Antena Căutare

Papa Francisc a ajuns de urgență la spital, după ce nu a mai fost în stare să-și continue discursul public. Ce se întâmplă cu el

Întreaga comunitate catolică de pe glob a fost zguduită de emoţie astăzi, în urma vestea că Papa Francisc a fost transportat de urgenţă la un spital din centrul Romei.

Galerie
Papa Francisc a ajuns de urgență la spital, după ce nu a mai fost în stare să-și continue discursul public. Ce se întâmplă cu el | Profimedia

Incidentul a avut loc după audienţa papală, în timpul căreia Suveranul Pontif nu și-a putut încheia discursul. După o examinare medicală la Spitalul Gemelli de pe Insula Tiberina, Papa Francisc a primit acordul medicilor să se întoarcă la Vatican.

Papa Francisc a ajuns de urgență la spital, după ce nu a mai fost în stare să-și continue discursul public. Ce se întâmplă cu el

Papa Francisc a fost dus la spital după audiența generală de miercuri de la Vatican, iar după investigațiile medicale, el s-a întors la reședința sa înainte de aceea.

Citește și: Papa își dă binecuvântarea pentru relațiile între persoanele de același sex. Ce spune Suveranul Pontif despre ceremonia aferentă

Articolul continuă după reclamă

În cadrul audienţei, Suveranul Pontif a menţionat că încă nu s-a recuperat complet după ce a redus programul său în zilele anterioare din cauza simptomelor asemănătoare gripei. "Încă mă confrunt cu mici neplăceri", a explicat Papa în timpul întâlnirii din Aula Paul al VI-lea de la Vatican.

În lipsa forţelor necesare pentru a-şi rosti discursul, Francisc l-a împuternicit pe asistentul său, Filippo Ciampanelli, să citească cateheza în numele său, o practică pe care a mai folosit-o și în alte situații similare când starea sa de sănătate nu i-a permis să participe activ, potrivit observatornews.ro.

Papa își dă binecuvântarea pentru relațiile între persoanele de același sex

Papa Francisc face un pas înainte în ceea ce privește răspândirea dragostei și ideii de toleranță cu un anunț controversat pentru mulți.

Citește și: Ce părere are Papa despre Inteligența Artificială. Avertismentul lansat de Suveranul Pontif către creștini

La doi ani de la momentul în care declara că nu-și poate da binecuvântarea cuplurilor de același sex deoarece „Dumnezeu nu binecuvântează păcatul”, Papa Francisc a declarat contrariul, dându-și aprobarea pentru căsătoria cuplurilor de același sex, potrivit publicațiilor internaționale.

„Este un pas înainte pentru comunitaea catolică LGBTQ. Este prima oară când se poate observa orice fel de receptivitate pentru aprobarea cuplurilor de același sex. Astfel că este într-adevăr ceva major!”, spune James Martin, preot iezuit, care a mai oficiat uniuni între persoane de același sex.

Astfel că Vaticanul acceptă să binecuvânteze căsătoria între persoane de același sex, însă separat de ritualurile bisericești obișnuite. Aceasta este o poziție susținută a Bisericii în ceea ce privește Taina Căsătoriei.

De asemenea, în comunicat, este specificat faptul că uniunea cuplurilor de același sex nu trebuie confundată cu o cununie civilă și, totodată, binecuvântările care pot fi acordate de preoții catolici nu trebuie să fie prezentate într-un ritual specific bisericii și nicidecum să se poarte hainele, ori să se facă gesturile comune unei ceremonii a Tainei Căsătoriei.

În ciuda acestor restricții, este specificat faptul că nu trebuie refuzate binecuvântările divine, dat fiind că în Scriptură este subliniat că oricine poate căuta iubirea și mila Domnului, fără să-i fie impuse niște standarde morale imposibil de urmat.

„Pentru că celor care caută binecuvântare nu ar trebui să li se ceară să posede o perfecțiune morală”, stă scris în comunicat, precum și: „Nu este nicio intenție de a legitima ceva, ci de a-L primi pe Dumnezeu în viața ta, de a-I cere ajutorul pentru a trăi mai bine și de a-L invoca și pe Duhul Sfânt pentru ca valorile Evangheliei să fie trăite cu mai multă fidelitate.”

Vezi mai multe ştiri externe în secţiunea de pe observatornews.ro

(P) Ce impact are Social Media asupra cotelor de pariuri pentru Finala Ligii Campionilor 2024... Cutremur cu magnitudinea de peste 4 grade, pe 29 februarie. În ce zonă din România s-a produs seismul...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Rezultate Loto azi, 3 septembrie 2026. Numerele câștigătoare joi la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Rezultate Loto azi, 3 septembrie 2026. Numerele câștigătoare joi la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mai sunt doar câteva zile până începe școala. 7 locuri din România unde poți petrece o zi de neuitat cu copilul
Mai sunt doar câteva zile până începe școala. 7 locuri din România unde poți petrece o zi de neuitat cu copilul
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
„Când am ieșit de acolo...” Moment incredibil pentru unul dintre cei mai iubiți artiști în România
„Când am ieșit de acolo...” Moment incredibil pentru unul dintre cei mai iubiți artiști în România AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Andreea Marin, mesaj surprinzător despre schimbările din viața ei: „O vară cum n-a mai fost în viața mea se încheie”
Andreea Marin, mesaj surprinzător despre schimbările din viața ei: „O vară cum n-a mai fost în viața mea se... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
La ora 04:50, toată lumea s-a oprit. La 05:00, o țară întreagă a început să conducă pe contrasens
La ora 04:50, toată lumea s-a oprit. La 05:00, o țară întreagă a început să conducă pe contrasens Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Alexandru Rogobete anunţă o majoritate PSD-UDMR, minorități și neafiliați: „Fără USR e bine!”
Alexandru Rogobete anunţă o majoritate PSD-UDMR, minorități și neafiliați: „Fără USR e bine!” BZI
Cine sunt „stăpânii” contractelor de înarmare de 7,3 miliarde de euro, bani pe care România i-a împrumutat de la UE
Cine sunt „stăpânii” contractelor de înarmare de 7,3 miliarde de euro, bani pe care România i-a împrumutat... Jurnalul
Ce școală exclusivistă au ales Harry și Meghan pentru Archie și Lilibet? Costă zeci de mii de euro!
Ce școală exclusivistă au ales Harry și Meghan pentru Archie și Lilibet? Costă zeci de mii de euro! Kudika
Zodiile care trec printr-o cumpănă până la finalul lui 2026. Ultimele luni ale anului vin cu încercări grele
Zodiile care trec printr-o cumpănă până la finalul lui 2026. Ultimele luni ale anului vin cu încercări grele Redactia.ro
A riscat ultimii 2.000 de dolari şi a dat lovitura. Afacerea care promite Generaţiei Z venituri mari, fără şef
A riscat ultimii 2.000 de dolari şi a dat lovitura. Afacerea care promite Generaţiei Z venituri mari, fără şef Observator
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x