Antena Căutare

Klaus Iohannis e doar unul dintre șefii de stat cu mușchi. Ce politicieni europeni scot la iveală brațe bine lucrate la vaccinare

Mai mulți membrii de la conducerea altor state din Europa au deci să se vaccineze public cu vaccinul anti-covid.

Galerie
Klaus Iohannis e doar unul dintre șefii de stat cu mușchi. Ce politicieni europeni scot la iveală brațe bine lucrate la vaccinare | profimedia

Deși îi vedem zilnic la televizor, în conferințe de presă importante și în întâlniri cu numeroși șefi de stat, nu știam până acum ce se află în spatele costumelor serioase. Faptul că au deci să se vaccineze public i-a făcut pe acești miniștrii să scoată la iveală fizicul bine lucrat.

Ministrul de Finanțe din Croația, Zdravko Marić

Ministrul de Finanțe din Croația, Zdravko Marić, s-a vaccinat anti-covid pe 9 ianuarie. Fotografia dezvăluită după vaccinare i-a făcut pe mulți să îl simpatizeze și maim ult pe tânărul ministru.

Articolul continuă după reclamă

Acesta a apărut într-un tricou alb mulat, care scoate în evidență mușchii săi lucrați la sală. Fotografiile au descrețit frunțile multora și au adus zâmbete, iscând controverse și aducând aprecieri Ministrului de Finanțe croat pentru fizicul său. După și-a dat jos sacoul și cămășa de la costum, domnul Zdravko Marić, în vârstă de 43 de ani, i-a lăsat pe mulți cu gura căscată, iar reacțiile nu au întârziat să apară, potrivit thedubrovniktimes.com.

Mulți concetățeni au postat mesaje pe Twitter și pe Facebook în care se lăudau cu ministrul lor de finanțe, scriind că “A fi responsabil e sexy!”.

Prim-ministrul Greciei, Kyriakos Mitsotakis

Și Grecia are cu ce lăuda, atunci când vine vorba de membrii de la conducerea țării care au un fizic de invidiat. Prim-ministrul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, a primit a doua doză a vaccinului anti-covid și s-a vaccinat public.

Primul ministru nu purta un tricou pe sub cămașa costumului, așa că a fost nevoit să își dea cămașa jos și să rămână la bustul gol, spre uimirea privitorilor. Domnul Kyriakos Mitsotakis, în vârstă de 52 de ani, arată mai bine decât s-ar fi așteptat mulți.

Prin intermediul acestor poze care au fost publicate ieri, și concetățenii prim-ministrului Kyriakos Mitsotakis au aflat cum arată fără cămașă carismaticul membru de la conducerea statului. Până în prezent, în Grecia s-au vaccinat deja 80.000 de persoane. La începutul lunii ianuarie s-a vaccinat și președintele Greciei, Ekaterini Sakellaropoulou, potrivit greekcitytimes.com.

Vaccinarea lui Klaus Iohannis, subiect de meme-uri pe Internet

Preledintele Klaus Iohannis s-a prezentat vineri dimineață la Centrul de vaccinare din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”. Președintele a fost filmat și fotografiat în timpul vaccinului, iar imaginile au devenit subiect de meme pe Internet.

Președintele și-a ridicat mâneca tricoului negru pe care îl purta și a lăsat la iveală un braț musculos. La cei 62 de ani ai săi, președintele este într-o formă de zile mari, iar internauții au constatat că „Adevărata știre e că avem cel mai fit președinte din istoria României”.

„Stă bine pe brand domnul președinte”, a comentat un internaut la mema care spune: „Cum arată brațele tale după ce cari PNL-ul timp de 2 mandate”.

Președintele Klaus Iohannis a marcat debutul celei de-a doua etape a campaniei de vaccinare în România.

Tocmai m-am vaccinat. Este o procedură simplă, nu doare și vreau să subliniez că acest vaccin este sigur, este eficient și recomand tuturor vaccinarea. Vaccinarea, împreună cu respectarea măsurilor de restricție, ne vor scoate din pandemie”, a declarat Klaus Iohannis.

Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce i-ar fi șoptit Donald Trump lui Brigitte Macron la ureche. Momentul a devenit rapid viral pe rețelele de socializare
Ce i-ar fi șoptit Donald Trump lui Brigitte Macron la ureche. Momentul a devenit rapid viral pe rețelele de...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce a spus Zelenski despre România în Consiliului European:
Ce a spus Zelenski despre România în Consiliului European: "Vreau să..."
Cine este actorul principal al serialului turcesc
Cine este actorul principal al serialului turcesc "Între iad și rai". Detalii despre Emin Günenç Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce... Elle
Olga Verbițchi a fost criticată din cauza diferenței de vârstă dintre ea și soțul ei. Cu câți ani este el mai tânăr
Olga Verbițchi a fost criticată din cauza diferenței de vârstă dintre ea și soțul ei. Cu câți ani este el... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Un bărbat a crezut că a dat lovitura când a cumpărat o casă. Când i-a deschis ușa, a avut un șoc și acum nu mai știe cum să scape de ea
Un bărbat a crezut că a dat lovitura când a cumpărat o casă. Când i-a deschis ușa, a avut un șoc și acum nu... Antena3.ro
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Negocierile subterane între Ilie Bolojan și George Simion, devoalate public. Acestea și-au produs efectele: Guvernul demis acum 87 de zile se află încă la putere
Negocierile subterane între Ilie Bolojan și George Simion, devoalate public. Acestea și-au produs efectele:... Jurnalul
Crina Matei, mesaj emoționant pentru fiica ei, la 4 ani de la adopție! Cuvintele care au emoționat mii de români: Minunea mea
Crina Matei, mesaj emoționant pentru fiica ei, la 4 ani de la adopție! Cuvintele care au emoționat mii de români:... Kudika
Ce este LEPTOSPIROZA, bacteria pe care a contactat-o Miruna. De unde se ia
Ce este LEPTOSPIROZA, bacteria pe care a contactat-o Miruna. De unde se ia Redactia.ro
Turiști la un hotel de 4 stele din Constanța, prinși cu aproape 3 kilograme de mâncare în cameră
Turiști la un hotel de 4 stele din Constanța, prinși cu aproape 3 kilograme de mâncare în cameră Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x