Antena Căutare

Sfântul Ștefan este celebrat pe 27 decembrie. Tradițiile și superstițiile de care trebuie să ținem cont în a treia zi de Crăciun

Pe data de 27 decembrie, în fiecare an, creștinii îl prăznuiesc pe Sfântul Ștefan, cunoscut ca unul dintre ucenicii lui Iisus Hristos. Află din rândurile de mai jos ce tradiții și obiceiuri se respectă în această zi sfântă.

Galerie
Sfântul Ștefan este celebrat pe 27 decembrie. Tradițiile și superstițiile de care trebuie să ținem cont în a treia zi de Crăciun | Shutterstock

În tradiția creștină, Sfântul Ștefan este considerat protectorul celor care suferă de boli grave. Astfel, creștinii își găsesc alinarea și liniștea atunci când recită o rugăciune către acest sfânt. Credincioșii trebuie să țină cont că, în această zi mare, nu doar că se serbează Sfântul Ștefan și persoanele care îi poartă numele, ci există și un soi de tradiții și obiceiuri care trebuie urmate.

Citește și: Sfaturi pentru a evita risipa alimentară de sărbători. De ce trebuie să ținem cont atunci când mergem la cumpărături

Ce tradiții și obiceiuri se respectă de Sfântul Ștefan. Locul în care nu avem voie să călcăm

Se spune că dacă sunt respectate aceste tradiții de Sfântul Ștefan, credincioșii vor atrage norocul pentru anul viitor. Pentru început, creștinii obișnuiesc să dăruiască o icoană cu Sfântul Ștefan celor care nu reușesc să se vindece de o anumită boală, dat fiind faptul că acesta este considerat ocrotitorul celor care suferă de boli grave.

Articolul continuă după reclamă

Deși practica poate fi regăsită în fiecare zi din an, se spune că, în această zi, semnificația gestului este mult mai puternică. Iar rugăciunile îndreptate către acest sfânt au și ele o putere mai mare.

În Muntenia, există tradiția de a face „pâinile Sfântului Ștefan”, care se obțin dintr-un aluat asemănător celui de cozonac. Acest obicei face referire la pietrele cu care a fost ucis Sfântul Ștefan. De asemenea, aceste pâinici trebuie sfințite în cadrul slujbei care are loc astăzi, iar, mai apoi, se împart celor sărmani, în special, copiilor.

Cea mai importantă și mai puțin cunoscută superstiție se referă la faptul că nu ai voie să calci într-un loc care îți poate pune viața în pericol. Regula face referire la obstacolele cu care s-a confruntat Sfântul Ștefan și pe care le-a depășit, pentru a duce mai departe cuvântul lui Dumnezeu.

În ziua de 27 decembrie, oamenii nu au voie nici să bârfească, Sfântul Ștefan fiind cunoscut pentru smerenia sa.

Citește și: Ce nu are voie să facă Kate Middleton în prezența regelui Charles. Protocolul pe care trebuie să îl respecte la masa de Crăciun

Mesaje și felicitări de Sfântul Ștefan

În această zi sfântă, peste 450.000 de români îşi serbează onomastica, cei mai mulți fiind bărbați, aproximativ 330.000. În jur de 120.000 sunt femei, care poartă nume derivate din Ștefan, respectiv Ștefania, Ștefana, Fănica, Fănuța și Fănel, potrivit Evenimentul Zilei.

Iată ce mesaje și felicitări pot fi trimise celor care își serbează ziua cu ocazia celebrării Sfântului Ștefan:

„Visele și speranțele de azi să devină realitate, orice cădere un pas înainte, gândul bun și fericirea să te însoțească mereu! La Mulți Ani, Ștefan!”

„Fie ca din această zi sfântă, în drumul lin al vieții tale să răsară mereu câte-o rază de soare care să-ți aducă fericire și bucurie. Îți doresc multă sănătate și toate dorințele să ți se împlinească! La mulți ani, Ștefan”

„Îţi urez din tot sufletul noroc, să îţi găseşți pacea şi fericirea, să nu verşi nicio lacrimă şi să trăieşți fiecare clipă astfel încât să nu regreţi nicio secundă trecută! Cele mai bune urări de la mine. La mulţi ani, Ștefan!”

„Un gând bun şi-o sărutare/ Azi la ceas de-aniversare/ Șfântul Ștefan să vă ocrotească/ Visele să vă-mplineasca!/ La mulţi ani, Ștefan!”

„Dacă toată lumea îţi doreşte ca această zi să fie una minunată, eu îţi urez ca atât ziua de astăzi, cât şi zilele ce urmează să fie pline de bucurii şi realizări şi să îţi umple sufletul de voie bună. La mulţi ani,Ștefan!”

„Fiecare fulg de nea să îţi aducă multă iubire în suflet, sănătate, admiraţia celor dragi şi multe dorinţe împlinite! La Mulţi Ani, Ștefan!”.

Federația Română de Natație a transmis Sărbători fericite tuturor românilor. Cum arată fotografia lui David Popovici de ...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Atari a îngropat camioane întregi cu jocuri pe care nu le putea vinde. Ce s-a întâmplat când au fost dezgropate după 31 de ani
Atari a îngropat camioane întregi cu jocuri pe care nu le putea vinde. Ce s-a întâmplat când au fost dezgropate...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Un stagiar NASA a cumpărat 1.150 de casete cu doar 217 dolari. Ce a descoperit printre ele s-a vândut cu 1,82 milioane de dolari
Un stagiar NASA a cumpărat 1.150 de casete cu doar 217 dolari. Ce a descoperit printre ele s-a vândut cu 1,82...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x