Antena Căutare

David Popovici, locul 4 în proba de 200 de metri liber la CM de la Fukuoka. A condus cursa, dar a fost depășit la ultimul bazin

Favorit la proba de 200 de metri liber, David Popovici a încheiat-o pe locul 4. Sportivul român a condus detașat întreaga cursă, dar a fost depășit în ultimii 25 de metri.

David Popovici a luptat pentru a-și apăra titlul mondial la proba de 200 m liber, în cadrul CM de Înot de la Fukuoka. Înotătorul român a terminat pe locul 4, deși conducea detașat la ultima întoarcere.

David Popovici, locul 4 în finala de la 200 de metri de la Campionatul Mondial de la Fukuoka

După o cursă la 200 de metri liber pe care a dominat-o, David Popovici a pierdut mult pe ultimul bazin și a încheiat cursa pe locul 4. Deși a fost primul la primele trei întoarceri, tânărul a obținut un timp de 1:44.90, fiind depășit în ultimii 25 de metri de cei trei medaliați.

Titlul mondial a fost cucerit de britanicul Matthew Richards (1:44.30), urmat de Tom Dean, un alt britanic, cu 1:44.32, şi de sud-coreeanul Sunwoo Hwang (1:44.42).

În 2022, David Popovici a cucerit medaliile de aur la Campionatul Mondial de la Budapesta, dar şi la Campionatul European de la Roma, în probele de 100 m şi 200 m liber. Totodată, la competiţia din Italia, campionul nostru în vârstă de 18 ani, pregătit de antrenorul Adrian Rădulescu, a stabilit un nou record mondial în proba de 100 m liber, când a oprit cronometrul de la Foro Italico la 46.86 secunde!

Sportivul român poate fi urmărit și la proba de 100 de metri liber, în această noapte, în AntenaPLAY.

Programul complet al lui David Popovici la Campionatele Mondiale de Înot Fukuoka 2023, în perioada 23-30 iulie, exclusiv în AntenaPLAY.

După ce s-a clasat pe primul loc la Campionatele Mondiale de Înot în seriile de la 200 de metri și a doborât un nou recod mondial, David Popovici va fi în bazin şi la proba de 100 de metri liber. Seriile vor avea loc pe 26 iulie, de la 04:30, semifinalele, în aceeaşi zi, de la ora 14:00, iar finala pe 27 iulie, de la ora 14:00. Toate probele vor fi în direct în AntenaPLAY.

Programul lui David Popovici la Fukuoka 2023 la 100 metri liber

  • Serii – 26 iulie, de la ora 04:30
  • Semifinale – 26 iulie, de la ora 14:00
  • Finală – 27 iulie, de la ora 14:00

Programul complet al lui Andrei Anghel, la Campionatele Mondiale de Înot la 50 de metri spate

Serii – 29 iulie, de la 04:30

Semifinale – 29 iulie, de la ora 14:00

Finală – 30 iulie, de la ora 14:00

De asemenea, Constantin Popovici și Cătălin Preda au început cu dreptul concursul de high-diving (sărituri în apă de la 27 m) din cadrul Campionatelor Mondiale de Înot de la Fukuoka. După primele două sărituri, Popovici se află pe prima poziție a clasamentului, cu un total de 232.20 puncte, iar Preda ocupă locul al doilea, cu 207.60 puncte.

Săriturile 3 și 4 din concurs sunt programate peste două zile, pe 27 iulie, cu începere de la ora 6:00, ora României.

Campionatele Mondiale de Înot de la Fukuoka 2023, disponibile exclusiv în AntenaPLAY

Campionatele Mondiale de Înot Fukuoka 2023 pot fi urmărite în perioada 23-30 iulie în AntenaPLAY. Aceasta este a 20-a ediţie a Campionatelor Mondiale de Înot. Competiţia trebuia să aibă loc în 2021, ea fiind amânată pentru 2022, din cauza pandemiei de Covid-19. Anul trecut, Budapesta i-a luat locul, din cauza restricţiilor de călătorie din Japonia. Astfel, niponii vor organiza abia la finalul lunii iulie întrecerea.

Toate cursele lui David Popovici la Campionatele Mondiale de Înot de la Fukuoka vor fi live exclusiv în AntenaPLAY.

Finala probei de 200 de metri liber, de la Campionatele Mondiale de Înot, transmisă live de la ora 14:00 pe Antena 1 şi ... David Popovici, la 100 m liber, live în AntenaPLAY. Programul probei de la Campionatele Mondiale de Înot de la Fukuoka 2...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce planuri are David Popovici pentru Jocurile Olimpice din 2028
Ce planuri are David Popovici pentru Jocurile Olimpice din 2028
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cât costă o oră de antrenament cu David Popovici. De ce ”s-a vândut” campionul
Cât costă o oră de antrenament cu David Popovici. De ce ”s-a vândut” campionul
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine l-a ajutat
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine... AntenaSport
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea copil al său: „Bun venit în lume, fiule”
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea... Elle
Andreea Popescu, înțepătură la adresa lui Rareș Cojoc? Influencerița a transmis un mesaj puternic
Andreea Popescu, înțepătură la adresa lui Rareș Cojoc? Influencerița a transmis un mesaj puternic Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
Ultimele zile ale cormoranului: 10 țări, printre care și România, cer UE împușcarea acestor păsări pe motiv că mănâncă prea mult pește
Ultimele zile ale cormoranului: 10 țări, printre care și România, cer UE împușcarea acestor păsări pe motiv... Antena3.ro
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață dispozitivul
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață... useit
Ilie Bolojan este decis să „arunce în aer” parteneriatul strategic cu SUA! Acuzații grave aduse de Sorin Grindeanu!
Ilie Bolojan este decis să „arunce în aer” parteneriatul strategic cu SUA! Acuzații grave aduse de Sorin... BZI
Problema industriei noastre de armament: are ținta, dar n-are pușca
Problema industriei noastre de armament: are ținta, dar n-are pușca Jurnalul
Jessie J a învins cancerul: Am plâns ore întregi și apoi am respirat pentru prima dată după un an...
Jessie J a învins cancerul: Am plâns ore întregi și apoi am respirat pentru prima dată după un an... Kudika
Se schimbă totul. Când primesc elevii bursele școlare în mai și ce sumă le intră în conturi . Anunțul Ministerului Educației
Se schimbă totul. Când primesc elevii bursele școlare în mai și ce sumă le intră în conturi . Anunțul... Redactia.ro
Sute de locuri de muncă noi în Maramureș, după deschiderea unei fabrici de componente electronice
Sute de locuri de muncă noi în Maramureș, după deschiderea unei fabrici de componente electronice Observator
Cauze ale durerilor de sân. De ce pot apărea aceste simptome 
Cauze ale durerilor de sân. De ce pot apărea aceste simptome  MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
De ce rutina zilnică este importantă pentru copilul tău
De ce rutina zilnică este importantă pentru copilul tău DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x