Antena Căutare

Lavinia Șandru vine la Observator în această seară, de la ora 19.30. Candidații la președinție, față-n față cu românii,la Antena 1

Cunoaştem mai bine OMUL care candidează, îi auzim opiniile cu privire la cele mai arzătoare subiecte ale momentului, aflăm care sunt primele decizii pe care le-ar lua dacă ar ajunge la Cotroceni.

Galerie
Înaintea celor mai importante alegeri din istoria recentă a României, Observator Antena 1 continuă campania „Alege bine pentru tine. Tu esti LIDERUL” și îi aduce în prim-plan pe cei care vor să conducă România. | Antena 1

Înaintea celor mai importante alegeri din istoria recentă a României, Observator Antena 1 continuă campania „Alege bine pentru tine. Tu esti LIDERUL” și îi aduce în prim-plan pe cei care vor să conducă România. Într-o serie specială de dezbateri, Lavinia Șandru, Elena Lasconi, Crin Antonescu și Nicușor Dan vor fi față-n față cu Alessandra Stoicescu, pentru a răspunde întrebărilor din partea românilor, înaintea alegerilor prezidențiale din 4, respectiv 18 mai.

Lavinia Șandru vine la Observator în această seară, de la ora 19.30

Prima dezbatere va avea loc astăzi, de la ora 19:30, când Lavinia Șandru va răspunde întrebărilor adresate direct de către români din diverse comunități, în direct, la Antena 1.

Cunoaştem mai bine OMUL care candidează, îi auzim opiniile cu privire la cele mai arzătoare subiecte ale momentului, aflăm care sunt primele decizii pe care le-ar lua dacă ar ajunge la Cotroceni, dar şi ce promisiune le face românilor, într-o dezbatere specială. În cadrul acesteia vor fi atinse şi întrebări-cheie despre România, dar şi unele venite din partea celor care nu votează, dar pentru care votează părinții şi bunicii lor.

Articolul continuă după reclamă

Dezbaterile continuă la Observator astfel: vineri, 25 aprilie, Elena Lasconi va fi prezentă în platoul Antena 1, urmată de Crin Antonescu, joi, 1 mai, și de Nicușor Dan, vineri, 2 mai. Fiecare candidat va avea ocazia să își prezinte viziunea și să răspundă întrebărilor adresate de Alessandra Stoicescu, pentru ca telespectatorii să poată alege informat, în cunoștință de cauză.

În această campanie electorală, Observator a mers în comunități mari și mici de români, atât din țară cât și din diaspora, chiar și de dincolo de Ocean, pentru a scoate la iveală temerile şi speranțele oamenilor.

Întrebată anterior de către Alessandra Stoicescu pe cine ar susține în turul doi, în cazul în care nu ar intra în finală, Lavinia Șandru a vorbit despre diviziunile tot mai accentuate din societate: „Ceea ce simt eu, vorbind cu oamenii din România reală, este că noi am intrat așa, într-un fel de spirală a răului în ultimele luni și am ajuns să fim împărțiți între oameni buni și oameni răi, ai lor și ai noștri, cei din țară și cei din diaspora, cei progresiști…

Ai sistemului, contrasistemului, progresiștii și conservatorii, suveraniști și europeni și așa mai departe, ceea ce este extrem de grav, pentru că toți suntem români”, a declarat candidata la prezidențiale. Referitor la susținerea unui candidat în turul doi, Lavinia Șandru a precizat: „Haideți să vedem cine intră în turul doi și promit c-am să vă spun, am să fac public.”

