Antena Căutare

Primul discurs făcut de Vladimir Putin, la un an de la invazia în Ucraina: „Am făcut tot posibilul să rezolvăm pe cale pașnică”

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a susţinut marţi primul discurs la un an de la invazia în Ucraina, în faţa camerelor reunite ale parlamentului rus timp de aproape două ore.

Galerie
Primul discurs făcut de Vladimir Putin, la un an de la invazia în Ucraina | Shutterstock, Profimedia

La final, a anunţat că Rusia îşi suspendă participarea din tratatul New START pe care îl au cu Statele Unite, singurul care mai era în vigoare în domeniul nuclear, anunță News.ro.

Citește și: Vladimir Putin, singur la slujba de Crăciun. Cum a fost surprins președintele rus în catedrala din Kremlin

Anunțul făcut de președintele rus Vladimir Putin. Este primul discurs, la un an de la izbucnirea războiului în Ucraina

Ultima dată, Putin s-a adresat parlamentului în 2021, iar acum a fost pentru prima dată de la începutul războiului, în urmă cu aproape un an, când a venit într-un cadru solemn şi a anunţat noile direcţii ale ţării.

Articolul continuă după reclamă

Vladimir Putin şi-a început discursul vorbind despre „operaţiunea militară specială” lansată în Ucraina, reamintind care au fost motivele pentru care Moscova a lansat-o şi dând vina pe NATO, care ameninţa securitatea Rusiei.

„Au jucat un joc murdar”, „au avut un comportament cu două feţe, pe care l-am văzut şi în Iugoslavia şi Siria”, îşi mint propriii cetăţeni - a început Putin seria de acuzaţii la adresa SUA şi a aliaţilor lor.

„Noi am făcut tot posibilul să rezolvăm pe cale pașnică situația din Donbas dar Occidentul s-a pregătit pentru un alt scenariu”, a mai afirmat președintele rus, scrie Hotnews.ro.

El a arătat că nicio ţară din lume nu are atâtea baze militare în lume ca SUA. „Au ieşit din tratate. Au făcut asta cu un motiv” - a spus el.

Ei au început războiul, a acuzat Putin, referindu-se la NATO. Noi ne protejăm teritoriul, a arătat el, relatează News.ro.

„Nu aveam nicio îndoială”, a spus Putin, că în februarie 2022 „totul era pregătit” pentru o acţiune punitivă a Kievului în Donbas. „Toate acestea au fost complet împotriva documentelor acceptate de Consiliul de Securitate al ONU”.

„Aş vrea să repet, ei au început războiul, iar noi am folosit forţa pentru a-l opri”, a insistat Putin.

El a spus că obiectivul Occidentului este puterea nelimitată şi că Sevastapolul este, evident, următoarea ţintă după Donbas.

Putin începe să facă o paralelă cu nazismul şi acuză o campanie de „rusofobie”.

„Poporul din Ucraina a devenit ostaticul Vestului. Noi luptăm pentru ei. I-au transformat în carne de tun” - arată Putin, care mai spune că elitele din Vest sunt responsabile pentru declanşarea războiului, pentru că vor să distrugă Rusia şi vor să transforme un conflict local într-un conflict global.

Citește și: Vladimir Putin cere de urgență un armistițiu între Rusia și Ucraina. Despre ce este vorba și cât va dura „pacea” în aceste țări

Referiri la Vestul „decadent”

„Este o problemă existenţială. Ţintesc generaţia noastră tânără, îşi vor creşte atacurile informatice, distrug ideea de familie şi abuzează copiii” - afirmă Putin. Până şi textele sfinte le contestă, adaugă el, făcând referire la căsătoriile gay şi la faptul că Biserica Anglicană pune în dezbatere sexul lui Dumnezeu şi se gândeşte la genul neutru. „Sunt conduşi spre distrugere spirituală. Datoria noastră este să ne protejăm copiii de Vestul decadent”, arată Putin.

