Antena Căutare

Atac armat în Noua Zeelandă. O fetiță româncă, printre cei blocați în școli: ”A sunat alarma. Nu se știa ce s-a întâmplat”

Atac armat în Noua Zeelandă. Atacuri armate în care au fost uciși cel puțin 49 de oameni au avut loc la două moschei din orașul Christchurch din Noua Zeelandă.Zeci de persoane au fost internate, unele cu răni grave.

Galerie
Atac armat noua Zeelanda

Atac armat în Noua Zeelandă. Atacuri armate în care au fost uciși cel puțin 49 de oameni au avut loc la două moschei din orașul Christchurch din Noua Zeelandă. Zeci de persoane au fost internate, unele cu răni grave. Printre miile de elevi blocați în școli s-a aflat și o elevă de origine română.

Comisarul de poliție Mike Bush a anunțat că bilanțul morților în cazul atacului armat din Noua Zeelandă a crescut la 49. Cel puțin 41 au murit la una dintre moschei, șapte la alta, iar o persoană a decedat la spital. Bush a descris atacul armat ca fiind foarte bine planificat, el fiind organizat în timp ce mulți credincioși se aflau la Rugăciunile de Vineri.

Atac armat în Noua Zeelandă. Unul dintre atacatorii asupra moscheilor din Noua Zeelandă, un bărbat care susţine supremaţia albilor, avea arma inscripţionată cu numele altor ucigaşi în serie şi oraşele unde au avut loc alte atacuri teroriste.

Municipalitatea a deschis o linie de telefon de urgenţă pentru părinţii îngrijoraţi de soarta copiilor lor, care participau la un marş împotriva schimbării climatice nu departe de locurile în care au avut loc atacurile armate.

Articolul continuă după reclamă

Jacinda Ardern, premierul Noii Zeelande, a asigurat că va lua toate măsurile după acest atac.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Atac armat în Noua Zeelandă. Cea mai neagră zi din istorie

Noua Zeelandă a fost pusă sub cel mai ridicat nivel de securitate, fiind declarată cea mai neagră zi din istorie.

Atac armat în Noua Zeelandă. O fetiță româncă, printre cei blocați în școli: ”A sunat alarma. Nu se știa ce s-a întâmplat”

Atac armat noua Zeelanda

Până acum, cea mai mai sângeroasă crimă în masă din Noua Zeelandă avusese loc în 1990, când un criminal singuratic a ucis 13 bărbați, femei și copii într-un atac ce a durat 24 de ore în sătucul de coastă Aramoana. El a fost împușcat mortal de poliție.

Atac armat în Noua Zeelandă. În atacul asupra moscheilor, patru persoane, o femeie și trei bărbați au fost reținuți. Suspecții arestați nu erau pe nicio listă a pesoanelor ce trebuie supravegheate.

O fetiță româncă, printre cei blocați în școli

Vera Borozia, o fetiță de 13 ani, născută în România, s-a aflat printre miile de elevi blocați în școli, după ce primarul a cerut ca toată lumea să rămână în școli până se va considera că vor fi în siguranță.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Atac armat în Noua Zeelandă, transmis în direct pe Facebook!

Unul dintre autorii atacului armat de la Christchurch, un australian în vârstă de 28 de ani, s-a filmat în timpul atacului de la moscheea Al Noor. Atacatorul a intrat în moscheea Al Noor din oraşul Christchurch, în jurul orei 13.30, vineri după amiază. Filmarea a fost distribuită live pe Facebook, timp de 17 minute. În imagini se vede cum un australian, în vârstă de 28 de ani, trage zeci de gloanţe în cei aflaţi în moschee.

Comisarul de poliţiie Mike Bush s-a declarat îngrijorat că filmarea se regăseşte pe reţelele sociale şi a precizat că poliţia face demersuri pentru ca aceasta să fie ştearsă.

De asemenea, premierul Arden a făcut apel la oameni să nu mai distribuie nici clipul care arată cum s-a desfășurat unul dintre atacuri și nici manifestul unuia dintre atacatori.

Un martor ocular a dezvăluit detalii șocante din timpul atacului.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Noua Zeelenadă, a doua cea mai sigură țară din lume

Christchurch este cel mai mare oraș de pe insula de sud din Noua Zeelandă, cu circa 400.000 de locuitori.

Culmea, Noua Zeelandă a fost, anul trecut, a doua cea mai sigură ţară din lume, după Islanda. Clasamentul Global Peace Index, a fost realizat de Institute for Economics and Peace și a inclus 163 de țări, care au fost clasificate în funție de 23 de criterii. Între aceste criterii se regăsesc rata criminalității, terorism, instabilitate politică și conflicte interne.

Surse: dailymail.co.uk, nytimes.com, digi24.ro, nzherald.co.nz.

Bilete tratament balnear 2019. Cum le pot cere pensionarii și cum pot fi anulate... Cazul câinelui torturat până la moarte a stârnit revoltă! A fost găsit legat de o căruţă, în faţa crâșmei din sat...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce poți să pățești dacă publici pe Facebook filmări cu nereguli în trafic! Detaliul ce îți poate aduce probleme cu legea
Ce poți să pățești dacă publici pe Facebook filmări cu nereguli în trafic! Detaliul ce îți poate aduce...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Renovările la bloc, reguli noi! Ce se schimbă începând cu 25 august 2026 și ce poți modifica fără autorizație
Renovările la bloc, reguli noi! Ce se schimbă începând cu 25 august 2026 și ce poți modifica fără autorizație
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Prințul Marco de la Insula iubirii a reacționat, după ce a fost comparat cu un alt concurent. Fanii au remarcat asemănarea cu Răzvan Manea
Prințul Marco de la Insula iubirii a reacționat, după ce a fost comparat cu un alt concurent. Fanii au remarcat... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Moment jenant în Senat: Vasile Blaga a apărut în fața colegilor dezbrăcat. Nu știa că are camera pornită: „Cine e în pielea goală?”
Moment jenant în Senat: Vasile Blaga a apărut în fața colegilor dezbrăcat. Nu știa că are camera pornită:... Antena3.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea useit
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!”
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!” BZI
Cât câștigă un șofer de Uber sau Bolt în România, în 2026
Cât câștigă un șofer de Uber sau Bolt în România, în 2026 Jurnalul
Corsetul nu mai e doar pentru seară: 5 ținute ultra-fashion care îl fac surprinzător de ușor de purtat
Corsetul nu mai e doar pentru seară: 5 ținute ultra-fashion care îl fac surprinzător de ușor de purtat Kudika
Bolile care se pot moșteni de la mamă la fiică
Bolile care se pot moșteni de la mamă la fiică Redactia.ro
Stațiunea în care turiştii se pot caza cu 39 de lei pe noapte.
Stațiunea în care turiştii se pot caza cu 39 de lei pe noapte. "Litoralul pentru Toți" revine din septembrie Observator
Beneficiile laptelui de soia: proprietăți și recomandări de consum
Beneficiile laptelui de soia: proprietăți și recomandări de consum MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
De ce nu poți rămâne însărcinată. Răspunsurile specialiștilor
De ce nu poți rămâne însărcinată. Răspunsurile specialiștilor DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x