Antena Căutare

Rusalii 2022: Tradiții, obiceiuri și superstiții pe 12 și 13 iunie. Ce nu e bine să faci în aceste zile

În 2022, Rusaliile se sărbătoresc pe 12 și 13 iunie. Această sărbătoare urmează după Înălțarea Domnului, care este sărbătorită la 40 de zile după Paște.

Galerie
În 2022, Rusaliile se sărbătoresc pe 12 și 13 iunie. Această sărbătoare urmează după Înălțarea Domnului, care este sărbătorită la 40 de zile după Paște. | Hepta/Shutterstock

Rusaliile, în tradiția populară, semnifică niște ființe fantastice rele, care sunt asemănate în folclor cu ielele. Acestea umblă prin ceruri începând cu ziua de Strat de Rusalii, cum se zice din bătrăni, adică în cea de-a 25-a zi de la Paște.

Se spune că Rusaliile sunt spirite care provoacă numai rele, schimonosindu-i pe oamenii care le ies în cale. Cei care nu respectă tradițiile de Rusalii sunt grav pedepsiți de acestea. Din moși strămoși se spune că cei care trec peste aceste obiceiuri își pierd mințile.

Citește și: Motivul surprinzător pentru care trebuie să păstrezi apa în care au fiert pastele

Rusalii 2022: Ce sunt Rusaliile și ce sunt Moșii de vară

Articolul continuă după reclamă

Pentru a preveni ca relele să se abată asupra lor și a familiilor lor, se spune că femeile nu lucrau miercurea până la Duminica Mare. În sâmbăta de dinaintea Rusaliilor, pentru a apăra gospodăria de aceste spirite, oamenii de la sate arborează la porți ramuri verzi de tei. Această plantă se crede că are proprietăți apotropaice, adică este folosit ca talisman.

Citește și: Câte zile libere legale vor fi în anul 2022 și câte sărbători vor pica în weekend

Sărbătoarea de Rusalii este mereu la 50 de zile după sărbătoarea Sfintelor Paști. Aceasta este una dintre cele mai vechi sărbători din calendarul creștin ortodox.

Despre sfântele Rusalii mai amintesc: Sf. Irineu (+202), Tertulian, Origen, Canonul 43 al Sinodului din Elvira (c. 300), Canonul 20 al Sinodului I ecumenic (care oprește îngenuncherea în ziua Rusaliilor), Sf. Epifanie.

Moșii de vară se țin în sâmbăta Rusaliilor, iar această zi este considerată una dintre cele mai importante când vine vorba de pomenirea morților, potrivit Creștin Ortodox. Bătrânii spuneau în trecut că, după ce sufletele celor morți au părăsit mormintele în Joia Mare și au colindat timp de 50 zile, acum acestea se întorc în morminte.

Tocmai de aceea, pentru a convinge sufletele celor adormiți să se întoarcă în morminte, oamenii decorau crucile și casele lor cu ramuri de tei și împărțeau mâncăruri alese sau făceau pomeni. În multe zone din Bucovina, aceste tradiții încă se păstrează.

Rusalii 2022: Tradiții și obiceiuri

Din moși strămoși, oamenii au păstrat anumite tradiții și obiceiuri de Rusalii pentru a cinsti această mare sărbătoare pentru creștinii ortodocși.

Credincioșii dau de pomană vase de porțelan sau de lut, castroane și căni împodobite cu flori. Ca băuturi, se dau de pomană vin, apă sau lapte. În castrone se pune mâncare proaspătă, chiar caldă, pentru cei pentru care credincioșii vor să ducă împărțeală, așa cum se zice din bătrâni.

Citește și: Moșii de vară 2021: tradiții, obiceiuri și superstiții. Ce se împarte și ce nu e bine să faci în Sâmbăta Morților

Ritualul de pomenire al morților are loc mai întâi în cimitire și abia apoi se împart alimente și băuturi celor nevoiași. De asemenea, au loc și slujbe de pomenire oficiate de preot la intrarea în cimitir, acolo unde sunt amplasate mese cu colaci și sticle de vin.