Putin are apoi o serie de mesaje interne - cine e împotriva poporului şi cine e trădător al patriei, instrument al Occidentului, va fi pedepsit, spune el, după care începe să laude o serie de categorii profesionale, menţionând inclusiv preoţii şi jurnaliştii.

„Vom avea acces la Marea Azov, vom construi o autostradă în Crimeea” - anunţă el.

Recunoaşte că Rusia a suferit pierderi umane în război şi cere un moment de reculegere, după care anunţă crearea unui fond de stat pentru ajutarea celor în nevoie, pentru participanţii la război şi familiile lor. Este marele proiect social, despre care vorbeau luni politicienii pro-Kremlin.

Nivelul de pregătire al forţelor nucleare este de 91 la sută, arată Putin cerând ca toate celelalte componente ale armatei să ajungă la acest nivel de pregătiere.

„Avem echipamente mai bune ca în Vest, trebuie să le producem la scară largă, intern. Avem cercetători şi specialişti”, spune Putin şi anunţă un program de locuinţe special pentru aceşti specialişti din industria armamentului.

Economia merge bine. Atac la oligarhi

Putin începe să vorbească despre partea economică. „Vestul a început şi un război economic, dar nu vor avea succes. Iniţiatorii sancţiunilor se pedepsesc singuri. Ne-au furat rezervele comerciale şi ne-au atacat infrastructura, ca să ne forţeze cetăţenii să sufere, vor să destabilizeze societatea noastră din interior, dar nu vor avea succes”, spune el.

În plus, arată liderul de la Kremlin, produsele ruseşti sunt foarte căutate pe piaţă, cererea este mare, criza preconizată este depăşită, iar Rusia a intrat într-un nou ciclu de creştere economică. Rusia s-a adaptat foarte repede, arată el.

El cere guvernului ca din aprilie să creeze un program pentru ca cetăţenii să fie stimulaţi să investească în ţară şi cere revizuirea Codului penal în domeniul economic.

„Ne amintim problemele economiei sovietice şi de haosul din anii 90, atunci exemplul nostru a fost exemplul ţărilor din Vest, dar nu e suficient să copiem acest lucru. Economia noastră a devenit orientată spre Vest, noi suntem sursa, dar noul model de dezvoltare a Rusiei a încercat să obţină profituri rapide şi am văzut rezultatul. Trebuie să întrerupem această tendinţă negativă prin care capitalul se duce către Vest”, a arătat Putin.

El îi critică pe oligarhi că au cheltuit pentru iahturi şi că au avut un comportament consumerist în loc să-şi educe copiii să investească local. În cele din urmă au fost jefuiţi de Vest, nimeni nu le plânge de milă. Pentru Vest, ei sunt cetăţeni la mâna a doua. Aceşti oameni de afaceri sunt mulţi, trebuie să vină să investească în Rusia, sursa de bogăţie în viitor ar trebui să fie doar aici, în Rusia.

Alergatul şi cerşitul sunt degeaba, investiţi în Rusia, creaţi o infrastructură nouă, educaţie, aşa veţi primi recunoştinţa oamenilor, iar statul vă va susţine, a mai spus Putin adresându-se oligarhilor.

Vestul are obiectivul de a termina cu Rusia, încearcă să ne oprească expansiunea, nu este o situaţie pe care să o tolerăm, spune Putin. Banii pe care îi vom obţine aici vor fi cheltuiţi pentru dezvoltare, a arătat el.

Regiunile anexate trebuie aduse „în sfera culturală rusă”. De ce sunt importante alegerile locale

Putin a început apoi un elogiu la adresa „poporului rus” şi a adus în discuţie alegerile locale, iar cele prezidenţiale din 2024 a spus că „vor avea loc conform legii, conform Constituţiei”.

„Dar toate se bazează pe voi, pe patriotismul vostru, vă mulţumesc”, a spus Putin. A citat apoi din Piotr Stolipin (fost premier al ţarului Nikolai al II-lea), pentru a arăta că este vorba despre „dreptul Rusiei de a fi puternică”.

