Antena Căutare

Cine este Victor Costache, noul ministru al Sănătății

Victor Sebastian Costache, noul ministru al Sănătății în cabinetul Ludovic Orban este un reputat chirurg cu o vasta experiență în străinătate. A mai lucrat în spitale din Marea Britanie, Danemarca, Germania, Canada și Statele Unite.

Victor Sebastian Costache, s-a născut pe 18 martie 1974, la Iași. A început facultatea în anul 1992 la Iaşi şi a terminat-o în anul 1999. Pasiunea pentru medicină a căpătat-o încă din primii ani de viaţă. Nepot de medici, şi-a petrecut copilăria în spital. A făcut un an de rezidenţiat în ţară, după care a decis să plece în Franţa, acolo unde a luat-o cu rezidenţiatul de la capăt. S-a specializat în chirurgie cardio-vasculară şi toracică. Este membru în Colegiul Francez de Chirurgie cardio-vasculară.

Victor Costache este unul dintre puţinii medici români care, după ce s-a specializat la universităţile din străinătate şi a lucrat în spitalele de peste graniţă mai bine de zece ani, a ales să revină în ţară şi să aplice pe pacienţii din România tot ce a învăţat acolo.

Drumurile profesiei l-au purtat în spitale din Franţa, Marea Britanie, Danemarca, Scoţia, Germania, Quebec, Statele Unite. Astăzi este specialist în chirurgie cardiovasculară şi toracică.

Este directorul medical de la Polisano Sibiu, şeful secţiei de Chirurgie Cardiovasculară şi Toracică, din cadrul aceleaşi unităţi sanitare. „Echivalarea studiilor făcute în străinătate în România a reprezentat cea mai grea perioadă din cariera mea de medic.”

Articolul continuă după reclamă

Cine este Victor Costache, noul ministru al Sănătății

Din anul 2014 este Conferențiar Universitar la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, iar din 2015 este Președinte al Comisiei de Chirurgie Cardiovasculară a Ministerului Sănătății și Președinte al SRCETVT – Societatea Română de Chirurgie Endovasculară și Terapie Valvulară Transcateter.

"M-am întors în România la sfârșitul lui 2013 și am demarat activitatea primului centru de chirurgie cardiovasculară și boli cardiovasculare, la Facultatea de Medicină Sibiu, în cadrul Spitalului European Polisano Medlife", a declarat Victor Costache într-un interviu acordat Botosani.ro.

Conform interviului citat, Victor Costache este și "autorul mai multor premiere în domeniul chirurgiei cardiovasculare: primul anevrism de aortă abdominal rupt tratat Endovascular din România, primul anevrism toracic rupt tratat Endovascular din România, prima protezare mitralaă endoscopică cu tehnologie RAM din lume și record mondial pentru cel mai complex caz de patologie aortică tratat endovascular".

Cine este Bogdan Aurescu, noul ministru al Afacerilor Externe... Cine este Nicolae Ciucă, noul ministru al Apărării Naționale...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce i-ar fi șoptit Donald Trump lui Brigitte Macron la ureche. Momentul a devenit rapid viral pe rețelele de socializare
Ce i-ar fi șoptit Donald Trump lui Brigitte Macron la ureche. Momentul a devenit rapid viral pe rețelele de...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce a spus Zelenski despre România în Consiliului European:
Ce a spus Zelenski despre România în Consiliului European: "Vreau să..."
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar AntenaSport
La 70 de ani, celebrul actor iubește din nou! Imaginile în care apare alături de noua iubită, cu 30 de ani mai tânără, au surprins o lume întreagă
La 70 de ani, celebrul actor iubește din nou! Imaginile în care apare alături de noua iubită, cu 30 de ani mai... Elle
Un manelist celebru a murit! Colegii de breaslă i-au adus un ultim omagiu
Un manelist celebru a murit! Colegii de breaslă i-au adus un ultim omagiu Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
O elevă din Galați a fost nemulțumită de media 9,10 la Bac 2026 și a făcut contestație. Când s-au afișat rezultatele a avut o surpriză
O elevă din Galați a fost nemulțumită de media 9,10 la Bac 2026 și a făcut contestație. Când s-au afișat... Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
Avertismentul lui Victor Ponta: „Nu-i treaba președintelui să facă majorități!“
Avertismentul lui Victor Ponta: „Nu-i treaba președintelui să facă majorități!“ BZI
O cameră de bord îndreptată permanent spre șofer, obligatorie în mașinile din UE
O cameră de bord îndreptată permanent spre șofer, obligatorie în mașinile din UE Jurnalul
O nouă performanță pentru România! Darius Sas urcă pe podium la CE de Lupte U20
O nouă performanță pentru România! Darius Sas urcă pe podium la CE de Lupte U20 Kudika
ULTIMA ORA! S-a mai stins un mare actor..Din pacate cortina a cazut. DRUM LIN
ULTIMA ORA! S-a mai stins un mare actor..Din pacate cortina a cazut. DRUM LIN Redactia.ro
Oraşul în care super-bogaţii lumii îşi mută averile de miliarde
Oraşul în care super-bogaţii lumii îşi mută averile de miliarde Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști semnele anxietății la copii și cum să reacționezi
Cum să recunoști semnele anxietății la copii și cum să reacționezi DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x