Antena Căutare

Next Star, 22 mai 2021. Maria Răducanu merge în Finala de Popularitate

Maria Răducanu este prima concurentă a sezonului 10 "Next Star" care merge în Finala de Popularitate, momentul său fiind cel mai votat de public.

Prima ediție a sezonului 10 "Next Star" a fost una plină de emoție și momente senzaționale. Cei 8 concurenți au făcut spectacol pe scenă și au reușit să îi surprinsă pe jurați cu talentele lor memorabile.

Telespectatorii au savurat cu sufletul la gură fiecare clipă pe care au petrecut-o în fața micilor ecrane. Aceștia au avut ocazia să aleagă marele finalist al serii, dar și concurentul care va merge mai departe în Finala de Popularitate.

Cei trei jurații au ales primul finalist al sezonului 10 Next Star, iar acesta este Amir Bălteanu, un puști care a fascinat audiența cu o interpretare emoționantă la pian.

Publicul este cel care decide cine sunt concurenții care merg în Finala de Popularitate. Votarea pentru prima ediție a sezonului 10 Next Star s-a incheiat, iar câștigătoare este Maria Raducanu, fetița care a dus dansul acrobatic la un alt nivel.

Sambata viitoare, îți poti vota concurenții preferați in noua aplicatie Antena 1! Rezultatul votului va fi comunicat in fiecare luni, la Observator 16.

Maria Răducanu, prima concurentă care merge în Finala de Popularitate

După ce am aflat că finalistul primei ediții a sezonului 10 Next Star este Amir Bălteanu, publicul a ales ca în Finala de Popularitate să meargă Maria Răducanu, fetița care a făcut un moment spectaculos de dans acrobatic.

Concurenta a pășit spre scenă timid, însă a reușit să lase cu gura căscată jurații, dar și pe telespectatorii. La cei 10 ani, Maria Răducan este campioană națională în România la AcroDance, iar mișcările sale și elasticitatea au fost principalele lucru care i-au adus norocul.

Citește și: Cel de-al zecelea sezon Next Star revine sâmbătă, de la 20:00, la Antena 1. Ştefan Bănică: „E un show plin de energie”

De asemenea, adorabila sportivă a transmis telespectatorilor emoție și profesionalism.

"Mi-a plăcut atât de mult. Lasă mobilitatea ta, mobilitatea este una excepțională, care vine practic din antrenament, dar și grația ta. Ai avut grație și sensibilitate. Asta m-a emoționat, jur că m-a emoționat. Totul părea ireal", a dezvăluit Ștefan Bănică.

În cadrul emisiunii, Maria Răducan a dezvăluit că are o pasiune și pentru cântatul la chitară, însă numărul cu care s-a prezentat a fost de dans acrobatic.

Sezonul 10 al emisiunii „Next Star”, de la Antena 1, aduce suprize de proporții mari

Talent show-ul Next Star, prezentat de Dan Negru, a revenit pe micile ecrane ale telespectatorilor, cu un nou sezon şi cu o nouă generaţie de copii talentaţi, dar și curajoşi.

În fiecare sâmbătă seara, Dan Negru va aduce în fața celor de acasă, dar și a juraților Loredana, Ștefan Bănică și Dorian Popa, unii dintre cei mai talentaţi copii ai României. Co-prezentator este Șerban Copoț care, pe parcursul show-ului, se va afla în culise, alături de micii concurenți și de părinții lor.

Citește și: Loredana, despre cel de-al zecelea sezon “Next Star”, din 22 mai, la Antena 1: ”Generația născută în acest mileniu e incredibilă!”

Potrivit regulmentului, cei care obțin maxim trei de DA și cei care obțin minim doi de DA din partea juriului, în fiecare ediție de calificare, au posibilitatea de a merge în Marea Finala. Dupa votul inițial acordat de juriu pentru fiecare concurent/grup care evolueaza, la finalul fiecarei ediții de calificare toți cei care au obtinut maxim 3 și minim 2 voturi de DA vor fi invitați pe scena pentru a fi anunțat câștigătorul care merge în Marea Finala.

De asemenea, concurenții rămași în competiție, care au obținut minimum 2 voturi de DA și maxim 3 voturi de DA din partea juriului și care nu au fost declarați câștigători ai ediției de calificare respective, vor intra la votul publicului pentru șansa de a concura în Finala de Popularitate.

Vezi cele mai tari momente din show → https://a1.ro/next-star

Vezi edițiile integrale pe AntenaPlay → https://antenaplay.ro/next-star-sezonul-10