O altă tradiție de care oamenii țin cont și în 2021 este că, de Rusalii, în biserici se aduc frunze verzi de tei sau de nuc, care se binecuvântează și se împart credincioșilor. Acestea simbolizează limbile de foc ale puterii Sfântului Duh, Care S-a pogorât peste Sfinții Apostoli.

Crengile verzi de tei de la Rusalii sunt păstrate în gospodării pentru că acestea ajută la alungarea gindinilor și furtunilor de peste vară. În ziua de Rusalii, duminică, se redeschide sezonul culegerii plantelor de leac.

În Oltenia, de Rusalii, oamenii joacă Dansul Călușarilor pentru că acest joc le poartă noroc tuturor. În a doua zi de Rusalii, călușarii se grupează în cete de câte 7-8 și merg din casă în casă pentru a colinda și alunga spiritele malefice.

În zilele de Rusalii, bătrânii continuă să respecte anumite superstiții. Se zice că nu e bine să mergi la câmp să muncești în aceste zile pentru că riști să fi prins de iele. De asemenea, oamenii evită să intre în vie sau să treacă pe lângă fântâni pentru că spiritele rele pot pândi la tot pasul.

Veşti proaste pentru mii de pasageri! Zeci de zboruri anulate pe 20 de rute în perioada verii, inclusiv din București... Moșii de vară 2022: Tradiții și obiceiuri de moși care s-au păstrat din bătrâni. Ce bucate alese se împart în această zi...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cine sunt românii implicați în scandalul din Centrul Vechi din București cu niște fani ucraineni ai artistului Max Korzh
Cine sunt românii implicați în scandalul din Centrul Vechi din București cu niște fani ucraineni ai artistului...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Rezultate Loto, 21 mai 2026. Report la Loto 6/49 la categoria I de peste 25,65 milioane de lei la tragerile de duminică, 24 mai
Rezultate Loto, 21 mai 2026. Report la Loto 6/49 la categoria I de peste 25,65 milioane de lei la tragerile de...
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine l-a ajutat
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine... AntenaSport
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea copil al său: „Bun venit în lume, fiule”
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea... Elle
Andreea Popescu, înțepătură la adresa lui Rareș Cojoc? Influencerița a transmis un mesaj puternic
Andreea Popescu, înțepătură la adresa lui Rareș Cojoc? Influencerița a transmis un mesaj puternic Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
O comoară de aur de acum 3.000 de ani a fost găsită în Prahova, de un bărbat cu detector de metale
O comoară de aur de acum 3.000 de ani a fost găsită în Prahova, de un bărbat cu detector de metale Antena3.ro
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață dispozitivul
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață... useit
Ilie Bolojan este decis să „arunce în aer” parteneriatul strategic cu SUA! Acuzații grave aduse de Sorin Grindeanu!
Ilie Bolojan este decis să „arunce în aer” parteneriatul strategic cu SUA! Acuzații grave aduse de Sorin... BZI
4 zile de naștere ale persoanelor destinate relațiilor karmice
4 zile de naștere ale persoanelor destinate relațiilor karmice Jurnalul
Jessie J a învins cancerul: Am plâns ore întregi și apoi am respirat pentru prima dată după un an...
Jessie J a învins cancerul: Am plâns ore întregi și apoi am respirat pentru prima dată după un an... Kudika
Verdict neașteptat pentru Nicușor Dan! Decizia luată de Tribunalul Botoșani
Verdict neașteptat pentru Nicușor Dan! Decizia luată de Tribunalul Botoșani Redactia.ro
"Mulţumesc Bucureşti, mulţumesc România". Reacţia unui tânăr din Ucraina venit la concetrul Max Korzh Observator
Cauze ale durerilor de sân. De ce pot apărea aceste simptome 
Cauze ale durerilor de sân. De ce pot apărea aceste simptome  MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
De ce rutina zilnică este importantă pentru copilul tău
De ce rutina zilnică este importantă pentru copilul tău DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x