„Puterea statului nostru depinde de guvernele locale, cer statului să creeze cel mai bune management pentru aceste structuri” - a spus Putin.

A adus în discuţie importanţa educaţiei, arătând că trebuie stimulate cele mai bune calităţi ale societăţii. El a menţionat regiunile nou anexate din Ucraina, spunând că vor fi create sute de centre culturale, „pentru ca toată Rusia să fie unită în sfera culturală, pentru ca toţi să poată învăţa istoria patriei”.

Măsuri sociale: Mărește salariile

Putin propune cu 10 la sută creşterea salariului minim până anul viitor şi scăderi de taxe pentru educaţia copiilor şi ajutorul medical.

Anunţă în continuare o serie de facilităţi pentru populaţie, inclusiv în cazul locuinţelor.

În domeniul medical, se lucrează la baza legală pentru achiziţionare de noi vehicule pentru sistemul medical.

Până în 2025, banii din rezerva federală vor fi folosiţi pentru reparaţii în regiunile anexate şi pentru construirea de şcoli.

Vorbeşte apoi despre proiecte de infrastructură în transporturi, apă, managementul deşeurilor.

Despre tratatul New Start și SUA

După toate aceste măsuri anunţate, Putin a revenit la conflictul cu Occidentul şi a adus în discuţie tratatul New START, singurul care mai este în vigoare în domeniul armelor nucleare, sugerând că el nu va mai fi aplicat. „SUA si NATO spun direct că scopul lor este înfrângerea strategică a Rusiei, in condiţiile astea ar vrea să vină cu inspecţii la obiectivele noasdtre militare strategice?” - a spus liderul de la Kremlin.

„NATO are mai multe state nucleare - Franţa, Marea Britanie. Nu avem voie să nu ţinem cont de asta. Acordul din 2010 privind armele strategice este uitat, SUA s-au retras din el, relaţiile noastre s-au degradat” - a constatat preşedintele rus.

Putin a reluat apoi discursul acuzator la adresa SUA, sugerând că Washingtonul vrea să strice ordinea mondială. „SUA s-a apucat de refacerea lumii, după destrămarea URSS, şi au început să refacă arhitectura relaţiilor internaţionale de după cel de al Doilea Război Mondial. SUA urmăresc să-şi consolideze dominaţia globală după destrămarea URSS, punând la cale un şir de războaie. Este inadmisibil că SUA recroiesc lumea aşa cum vor, aşa cum reiese din propriile interese”, a spus Putin.

„Sunt nevoit să declar că Rusia îşi încetează participarea în Acordul privind armamentele strategice. Rusia nu iese din acord, ci îşi suspendă participarea”, anunţă în final Vladimir Putin.

El susţine că în SUA expiră valabilitatea unor focoase nucleare şi acuză Washingtonul că vrea să facă teste cu armament real. „Dacă SUA o vor face, o vom face şi noi. Nu o vom face primii, dar vom replica imediat”, a spus Putin în încheierea discursului său, care a durat circa o oră şi 45 de minute.

Discursul lui Putin este cu atât mai aşteptat cu cât vine după vizita-surpriză a lui Joe Biden de luni la Kiev, o mişcare ce este de natură, potrivit analiştilor, să înăsprească tonul declaraţiilor lui Putin.

Agenţia de ştiri a statului rus, TASS, subliniază, de altfel, că discursul de marţi al lui Putin nu este chiar unul obişuit, având loc cu trei zile înainte de împlinirea unui an de la lansarea operaţiunii militare speciale din Ucraina.

„Decizia de a o începe a fost cea care a devenit catalizatorul unor schimbări negative uriaşe în relaţiile Rusiei cu ţările din Vest. Pe 24 februarie, UE se pregăteşte să publice cel de-al zecelea pachet de sancţiuni antiruseşti. SUA intenţionează, de asemenea, să anunţe un alt set de restricţii împotriva Rusiei în această săptămână”, notează TASS.

