Antena Căutare

Sebi, tânărul ucis în accidentul produs de Vlad Pascu, avea o camera GoPro care înregistra în momentul impactului. Ce se aude

Sebi Olariu ș-a pierdut viața în accidentul produs de Vlad Pascu în stațiunea 2 Mai. Era cu un grup de prieteni când șoferul, sub influența drogurilor, i-a lovit în plin. Asupra sa avea o cameră GoPro, care, în mod surprinzător, a pornit chiar cu câteva secunde înainte de impact.

Valentin Olariu, tatăl lui Sebi, a povestit cum a descoperit înregistrarea. După pomană, a mers să îi verifice borseta și a găsit camera. Știa că fiul său obișnuia să o folosească, așa că a decis să arunce o privire.

”După pomană, am urcat sus, parcă m-a îndemnat cineva. Am plâns şi eram cu privirea în gol şi, parcă, am avut o chestie: am zis bagă camera. Era descărcată. I-am dat drumul şi am văzut nişte filmări de-ale lor când se jucau, când erau în apă şi am văzut două filmări de câte 35 de minute.

Una cred că pornise în discotecă pentru că se aude numai muzică, când dansau ei, şi ultima aceasta de care v-am spus", a explicat Valentin Olariu.

Citește și: Părinții lui Vlad Pascu ar avea o avere fabuloasă, cu peste 300 de proprietăți, dar și sute de procese. Sumele sunt amețitoare

Sebi, tânărul ucis în accidentul produs de Vlad Pascu, avea o camera GoPro care înregistra în momentul impactului. Ce se aude

Părintele îndurerat a privit minute în șir conținutul de pe cameră, până a ajuns la înregistrarea cu ultimele momente din viața lui Sebi. Iată ce a declarat.

"Sebi avea în ziua accidentului o cameră GoPro la el. O avea în borseta pe care o avea la brâu şi camera accea, exact în momentul impactului, a pornit. Am exact momentul când l-a lovit, fără imagini, doar sunet.

Nu puteţi să vă daţi seama cât am putut să stau să o ascult. Exact a pornit camera când mi-a lovit băiatul. Se aude scârţâitul de roţi, se aude când îi loveşte pe ceilalţi copii, se aud gemetele copiilor care chemau ajutor.

Se aud maşinile când trec pe lângă ei, se aude când vin martorii şi îi găsesc. Se aude o fată care zbiară şi spune că este un băiat rupt de la jumate, se aude când se sună la Poliţie, se aude tot. Se aude momentul când vine Poliţia, când vine salvarea, când îi ia, cum sunt îngroziţi.

Se aude şi momentul când îi pune folia pe el, se aude tot. 37 de minute este toată înregistrarea, cred că s-a terminat bateria apoi. Se aude exact lovitura!", a declarat Valentin Olariu, conform Antena 3.

În clipul video de mai jos puteți asculta ce se aude în primele momente după tragedie:

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Citește și: Definiție beizadea. Ce înseamnă termenul folosit în presă pentru a îl descrie pe Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai

Vlad Pascu a ucis doi tineri în accidentul din stațiunea 2 Mai

În urmă cu câteva zile, sub efectul drogurilor, Vlad Pascu lovea din plin un grup de tineri, care se bucurau de vacanța la mare. Nu aveau să știe că, pentru doi dintre ei, avea să fie ultima.

Alți trei tineri, cu vârste între 19 și 20 de ani, au fost răniţi. Fără să realizeze ce a făcut, căci le-a mărturisit polițiștilor că ar fi lovit o pasăre sau o vacă, Pascu a părăsit locul accidentului.

La scurt timp, oamenii legii l-au găsit în stațiunea Vama Veche. Aparatul drugtest a arătat că tânărul de 19 ani a consumat cocaină, amfetamină și metamfetamină.

Roberta Dragomir (20 ani) și Sebastian Adrian Olariu (21 ani) sunt numele celor doi tineri care au pierit în urma accidentului.

Citește și: Cine este Luminița Popescu, avocata lui Vlad Pascu. Femeia a mințit în primele declarații despre familia șoferului de la 2 Mai

Cât mai ține valul de caniculă în România. Ploile și furtunile vor acoperi treptat mare parte din țară... (P) Istoria și beneficiile serviciilor de amanet: De la tradiție la utilitatea modernă...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Rezultate Loto, 17 mai  2026. Report la Loto 6/49 la categoria I de peste 4,7 milioane de euro. Ce premii sunt în joc pentru joi
Rezultate Loto, 17 mai 2026. Report la Loto 6/49 la categoria I de peste 4,7 milioane de euro. Ce premii sunt în...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Rezultate Loto azi, 17 mai 2026. Numerele câștigătoare de duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Rezultate Loto azi, 17 mai 2026. Numerele câștigătoare de duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și...
Afra Saraçoğlu nu mai face parte din distribuția celui mai nou serial în care juca rolul principal
Afra Saraçoğlu nu mai face parte din distribuția celui mai nou serial în care juca rolul principal Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine l-a ajutat
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine... AntenaSport
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea copil al său: „Bun venit în lume, fiule”
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea... Elle
Cum arătau Florinel de la Chefi la cuțite și Ioana când s-au lansat în muzică! Puțini i-ar mai recunoaște
Cum arătau Florinel de la Chefi la cuțite și Ioana când s-au lansat în muzică! Puțini i-ar mai recunoaște Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
Cum a ajuns fiul unui tractorist să construiască rachete și să fie invitat la NASA, după ce mai întâi i-a fost refuzată viza de SUA
Cum a ajuns fiul unui tractorist să construiască rachete și să fie invitat la NASA, după ce mai întâi i-a fost... Antena3.ro
Funcția Instagram care a nemulțumit utilizatorii. De ce a fost comparată cu Snapchat
Funcția Instagram care a nemulțumit utilizatorii. De ce a fost comparată cu Snapchat useit
Acuzații grave lansate de Sorin Grindeanu: „Ilie Bolojan se află în campanie prezidențială!“
Acuzații grave lansate de Sorin Grindeanu: „Ilie Bolojan se află în campanie prezidențială!“ BZI
Achizițiile de tehnică militară americană ale României au explodat. Țara noastră are pe lista de cumpărături arme de 11 miliarde de dolari
Achizițiile de tehnică militară americană ale României au explodat. Țara noastră are pe lista de cumpărături... Jurnalul
Andreea Bălan și Petrișor Ruge se despart profesional după aproape 20 de ani de colaborare. Schimbare majoră în echipa artistei
Andreea Bălan și Petrișor Ruge se despart profesional după aproape 20 de ani de colaborare. Schimbare majoră în... Kudika
Se schimbă totul. Când primesc elevii bursele școlare în mai și ce sumă le intră în conturi . Anunțul Ministerului Educației
Se schimbă totul. Când primesc elevii bursele școlare în mai și ce sumă le intră în conturi . Anunțul... Redactia.ro
Cât costă ceasurile Swatch/Audemars Piguet pentru care lumea s-a luat la bătaie la cozi uriașe
Cât costă ceasurile Swatch/Audemars Piguet pentru care lumea s-a luat la bătaie la cozi uriașe Observator
Factorii care influențează succesul sau eșecul procedurii de fertilizare in vitro
Factorii care influențează succesul sau eșecul procedurii de fertilizare in vitro MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să îți înveți copilul despre importanța prieteniei și empatiei
Cum să îți înveți copilul despre importanța prieteniei și empatiei DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață dispozitivul
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață... UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x