Antena Căutare

Maia Morgenstern a fost infectată cu coronavirus. „Nu vreau să devin o povară”. În ce stare este celebra actriță

Maia Morgenstern a fost infectată cu SARS-CoV și le-a transmis fanilor că a anulat toate aparițiile sale pe scenă. Celebra actriță s-a testat des, iar când rezultatul a fost poztitiv s-a prezentat imediat la medic.

Galerie
Maia Morgenstern are 59 de ani | Hepta

Celebra actriță a publicat pe rețelele sociale un mesaj prin car eși-a anunțat fanii că a fost infectată cu SARS-CoV-2. La începutul postării, îndrăgita actriță a adus în discuție o vorbă pe care o repeta obsesiv mama sa:

"Nu vreau să-ți fiu o povară!!!" Izbucneam în plâns; sau mai târziu, pufneam de-a dreptul jignită/plictisită când o auzeam vorbind așa. Nici nu concepeam asta, nici nu se punea problema. Mă enervam de-a dreptul. "Nu vreau să vă fiu o povară" , repeta MAMA. Uneori șoptit, alteori scâșnit. Îmi astupam urechile, nu puteam să aud sau să înțeleg așa ceva. Eram surdă. Între timp am mai înțeles unele lucruri. A trebuit să învăț să le accept și să le înțeleg. Cred că a venit rândul meu să spun: "Nu vreau să devin o povară!", a scris actrița pe contul său de Facebook.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Articolul continuă după reclamă

Maia Morgenstern a precizat că s-a testat zilnic pentru Covid-19, iar în una dintre zile a ieșit testul a ieșit pozitiv.

„Și mai ales să acționez în consecință. Am grijă de mine. În toate felurile: de trupul meu, de mintea mea, de sufletul meu. Am grijă permanentă. În toată această perioadă am respectat toate regulile impuse, am urmat sfaturile specialiștilor de a mă proteja de boală, prin toate mijloacele cunoscute. Fără fanfaronadă, fără propagandă, fără surle și trâmbițe, fără a jigni sau agresa pe nimeni. Nu vreau să vă fiu o povară. Tot în această perioadă am făcut zeci și zeci de teste. Mai ales în ultimele 2...3 luni.

Citește și: Care au fost cele mai bune roluri ale lui Maia Morgenstern. Actrița a declarat că se pensionează

Maia Morgenstern a fost tesată pozitiv pentru Covid-19

Actrița a precizat că s-a testat pentru că, prin prisma profesiei, călătorește mult:

„Prin natura profesiei mele, călătoresc mult, sunt expusă multor riscuri. Și, da, vreau să muncesc, să-mi câștig existența: nu vreau să fiu o povară. O dată la doua zile sau în fiecare zi, dacă am spectacol sau filmare, făceam (și voi face!) test rapid. Certificat, necertificat, documente de orice culoare...eu fac, făceam și voi face test. Desigur, mulți râdeau de mine....și vor mai râde. Nu-i nimic, nu vreau să le fiu o povară. Și a fost așa: M-am testat alaltăieri, negativ. M-am testat ieri, negativ. M-am testat și astăzi (pentru că urma să am spectacol): POZITIV”, a scris Maia Morgenstern pe rețelele sociale.

Ce a făcut Maia Morgenstern după ce a aflat că are Covid-19

Actrița a precizat că și-a anulat toate ieșirile în public, s-a prezentat la medic. Artista est eîntr-o star ebună pentru că urmează tratamentul prescris:

„Evident, am anulat totul. Evident, m-am prezentat la medic din primul moment. Nu vreau să devin o povară: cred că am evitat o tragedie. Aș fi putut infecta la rândul meu alți și alți colegi, parteneri de scenă, de muncă. Evident, am urmat cu sfințenie tratamentul prescris. E modul meu de a încerca să scutesc oamenii din jurul meu de povara și spectacolul cumplit al unei forme grave de boală. Felul meu de a spune: mulțumesc, domnilor și doamnelor doctor, asistente și asistenți, personal medical. Prețuiesc enorm efortul vostru! Nu vreau să fiu o povară!”, a scris celebra actriță.

Maia Morgenstern este mama a trei copii: Tudor Aaron Istodor (născut în 1984), Eva Leea Cabiria (născută în 1999) și Ana Isadora (născută în 2003). Recent, Cabiria Morgenstern a absolvit facultatea de Actorie.

Printre cele mai recente proiecte ale actriței se numără Sacrificiul și participarea la iUmor.

(P) 5 outfit-uri ale sezonului care îți pun în valoare personalitatea... (P) Noua colecție Pronovias 2021 a fost lansată...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Rezultate Loto, 28 iunie 2026. Report la Loto 6/49 la categoria I de peste 7,03 milioane de euro. Ce premii sunt în joc pentru joi
Rezultate Loto, 28 iunie 2026. Report la Loto 6/49 la categoria I de peste 7,03 milioane de euro. Ce premii sunt în...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Ce alegi pentru drumurile tale zilnice: bicicletă electrică, trotinetă sau scuter electric?
(P) Ce alegi pentru drumurile tale zilnice: bicicletă electrică, trotinetă sau scuter electric?
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara sportivă după ce a fost celebrată la 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii olimpice: „Mă emoționez…”
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara... Elle
Cât costă cinci nopți de cazare la hotelul din Brașov la care se află Gabriela Cristea. Nu e deloc ieftin
Cât costă cinci nopți de cazare la hotelul din Brașov la care se află Gabriela Cristea. Nu e deloc ieftin Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Bilanțul codurilor roșii din București și Ilfov: Un mort, peste 1.000 de copaci căzuți, 480 de mașini avariate
Bilanțul codurilor roșii din București și Ilfov: Un mort, peste 1.000 de copaci căzuți, 480 de mașini avariate Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
Nicușor Dan ia în calcul varianta alegerilor anticipate: „Există acest scenariu, dar mi-aș dori să-l evităm!“
Nicușor Dan ia în calcul varianta alegerilor anticipate: „Există acest scenariu, dar mi-aș dori să-l evităm!“ BZI
Funcționarii publici cer retragerea proiectului de lege prin care vor fi amendați dacă solicită documente
Funcționarii publici cer retragerea proiectului de lege prin care vor fi amendați dacă solicită documente Jurnalul
Voi când faceți un copil? - Cum să răspunzi membrilor familiei când te confrunți cu infertilitatea
Voi când faceți un copil? - Cum să răspunzi membrilor familiei când te confrunți cu infertilitatea Kudika
Ce trebuie să pui pe mașină dacă vine grindina și nu ai garaj
Ce trebuie să pui pe mașină dacă vine grindina și nu ai garaj Redactia.ro
Pericol de nou cod roşu în Bucureşti azi. Capitala şi 25 de judeţe, sub cod portocaliu de la ora 15:00
Pericol de nou cod roşu în Bucureşti azi. Capitala şi 25 de judeţe, sub cod portocaliu de la ora 15:00 Observator
Înotul în timpul menstruației. Sfaturi practice de la medicul ginecolog
Înotul în timpul menstruației. Sfaturi practice de la medicul ginecolog MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi o bibliotecă acasă care să-l facă pe copil să iubească cititul
Cum să creezi o bibliotecă acasă care să-l facă pe copil să iubească cititul DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x