Next Star, 22 mai 2021. Amir Bălteanu este primul finalist al sezonului 10...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Maria Ene este câștigătoarea Finalei de Popularitate Next Star sezonul 10, la Antena 1. Finala, lider de piaţă
Maria Ene este câștigătoarea Finalei de Popularitate Next Star sezonul 10, la Antena 1. Finala, lider de piaţă
În ce zile din luna decembrie este bine să împodobești bradul
În ce zile din luna decembrie este bine să împodobești bradul Catine.ro
Şcoala Recea, marea câştigătoare Next Star sezonul zece. Finala, lider de piaţă în rândul publicului din mediul urban şi naţional
Şcoala Recea, marea câştigătoare Next Star sezonul zece. Finala, lider de piaţă în rândul publicului din...
Hande Erçel apare pe coperta revistei Vogue Arabia la final de an. Actrița este de nerecunoscut
Hande Erçel apare pe coperta revistei Vogue Arabia la final de an. Actrița este de nerecunoscut Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Tânăra căutată de 11 zile în Italia, găsită la românul care o văzuse ultima dată. Sute de oameni s-au adunat în fața casei lui Dragoș
Tânăra căutată de 11 zile în Italia, găsită la românul care o văzuse ultima dată. Sute de oameni s-au... Libertatea.ro
O țară europeană cunoscută pentru femeile sale frumoase se confruntă cu o penurie de bărbați. La ce soluție recurg
O țară europeană cunoscută pentru femeile sale frumoase se confruntă cu o penurie de bărbați. La ce soluție... Ziare.com
Unica fiică a lui Ion Ţiriac, înconjurată de lux şi opulenţă. Unde s-a putut fotografia Ioana
Unica fiică a lui Ion Ţiriac, înconjurată de lux şi opulenţă. Unde s-a putut fotografia Ioana AntenaSport
Nadia Comăneci, o mamă foarte mândră! Ce a dezvăluit despre fiul ei, Dylan, în vârstă de 19 ani: „Trebuie să își încerce identitatea, să vadă ce dorește…”
Nadia Comăneci, o mamă foarte mândră! Ce a dezvăluit despre fiul ei, Dylan, în vârstă de 19 ani: „Trebuie... Elle
Cum s-a filmat Adrian Corduneanu, la câteva zile după ce s-a predat poliției:
Cum s-a filmat Adrian Corduneanu, la câteva zile după ce s-a predat poliției: "Frățiorul meu..." Spynews.ro
Vedeta a întors toate privirile! Andreea Marin, într-o rochie mulată și decolteul generos! – GALERIE FOTO
Vedeta a întors toate privirile! Andreea Marin, într-o rochie mulată și decolteul generos! – GALERIE FOTO BZI
Simona Halep a aruncat internetul în aer cu oferta de Revelion 2026! Românii nu au iertat-o!
Simona Halep a aruncat internetul în aer cu oferta de Revelion 2026! Românii nu au iertat-o! BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Brăduți din foietaj cu scorțișoară și cacao. Desert rapid, festiv și spectaculos
Brăduți din foietaj cu scorțișoară și cacao. Desert rapid, festiv și spectaculos HelloTaste.ro
Cea mai tânără miliardară din lume are 29 de ani. A avut o idee care a îmbogățit-o rapid
Cea mai tânără miliardară din lume are 29 de ani. A avut o idee care a îmbogățit-o rapid Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din decembrie 2025. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din decembrie 2025. Ce titluri vor fi disponibile useit
Horoscopul zilei de 3 decembrie 2025. Taurii sunt încrezători. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 3 decembrie 2025. Taurii sunt încrezători. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Acuzație gravă: comună inundată de Apele Române. Dezastru la Mogoșani, ignorat de autorități
Acuzație gravă: comună inundată de Apele Române. Dezastru la Mogoșani, ignorat de autorități Jurnalul
97% dintre muncile casnice sunt făcute de femei, iar salariile lor sunt cu 500 lei mai mici
97% dintre muncile casnice sunt făcute de femei, iar salariile lor sunt cu 500 lei mai mici Kudika
Cum votezi în București cu noul buletin electronic fără adresă de domiciliu. Precizările autorităților
Cum votezi în București cu noul buletin electronic fără adresă de domiciliu. Precizările autorităților Playtech
Ce s-a descoperit la autopsia fetiței de doi ani care a murit într-o clinică stomatologică din București
Ce s-a descoperit la autopsia fetiței de doi ani care a murit într-o clinică stomatologică din București Redactia.ro
Imaginile dezastrului după golirea barajelor de pe Argeș. Ferme și adăposturi, înghițite de ape în câteva ore
Imaginile dezastrului după golirea barajelor de pe Argeș. Ferme și adăposturi, înghițite de ape în câteva ore Observator
5 medicamente uzuale care interacționează cu cafeaua. Ce reacții neașteptate pot apărea
5 medicamente uzuale care interacționează cu cafeaua. Ce reacții neașteptate pot apărea MediCOOL
Cele mai bune condimente pentru carnea de vită. Cum să o aromatizezi pentru gust ca la restaurant
Cele mai bune condimente pentru carnea de vită. Cum să o aromatizezi pentru gust ca la restaurant HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Zodia care își schimbă radical viața în luna noiembrie 2025. Acești nativi vor face o detoxifiere fizică și mentală
Zodia care își schimbă radical viața în luna noiembrie 2025. Acești nativi vor face o detoxifiere fizică și... Gandul
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum îți dai seama că ai fost crescut de un părinte prea autoritar
Cum îți dai seama că ai fost crescut de un părinte prea autoritar DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
„Jumătate din Internet a picat” într-o nouă pană Cloudflare. Ultima a avut loc acum doar câteva săptămâni
„Jumătate din Internet a picat” într-o nouă pană Cloudflare. Ultima a avut loc acum doar câteva săptămâni UseIT
Prăjitură cu mac și cremă de vanilie, aromată, catifelată și perfectă pentru sărbători
Prăjitură cu mac și cremă de vanilie, aromată, catifelată și perfectă pentru sărbători Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x