Antena Căutare

Când au apărut vânătăi inexplicabile pe corpul copilului ei, a intrat în panică. Medicii s-au speriat când l-au văzut pe micuț

Totul a început cu doar câteva bubițe pe corp ce păreau a fi doar o iritație, mai târziu însă mama micuțului în vârstă de trei ani avea să afle că al său copil suferă de o afecțiune gravă. Ce au descoperit medicii.

Galerie
Medicii s-au speriat când l-au văzut pe micuț. | Profimediaimages.ro

Charlotte Squibbs, o tânără mamă în vârtă de 38 de ani, a observat că fiului ei Tommy, în vârstă de trei ani, au început să îi apară mici coșuri pe corp. A crezut inițial că este vorba de o iritație cauzată de expunerea la soare în urma vacanței pe care au avut-o în Franța. Mai târziu, când vânătăi inexplicabile au început să îi acopere tot coprul, teama a cuprins-o. Diagnosticul pus de medici micuțului ei i-a dat întreaga viață peste cap.

Deși mama a trei copii, în vârstă de 38 de ani, nu a fost inițial îngrijorată, cu timpul, când vânătăile inexplicabile au început să apară, ea a început să simtă că ceva nu este în regulă.

Citește și: Un bărbat fără nicio pregătire juridică a câștigat 26 de procese și a încasat onorariu. Cum a fost posibil

Ceea ce a apărut inițial ca o iritație s-a transformat într-o boală gravă. Copilașul de trei ani suferă de leucemie

Articolul continuă după reclamă

Ea și soțul ei, Daniel, în vârstă de 40 de ani, au reacționat rapid și l-au dus pe micuț de urgență la medicul de familie. Aceștia i-au sfătuit pe părinți să meargă imediat la spital pentru investigații suplimentare, iar acolo, copilul a fost diagnosticat cu leucemie.

"Am crezut că micuțul meu a dezvoltat o iritație cauzată de căldură din timpul vacanței în familie, dar ulterior s-a dovedit a fi o afecțiune gravă - CANCER," a declarat femeia.

"Am fost șocată și extrem de supărată, deoarece nu aveam nicio idee la ce să ne așteptăm - nu puteam să nu ne temem de ce e mai rău."

"Sunt absolut dezolată că băiețelul nostru trebuie să treacă prin asta și mi-aș dori să putem face schimb de locuri. A fost un coșmar devenit realitate și sunt speriată de felul în care va evolua această bătălie".

Citește și: O mireasă cere divorțul, la doar o zi după nuntă, din cauza unui gest inofesiv făcut de noul soț. Ce regulă importantă a încălat

Familia, din care mai fac parte Louie, în vârstă de nouă ani, și Reggie, în vârstă de șase ani, tocmai se întorsese din escapada lor de vară în Franța, pe 28 august 2023.

În câteva zile, a început să apară erupția cutanată, alături de semne de oboseală și vânătăi severe.

La început, s-a crezut că Tommy, care are sindromul Down, a luat o infecție virală - dar după reacțiile asistentelor, părinții au știut că era ceva mult mai grav.

Cei doi au dorit să atragă atenția asupra gravității acestei afecțiuni și să îndemne toți părinții să nu amâne controalele și vizitele la medic atunci când observă orice semn de neliniște cu privire la sănătatea copiilor lor.

Citește și: Femeia cu cele mai mari buze din lume plănuiește să aibă și cei mai mari pomeți. Ce intervenții estetice mai are în plan

Câți bani câștigă în România un deținut din închisoare și cum poate cheltui “salariul”. Statul îl ajută să facă și econo... Când se dă drumul la căldură. Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti se pregătește să încălzească locuințele din ...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ai alergie la ambrozie? Aplicația care îți arată nivelul polenului din zona ta și când e mai bine să eviți expunerea
Ai alergie la ambrozie? Aplicația care îți arată nivelul polenului din zona ta și când e mai bine să eviți...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Schimbare importantă pentru influencerii din România. În ce condiții trebuie să notifice CNA dacă au peste 100.000 de urmăritori
Schimbare importantă pentru influencerii din România. În ce condiții trebuie să notifice CNA dacă au peste...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
„Am fost în comă, aveam 5% șanse de supraviețuire!” Povestea absolut incredibilă a omului despre care vorbesc toți americanii
„Am fost în comă, aveam 5% șanse de supraviețuire!” Povestea absolut incredibilă a omului despre care... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Andreea Marin, mesaj surprinzător despre schimbările din viața ei: „O vară cum n-a mai fost în viața mea se încheie”
Andreea Marin, mesaj surprinzător despre schimbările din viața ei: „O vară cum n-a mai fost în viața mea se... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
China a făcut pe o stâncă un lift exterior de 288 de metri pentru ca elevii dintr-un sat să ajungă mai repede la școală
China a făcut pe o stâncă un lift exterior de 288 de metri pentru ca elevii dintr-un sat să ajungă mai repede la... Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Nicușor Dan amână desemnarea unui candidat pentru funcția de premier! Ce variante ia în calcul
Nicușor Dan amână desemnarea unui candidat pentru funcția de premier! Ce variante ia în calcul BZI
Campionul dezastrului: cine este cel mai mare profitor al crizelor suprapuse din România. Ce firme o duc bine când clienții o duc rău
Campionul dezastrului: cine este cel mai mare profitor al crizelor suprapuse din România. Ce firme o duc bine când... Jurnalul
Donald Trump, reacție dură despre Meghan Markle și prințul Harry: „Nu i-aș primi înapoi”
Donald Trump, reacție dură despre Meghan Markle și prințul Harry: „Nu i-aș primi înapoi” Kudika
Ce face si cu ce se ocupa fiul lui Marcel Toader la 7 ani de la moartea tatalui sau. Ce super afacere are
Ce face si cu ce se ocupa fiul lui Marcel Toader la 7 ani de la moartea tatalui sau. Ce super afacere are Redactia.ro
Afacerea unei familii, unică în România. Cultura rară din propria gospodărie aduce câştiguri de mii de euro
Afacerea unei familii, unică în România. Cultura rară din propria gospodărie aduce câştiguri de mii de euro Observator
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x