord, cursele subvenționate de la Moscova spre Phenian sunt goale
Nu e aproape nimeni în avion. Rușii nu vor să viziteze Coreea de Nord, cursele subvenționate de la Moscova spre... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Unde s-au refugiat Codruța Filip și Valentin Sanfira după divorț? Unde a fost surprinsă
Unde s-au refugiat Codruța Filip și Valentin Sanfira după divorț? Unde a fost surprinsă BZI
Industria românească de apărare trece pe nepalezi: Mecanicii, sudorii și strungarii vor fi aduși din Asia și Africa, pentru fabricile de armament
Industria românească de apărare trece pe nepalezi: Mecanicii, sudorii și strungarii vor fi aduși din Asia și... Jurnalul
Documentarul CERNOBÎL: DINCOLO DE TĂCERE face lumină asupra celei mai devastatoare catastrofe nucleare din istoria omenirii
Documentarul CERNOBÎL: DINCOLO DE TĂCERE face lumină asupra celei mai devastatoare catastrofe nucleare din istoria... Kudika
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte Redactia.ro
Salariul e aproape 2.400 €, dar nimeni nu vrea această meserie. Angajatorii sunt disperați
Salariul e aproape 2.400 €, dar nimeni nu vrea această meserie. Angajatorii sunt disperați Observator
Cauze ale durerilor în talpă. Ce poate determina aceste simptome
Cauze ale durerilor în talpă. Ce poate determina aceste simptome MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Bebelușii născuți în aprilie. Lucruri uimitoare pe care le poți afla despre aceștia
Bebelușii născuți în aprilie. Lucruri uimitoare pe care le poți afla despre aceștia DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor UseIT
Colomba di Pasqua. Rețetă tradițională de cozonac italian
Colomba di Pasqua. Rețetă tradițională de cozonac italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x