Antena Căutare

Ora de iarnă 2018. Este posibil să dăm ceasurile înapoi pentru ultima oară

Ora de iarnă 2018. Este posibil să dăm ceasurile înapoi pentru ultima oară. Astfel, ora 4:00 va deveni ora 3:00, pe 28 octombrie 2018, duminică spre luni. Ora de iarnă sau ora de vară, România va decide ce oră alege până în aprilie 2019, împreună cu toate statele membre UE

Schimbarea la ora de iarnă | hotnews.ro

Anul acesta trecerea la ora de iarnă se va face în noaptea dintre 28 și 29 octombrie, adică duminică spre luni. Ora se va schimba astfel încât ora 04:00 a dimineții va deveni ora 03:00. Acest lucru ne va ajuta să ne bucurăm de o oră de somn în plus. Ziua de luni, 29 octombrie, va fi cea mai lungă zi din an, având 25 de ore.

Cu toate acestea, să nu uităm de propunerea Comisiei Europene în ceea ce privește această schimbare. Știm că reprezentanții Comisiei au propus să nu mai existe schimbarea la ora de iarnă. Aproximativ 80% dintre respondenții unei consultări publice lansată de Comisia Europeană au precizat că sunt dispuși să renunțe la ora de vară. Deși nu au fost încă oferite prea multe detalii, Comisia a precizat că au participat 4,6 milioane de cetățeni UE.

Comisia Europeană a explicat faptul că după terminarea consultării vor exista două posibilități. Reprezentanții spun că fie nu se vor face modificări deloc, fie se va renunța la schimbarea orei în Uniunea Europeană.

Cum ne afectează schimbarea orei

Articolul continuă după reclamă

În fiecare an, schimbarea orei poate afecta bioritmul. Mulți experimentează schimbări ale dispoziției, schimbarea apetitului, probleme de concentrare și tulburări are somnului. Alte persoane spun că simt o oboseală puternică ce poate cauza dureri de cap și disconfort. După ce trece perioada de acomodare, în câteva zile toată lumea se va obișnui.

Cu toate acestea, specialiștii recomandă ca pe 28 octombrie, duminică seara să mergi la culcare cu o oră mai târziu. De asemenea, ar fi bine să nu lenevești prea mult luni pentru că seara riști să adormi târziu. Prin urmare, anul acesta este posibil să dăm ceasurile cu o oră înapoi pentru ultima oară.

Sursă foto: hotnews.ro, exploremag.ro

Atenție, bucureșteni! Noi cartele de metrou vor fi puse în vânzare. Simbolurile de pe acestea, dedicate Centenarului - F... Ro-Alert. Testările sistemului continuă în toate județele din România...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Boala secolului, „o bătătură”. Declarații controversate în anchetele Observator „Diagnostic: profit!”, miercuri, la Observator 19
Boala secolului, „o bătătură”. Declarații controversate în anchetele Observator „Diagnostic: profit!”,...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Detector de metale pentru începători sau echipament profesional? Cum alegi în funcție de buget și experiență
(P) Detector de metale pentru începători sau echipament profesional? Cum alegi în funcție de buget și experiență
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x