Antena Căutare

Poftiți pe la noi: Poftiți în Dobrogea! Sezon 10, 28 mai 2024. Rikito, incident dureros la fermă: „A căzut ca un sac de cartofi”

Rikito a avut parte de un incident dureros la Poftiți în Dobrogea! Sezon 10 episodul 17 din 28 mai 2024. Bucătarul a căzut de pe măgar a ferma de animale și a stârnit hohote de râs.

Nea Marin și vedetele au început în forță cea de-a doua zi la Galați. De la primele ore ale dimineții, cu toții au plecat spre o fermă de animale din zonă. Odată ajunși acolo, fermierii le-au împărțit tuturor câte o responsabilitate: în timp ce unii au învățat să mulgă măgărițele, alții au avut de administrat un tratament oilor din ogradă. Însă, ca de obicei, vizita lor nu a fost lisptă de incidente.

Riki, Sonny și Iuliana au ajuns la țarcul cu măgari, iar Shondy, alături de Țociu și Palade au fost nevoiți să care sare la stână.

„Mie îmi place foarte mult formula asta pentru că îmi place foarte mult de dânșii, sunt foarte amuzanți și știu ce treabă au de făcut”, a mărturisit Shondy.

Citește și: Poftiți pe la noi: Poftiți în Dobrogea! a fost lider de audienţă seara trecută, la Antena 1

Rikit a căzut de pe măgar la Poftiți pe la noi: Poftiți în Dobrogea! Sezon 10 episodul 17 din 28 mai 2024. Imagini demne de filmele de comedie!

Vedetele și-au luat foarte în serios responsabilitățile și au încercat, iar Liviu și Andrei au mers să viziteze ferma, moment în care au găsit și un pui de măgăruș. Liviu s-a îndrăgostit pe loc de micuțul animal și a fost la un pas de a pleca cu el acasă.

„Vrei să ți-l ia tăticu? Gata, al tău e! Să îl stăpânești sănătos, să te bucuri de el”, i-a spus Nea Marin.

„Am fost 92% să iau măgărușul. Am vrut să cumpăr un măgăruș. Încă mai vreau, dar n-am unde să-l țin”, a adăugat Liviu fermecat de pui.

Pe de altă parte, Riki și-a testat abilitățile de a călări și a fost primul care a vrut să se urce pe unul dintre măgari. Lucrurile care, însă, s-a dovedit a fi mai greu decât își imagina bucătarul.

Citește și: Poftiți pe la noi: Poftiți în Dobrogea! Sezon 10, 27 mai 2024. Nea Marin, supărat pe Sonny și Rikito: „Am simțit că fac infarct”

Riki nu a ajuns prea departe călare pe măgar și după doar câțiva pași, a cazut. „În cinci secunde eram la 40 km/h. A început modul turbo”, a spus Riki în timp ce îi striga animalului să se oprească la Poftiți în Dobrogea! Sezon 10 episodul 17 din 28 mai 2024.

„A căzut ca un sac de cartofi”, a spus Liviu.

„A duduit pământul cu el”, a adăugat și Nea Marin râzând.

Nea Marin a revenit cu episoade noi din sezonul 10 al emisiunii Poftiți pe la noi: Poftiți în Dobrogea

Începând cu 20 mai, nea Marin a revenit la Antena 1 cu episoade noi din sezonul 10 al emisiunii Poftiți pe la noi!, difuzate în fiecare luni, marţi şi miercuri, de la ora 20:30. Sezonul poate fi urmărit integral în AntenaPLAY.

Alături de nea Marin, în această aventură, vor fi Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu, dar și Sonny Medini și Rikito Watanabe, care, alături de echipe, vor străbate cele mai frumoase locuri din Dobrogea.

Fascinat de locuri frumoase, autentice și de tradițiile fiecărei zone în parte, nea Marin a mărturisit: „Este prima dată când ajung la Corbu și abia aștept să descopăr zona. Așa cum s-a întâmplat în ultimele ediții, scopul nostru a fost acela de a pune vedetele la treabă și de a organiza spectacole pentru comunitățile în care am ajuns, spectacole care să promoveze și care să aducă bucurie oamenilor din zonele pe care le-am vizitat.”

Cum se vor descurca vedetele şi care vor fi provocările cărora trebuie să le facă față, dar și cum se vor înțelege cu nea Marin, telespectatorii vor putea afla urmărind noile episoade ale emisiunii Poftiţi pe la noi: Poftiţi în Dobrogea! Sezonul 10, din 20 mai, de la 20:30, la Antena 1 și în AntenaPLAY!

În noile episoade ale sezonului 10, difuzate luni, marţi şi miercuri, de la 20:30, la Antena 1, cele patru vedete pe care nea Marin le-a pofttit alături de el în Dobrogea sunt Ruby, Jador, Adriana Trandafir și Patrizia Paglieri.

Poftiți pe la noi: Poftiți în Dobrogea! a fost lider de audienţă seara trecută, la Antena 1... Poftiți pe la noi: Poftiți în Dobrogea! Sezon 10, 28 mai 2024. Ce au făcut Rikito și Sonny în vie. Nea Marin a scos nuia...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 16 iulie 2025. Ce echipă a câștigat ultima etapă din sezon. Liviu Vârciu a ajuns la medic
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 16 iulie 2025. Ce echipă a câștigat ultima etapă din sezon. Liviu...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Final de sezon pentru Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere diseară, de la 20.30, la Antena 1
Final de sezon pentru Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere diseară, de la 20.30, la Antena 1
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Greu de recunoscut! Celebra artistă, apreciată de toți românii, a șocat cu apariția sa fără machiaj. Imaginile cu vedeta au devenit virale. Știi despre cine este vorba?
Greu de recunoscut! Celebra artistă, apreciată de toți românii, a șocat cu apariția sa fără machiaj.... Elle
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Scandal uriaş după ce Trump a spus că a făcut o fotografie „din milă” cu Meloni: „Sunt stupefiată”. Tajani şi-a anulat vizita în SUA
Scandal uriaş după ce Trump a spus că a făcut o fotografie „din milă” cu Meloni: „Sunt stupefiată”.... Antena3.ro
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși useit
Sorin Grindeanu exclude un guvern minoritar! „Cu ce voturi trece?”
Sorin Grindeanu exclude un guvern minoritar! „Cu ce voturi trece?” BZI
Războiul oilor, între România și Spania
Războiul oilor, între România și Spania Jurnalul
Andreea Bostanica, victorie în instanță în scandalul cu Iuliana Beregoi. Decizia surpriză a judecătorilor
Andreea Bostanica, victorie în instanță în scandalul cu Iuliana Beregoi. Decizia surpriză a judecătorilor Kudika
Ce a fost prins facand Traian Basescu in baia AVIONULUI. A primit un an interdictie apoi
Ce a fost prins facand Traian Basescu in baia AVIONULUI. A primit un an interdictie apoi Redactia.ro
Rolls-Royce de 700.000 de euro, ridicat cu platforma în Bucureşti. Cui aparţine
Rolls-Royce de 700.000 de euro, ridicat cu platforma în Bucureşti. Cui aparţine Observator
Proprietățile medicinale ale consumului de lămâie. Cum îți poate completa dieta acest fruct citric
Proprietățile medicinale ale consumului de lămâie. Cum îți poate completa dieta acest fruct citric MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să cureți pompa de sân
Cum să cureți pompa de sân DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x