Antena Căutare

A încercat să omoare un polițist și a vrut să scape de acuzații! Ce a făcut femeia, în momentul în care a ajuns la spital

A dat intenţionat peste un poliţist pe motocicletă, care voia să o oprească în trafic, apoi a vrut să scape de responsabilitate cu un diagnostic de la Psihiatrie. O şoferiţă este cercetată pentru tentativă de omor.

Inconştienţă sau teribilism în trafic? O tânără nu a oprit la somaţia poliţistului, iar după o urmărire ca-n filme, femeia a tras de volan, a intrat cu maşina în motocicleta poliţistului şi l-a aruncat pe contrasens.

Femeia care a provocat totul nu băuse alcool și nici nu luase droguri. A încercat, în schimb, să obțină un diagnostic psihiatric ce ar fi putut să o salveze de acuzația de tentativă de omor.

În fața camerelor de filmat, femeia n-a dat nicio explicație. Miercuri seară, însă, la ieșirea din Buzău, ar fi încercat să omoare un polițist.

Agentul, un tânăr în vârstă de 29 de ani, își făcea datoria când o șoferiță l-a aruncat cu motocicleta pe contrasens, direct într-o mașină de taxi.

Din impactul devastator, polițistul a reușit, miraculos, să scape cu viață. Mai mult, imediat, s-a ridicat de pe asfalt și și-a anunțat colegii.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Polițistul era pe urmele femeii de aproape trei kilometri. Inițial, voia să o oprească pentru probleme la sistemul de semnalizare.

Iniţial, voia să o oprească pentru nişte probleme la sistemul de semnalizare. Cum nu a reuşit, a pornit în urmărirea ei. În goana nebună, tânăra a trecut pe culoarea roşie a semafoarelor.

Aproape de ieşirea din oraş, când agentul a ajuns în dreptul ei şi i-a spus să oprească, atunci femeia a tras de volan şi l-a aruncat pe contrasens.

După ce l-a lovit pe poliţist, femeia a tras dreapta de volan ca să evite un scuar şi şi-a continuat drumul. A intrat mai apoi în sensul giratoriu şi a mers tot înainte timp de 14 kilometri. Abia în localitatea Dealul Viei, un echipaj al Poliţiei Locale a reuşit să o oprească.

Femeia de 32 de ani, mutată de un an în Voluntari, Ilfov, ar fi mers la Buzău să se întâlnească cu o rudă. Nu consumase băuturi alcoolice şi nici stupefiante.

Potrivit unor surse Observator din Spitalul de Psihiatrie Săpoca, femeia ar fi încercat să-şi găsească o scuză medicală pentru a justifica tentativa de omor:

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Acuzată de tentativă de omor, ultraj şi părăsirea locului accidentului, femeia a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.

Bătaie, în sediul Primăriei Focșani! Un liberal și un social-democrat s-au tăvălit pe jos! Video... Alertă, de la Protecția Consumatorului! Dezinfectanți contrafăcuți și măști de protecție neconforme, în România! Cum le ...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Dovlecii rămași după Halloween, un motiv de îngrijorare. La ce ar putea fi folosiți
Dovlecii rămași după Halloween, un motiv de îngrijorare. La ce ar putea fi folosiți
De ce să pui pliculețe de ceai la ferestre iarna. Trucul ieftin și eficient funcționează și pentru geamurile mașinii
De ce să pui pliculețe de ceai la ferestre iarna. Trucul ieftin și eficient funcționează și pentru geamurile... Catine.ro
Rezultate Loto, 18 decembrie 2025. Report la Joker de peste 8,5 milioane de euro. Ce premii sunt în joc pentru duminică
Rezultate Loto, 18 decembrie 2025. Report la Joker de peste 8,5 milioane de euro. Ce premii sunt în joc pentru...
Thalía și-a lansat o nouă piesă de sărbători. A fost invitată în emisiunea artistei Kelly Clarkson
Thalía și-a lansat o nouă piesă de sărbători. A fost invitată în emisiunea artistei Kelly Clarkson Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei Giurgiu | VIDEO
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei... Libertatea.ro
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a susţinut”
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a... AntenaSport
Channing Tatum și Jenna Dewan, noi detalii despre acordul de divorț. Ce acuzații grave i-a adus actorul fostei sale soții
Channing Tatum și Jenna Dewan, noi detalii despre acordul de divorț. Ce acuzații grave i-a adus actorul fostei... Elle
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Turtă dulce la tavă cu gem și glazură de ciocolată. Prăjitura iernilor de altădată
Turtă dulce la tavă cu gem și glazură de ciocolată. Prăjitura iernilor de altădată HelloTaste.ro
S-a aflat cum se împarte averea Rodicăi Stănoiu. Ce primește presupusul iubit, mai tânăr cu 50 de ani. Va lua inclusiv locul de veci
S-a aflat cum se împarte averea Rodicăi Stănoiu. Ce primește presupusul iubit, mai tânăr cu 50 de ani. Va lua... Antena3.ro
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului useit
Horoscopul zilei de 20 decembrie 2025. Peștii se pun pe primul loc. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 20 decembrie 2025. Peștii se pun pe primul loc. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Parcul Natural Bucegi și comunele învecinate, vizate ca zone de non-intervenție și protecție strictă
Parcul Natural Bucegi și comunele învecinate, vizate ca zone de non-intervenție și protecție strictă Jurnalul
Elevul Mihai Voicu cucerește aurul la marile olimpiade internaționale de informatică
Elevul Mihai Voicu cucerește aurul la marile olimpiade internaționale de informatică Kudika
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga Justiție! «Aseară la ora 20...»
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga... Redactia.ro
Gheorghe a dat lovitura cu un soi de usturoi pe care îl vinde cu 100 de lei/kg. Are comenzi și în străinătate
Gheorghe a dat lovitura cu un soi de usturoi pe care îl vinde cu 100 de lei/kg. Are comenzi și în străinătate Observator
Proprietățile medicinale ale vâscului. Ce întrebuințări poate avea această plantă
Proprietățile medicinale ale vâscului. Ce întrebuințări poate avea această plantă MediCOOL
Carne fragedă de porc cu ananas, în sos dulce-acrișor
Carne fragedă de porc cu ananas, în sos dulce-acrișor HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Testul oglinzii la bebeluși. Ce înseamnă și când ar trebui să îl faci
Testul oglinzii la bebeluși. Ce înseamnă și când ar trebui să îl faci DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
OpenAI lansează magazinul de aplicații ChatGPT. Ce poți găsi pe el
OpenAI lansează magazinul de aplicații ChatGPT. Ce poți găsi pe el UseIT
Prăjitură de iarnă cu mandarine sau portocale și blat pufos cu iaurt
Prăjitură de iarnă cu mandarine sau portocale și blat pufos cu iaurt Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x