Antena Căutare

Zile libere 2019. Ce sunt rusaliile, ielele, șoimanele sau zânele

Rusalii 2019. Ce sunt rusaliile, ielele, soimanele sau zanele. Denumiri sub care sunt cunoscute rusaliile in toate zonele din Romania

Despre Rusaliile, ielele, sânzienele, șoimanele, zânele, zânioare, dânsele, milostivel și alte denumiri pe care acestea le poartă, țăranii știu din bătrâni că aceste sunt făpturi mistice puternice de care trebuie să se teamă. Pentru a li se arăta respectul, acestea sunt sărbătorile la 10 zile după Înălțarea Domnului.

Nimeni nu știe exact câte sunt sau de unde provin acestea, cert este că țăranii se tem de ele, spunându-se că frumusețea lor este egală cu furia care poat năvăli asupra celor care le privesc sau le deranjează. Ielele pot fi găsite în cele mai neumblate locuri, poieni, luminișuri, dansând până la epuizare în hore, cu haine albe și transparente, cu sânii goi și clopoței la glezne. Se spune că în noaptea de Rusalii, Sânzienele se scaldă goale în izvoare iar cine le va privi va fi pedepsit cu „luarea minților”.

Zile libere 2019. Ce sunt rusaliile, ielele, șoimanele sau zânele

Se crede că cei mai aspru pedepsiți vor fi cei care nu le respectă zilele, acestea încep în sâmbăta dinaintea Pogorârii Sfântului Duh și ține până lunea din a doua zi de după Rusalii. Pociți vor fi și cei care le vorbesc urât sau le aud cântecul , dar și cei care le râspund la întrebările lor. Până în seara de 28 mai toți trebuie să să ferească de puterea și de furia Ielelor care după aceste zile vor pleca și se vor mai întoarce abia anul următor la 50 de zile după Sfintele Paști.

Articolul continuă după reclamă

De Rusalii, oamenii respectă și se tem de furia ielelor, șoimanele, sânzienele, sau sub alte denumiri prin care mai sunt cunoscute în popor, deoarece se crede că sub forma unor vârtejuri puternice acestea pot ridica orice obiect, vită sau om în aer. Dar nu numai oamenii sunt amenințați, ci și recoletele, gospodăriile.

Moșii de vară 2019: Ce se împarte pentru spor și sanatate în Ajun de Rusalii... A murit la doar 11 ani! Un copil din Sighetu Marmației și-a găsit sfârșitul într-un mod violent...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce a pățit un român care a mers în concediu în stațiunea Nisipurile de Aur din Bulgaria, după ce a dat bani mulți pe cazare
Ce a pățit un român care a mers în concediu în stațiunea Nisipurile de Aur din Bulgaria, după ce a dat bani...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Sărbătoare importantă pe 11 august. Ce moaște vor fi scoase spre închinare. Mii de credincioși sunt așteptați
Sărbătoare importantă pe 11 august. Ce moaște vor fi scoase spre închinare. Mii de credincioși sunt așteptați
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun totul
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun... AntenaSport
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce... Elle
O româncă a plătit 500 ron pe noapte pe litoral, dar a fost îngrozită de ce a găsit în cameră
O româncă a plătit 500 ron pe noapte pe litoral, dar a fost îngrozită de ce a găsit în cameră Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Un elicopter a aterizat pe o plajă din Grecia, printre turiști, pentru că un pasager ar fi vrut să înoate. Poliția a deschis o anchetă
Un elicopter a aterizat pe o plajă din Grecia, printre turiști, pentru că un pasager ar fi vrut să înoate.... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Cifrele falimentului: la un venit de 1.000 de lei, Termoenergetica cheltuiește 1.076 de lei
Cifrele falimentului: la un venit de 1.000 de lei, Termoenergetica cheltuiește 1.076 de lei Jurnalul
Singurul român invitat la nunta anului, alături de Cristiano Ronaldo și Georgina Rodriguez. Cum s-au cunoscut cei doi
Singurul român invitat la nunta anului, alături de Cristiano Ronaldo și Georgina Rodriguez. Cum s-au cunoscut cei doi Kudika
Veste proastă pentru două zodii la început de săptămână. Nimic nu va merge conform planului
Veste proastă pentru două zodii la început de săptămână. Nimic nu va merge conform planului Redactia.ro
Bărbat din Buzău, prins de radar cu 172 km/h. Poliţia i-a făcut escortă, abia apoi i-a luat permisul
Bărbat din Buzău, prins de radar cu 172 km/h. Poliţia i-a făcut escortă, abia apoi i-a luat permisul Observator
Beneficiile cartofilor copți asupra simptomelor diabetului. Cum pot contribui la gestionarea acestei afecțiuni cronice
Beneficiile cartofilor copți asupra simptomelor diabetului. Cum pot contribui la gestionarea acestei afecțiuni cronice MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x