„În acelaşi timp, fără a renunţa la încercările de a slăbi economia rusă, Occidentul continuă să pompeze arme în Ucraina. Mai mult, preşedintele american Joe Biden a considerat necesar, în ajunul discursului lui Putin, să zboare personal la Kiev şi, în urma negocierilor cu liderul ucrainean Vladimir Zelenski, să anunţe alocarea unui alt pachet de ajutor militar de 500 de milioane de dolari pentru această ţară. În comunitatea de experţi, un astfel de pas al liderului american a fost considerat o dovadă a intenţiei de a agrava şi mai mult relaţiile cu Rusia” - arată TASS.

În ceea ce priveşte conţinutul discursului, TASS îl citează pe purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, care a declarat: „Toată lumea aşteaptă mesajul în speranţa de a auzi o evaluare a ceea ce se întâmplă, o evaluare a operaţiunii militare speciale, o evaluare a situaţiei internaţionale şi viziunea preşedintelui despre cum facem faţă şi cum vom merge mai departe”.

În ceea ce priveşte durata discursului, este de aşteptat să dureze cel puţin o oră. TASS relatează că ultima dată - în aprilie 2021 - discursul preşedintelui a durat o oră şi 19 minute. Cel mai lung mesaj - 1 oră şi 55 de minute - a fost în 2018. Cel mai scurt discurs a fost de 48 de minute, de două ori, în 2004 şi 2005. În medie, discursul lui Putin durează o oră şi şapte minute, informează News.ro.

Vezi mai multe ştiri externe în secţiunea de pe observatornews.ro

Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce i-ar fi șoptit Donald Trump lui Brigitte Macron la ureche. Momentul a devenit rapid viral pe rețelele de socializare
Ce i-ar fi șoptit Donald Trump lui Brigitte Macron la ureche. Momentul a devenit rapid viral pe rețelele de...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce a spus Zelenski despre România în Consiliului European:
Ce a spus Zelenski despre România în Consiliului European: "Vreau să..."
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara sportivă după ce a fost celebrată la 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii olimpice: „Mă emoționez…”
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara... Elle
Cât costă cinci nopți de cazare la hotelul din Brașov la care se află Gabriela Cristea. Nu e deloc ieftin
Cât costă cinci nopți de cazare la hotelul din Brașov la care se află Gabriela Cristea. Nu e deloc ieftin Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Bilanțul codurilor roșii din București și Ilfov: Un mort, peste 1.000 de copaci căzuți, 480 de mașini avariate
Bilanțul codurilor roșii din București și Ilfov: Un mort, peste 1.000 de copaci căzuți, 480 de mașini avariate Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
Nicușor Dan ia în calcul varianta alegerilor anticipate: „Există acest scenariu, dar mi-aș dori să-l evităm!“
Nicușor Dan ia în calcul varianta alegerilor anticipate: „Există acest scenariu, dar mi-aș dori să-l evităm!“ BZI
Funcționarii publici cer retragerea proiectului de lege prin care vor fi amendați dacă solicită documente
Funcționarii publici cer retragerea proiectului de lege prin care vor fi amendați dacă solicită documente Jurnalul
Voi când faceți un copil? - Cum să răspunzi membrilor familiei când te confrunți cu infertilitatea
Voi când faceți un copil? - Cum să răspunzi membrilor familiei când te confrunți cu infertilitatea Kudika
Ce trebuie să pui pe mașină dacă vine grindina și nu ai garaj
Ce trebuie să pui pe mașină dacă vine grindina și nu ai garaj Redactia.ro
Pericol de nou cod roşu în Bucureşti azi. Capitala şi 25 de judeţe, sub cod portocaliu de la ora 15:00
Pericol de nou cod roşu în Bucureşti azi. Capitala şi 25 de judeţe, sub cod portocaliu de la ora 15:00 Observator
Înotul în timpul menstruației. Sfaturi practice de la medicul ginecolog
Înotul în timpul menstruației. Sfaturi practice de la medicul ginecolog MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi o bibliotecă acasă care să-l facă pe copil să iubească cititul
Cum să creezi o bibliotecă acasă care să-l facă pe copil să iubească cititul DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x