Candidata Partidului Umanist Social Liberal a mai explicat cum a luat decizia să intre în cursa pentru Cotroceni. „Pentru că România reală trebuie să se facă auzită, respectată, pentru că România trebuia să facă astfel încât politica să lucreze în slujba ei, prin urmare am pornit ca un candidat al României reale. Am plecat împreună cu colegii mei în România reală, deja am parcurs peste 4.000 de km pe jos, cu bicicleta, într-o mașină. România reală, cu dureri, cu speranțe, cu supărări, cu bucurii, are posibilitatea să se facă auzită.” - Lavinia Șandru

Alege BINE pentru TINE. TU ești LIDERUL

Seria edițiilor speciale continuă vineri, 25 aprilie, cu prezența Elenei Lasconi la Observator. Joi, 1 mai, de la ora 19:30, Crin Antonescu va răspunde întrebărilor adresate de Alessandra Stoicescu, iar vineri, 2 mai, tot de la 19:30, Nicușor Dan, candidatul independent, va fi invitatul din studioul Observator.

Edițiile speciale se văd în direct pe Antena 1 și antenaplay.ro. Toate declarațiile pot fi văzute și pe observatornews.ro, Youtube Observator, Facebook Observator și Tik Tok Observator. Pentru cele mai noi știri, nu uitați să vă abonați la canalul de WhatsApp al Observator sau să descărcați Aplicația Observator News din Google Play sau din App Store.

Alege BINE pentru TINE. TU ești LIDERUL
OBSERVATOR. Despre oameni. Știrile așa cum trebuie să fie
https://observatornews.ro/
https://www.facebook.com/ObservatorAntena1
https://www.instagram.com/observatorantena1/
https://www.tiktok.com/@observatorantena1?lang=en

Ultimul gest de milostenie al Papei Francisc. Unde a donat Suveranul Pontif 200.000 de euro... Prețul cazărilor la Roma au crescut vertiginos după decesul Papei Francisc. Cât trebuie să plătești pentru o noapte...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Horoscop weekend 15 august – 16 august 2026. Ce au pregătit astrele pentru sâmbătă și duminică
Horoscop weekend 15 august – 16 august 2026. Ce au pregătit astrele pentru sâmbătă și duminică
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Rezultate Loto azi, 13 august 2026. Report la loto 6/49 de peste 10,07 milioane de euro. Ce premii sunt în joc pentru duminică
Rezultate Loto azi, 13 august 2026. Report la loto 6/49 de peste 10,07 milioane de euro. Ce premii sunt în joc...
Hande Erçel va deveni mătușa pentru a doua oară. Sora sa și-a anunțat sarcina în mediul online
Hande Erçel va deveni mătușa pentru a doua oară. Sora sa și-a anunțat sarcina în mediul online Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Vica Blochina a fost surprinsă sărutându-se cu iubitul. Este mai îndrăgostită ca niciodată
Vica Blochina a fost surprinsă sărutându-se cu iubitul. Este mai îndrăgostită ca niciodată Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Niște muncitori care renovau o clădire au găsit în zidul ei aur de 9.000.000 de euro
Niște muncitori care renovau o clădire au găsit în zidul ei aur de 9.000.000 de euro Antena3.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Noua Lege a Salarizării îi face pe profesori mai săraci decât pe vremea marii greve din Educație
Noua Lege a Salarizării îi face pe profesori mai săraci decât pe vremea marii greve din Educație Jurnalul
Alexandra Stan, mărturisiri dureroase la doar 3 zile după naștere: Am trecut printr-o operație grea. Cum se simte acum
Alexandra Stan, mărturisiri dureroase la doar 3 zile după naștere: Am trecut printr-o operație grea. Cum se simte... Kudika
Ce să nu ții SUB NICI O FORMA lângă pat în noaptea de Sfânta Maria. Aduce necazuri si....
Ce să nu ții SUB NICI O FORMA lângă pat în noaptea de Sfânta Maria. Aduce necazuri si.... Redactia.ro
Leguma care se vinde cel mai bine acum în pieţe. Preţul a scăzut la 3 lei pe kilogram
Leguma care se vinde cel mai bine acum în pieţe. Preţul a scăzut la 3 lei pe kilogram Observator
Cum acționează stresul în organism. Ce se întâmplă dacă această stare se menține pe termen lung
Cum acționează stresul în organism. Ce se întâmplă dacă această stare se menține pe termen lung MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x