Antena Căutare

Poftiți pe la noi: Poftiți la târg, 2 ianuarie 2023. Jador, „speriat” de laboratorul de chimie. Ce l-a pus Nea Marin să facă

La începutul activităților zilnice, vedetele din echipa lui Nea Marin au fost prinse de ploaie, astfel că s-au refugiat la adăpostul unei școli, acolo unde li s-au trasat mai multe „teme”. Iată ce reacție a avut Jador atunci când a fost rugat să facă treabă în laboratorul de chimie!

Ajunse la o școală din Bistrița-Năsăud, vedetele au început ziua destul de lejer, având sarcina de a se ocupa de mici activități pentru a îmbunătăți aspectul unității de învățământ, fără posibilitatea de a „trage chiulul.”

Trimis într-un labatorator de chimie cu sarcina de a curăța eprubetele, Jador a refuzat categoric, motivând că aceasta ar fi „treabă de femei.” Cântărețul a explicat că preferă să care bănci alături de Liviu și Andrei, încercând să se tocmească cu Nea Marin. Acesta din urmă nu s-a lăsat însă înduplecat, iar cei doi au dat startul primei dispute a zilei.

Citește și: Poftiți pe la noi: Poftiți la târg, 28 decembrie 2022. Emi s-a transformat în Andreea Bălan și a cântat cu Andreea Antonescu

Reacția lui Jador atunci când a fost rugat să facă treabă în laboratorul de chimie, la Poftiți pe la noi: Poftiți la târg, 2 decembrie 2023. Cum l-a păcălit pe Nea Marin

„Vrei să te bat?”, i-a zis Nea Marin artistului. „Bate-mă, dar du-te tu acolo”, a replicat Jador, care tot încerca să se esciveze. În cele din urmă, sub amenințarea bătăii, Jador a cedat și a intrat în laborator. Cu toate acestea, cântărețul a găsit o modalitate de a-l păcăli pe Nea Marin și de a se sustrage de la treabă.

Jador a udat epubetele pe desupra cu puțină apă, ca să pară spălate, iar treaba să pară terminată. „Jador e pus pe șotii, e pus pe glume (..) Le-a botezat!”, a remarcat Maria Buză.

„Am luat puțină apă pe mâini, am stropit alea și am zis că gata, sunt spălate”, a recunoscut el. Cu gândul la bătaia pe care nu a mai apucat-o să i-o dea lui Jador, Nea Marin s-a ciondănit apoi și cu Liviu și Andrei, care au primit o corecție cu nuielușele. Iată momentul în video-ul de mai sus!

Citește și: Poftiți pe la noi: Poftiți la târg, 28 decembrie 2022. Nea Marin a încercat să îl arunce pe Liviu Vârciu în lac, când el pescuia

Ce trebuie să știi despre noul sezon Poftiți pe la noi: Poftiți la târg

Nea Marin revine la Antena 1 cu o nouă invitație pentru telespectatori: Poftiți pe la noi! Poftiți la târg. Sezonul acesta, vedetele sunt puse la treabă pentru a organiza, în fiecare zonă în care ajung, un târg dedicat meșteșugarilor din acea parte de țară. Nu vor lipsi nici spectacolele de final, puse la punct cu rigurozitate de Nea Marin.

În premieră pentru show, filmările ajung în acest sezon și în Republica Moldova, mai exact pe lângă Orhei și la Cricova. Călătoria continuă apoi la Piatra Neamț, Câmpulung Moldovenesc, Bistrița și Negrești-Oaș. Printre vedetele care sunt gata să-i țină piept lui Nea Marin se numără Ruby, Adriana Trandafir, Iulia Albu, Adda și Cătălin Rizea, Cătălin Cazacu, Patrizia sau Andreea Antonescu.

„Pentru mine a fost unul din cele mai interesante sezoane și mă bucur foarte mult că scopul nostru a fost acela de a descoperi meșteșugari, tradiții, oameni care duc obiceiul mai departe. Sunt fericit că am organizat aceste târguri pentru ei și i-am ajutat să promoveze tot ce zona lor are mai frumos de oferit.

Liviu și Andrei au fost lângă mine și, cu toate comentariile lor, m-au ajutat să ducem treaba la bun sfârșit. A fost prima oară când am reușit să ajungem în Republica Moldova, am găsit datini extraordinare și o mâncare…nici nu am cuvinte! Sezonul ăsta a mai venit cu o premieră, deloc plăcută pentru mine. În ultima zi de filmare am ajuns la spital, o să vedeți exact ce s-a întâmplat!”, a declarat Nea Marin.

Poftiți pe la noi! Poftiți la târg se vede la Antena 1 și pe AntenaPlay, în fiecare luni, marți și miercuri de la ora 20.30.

Poftiți pe la noi: Poftiți la târg, 2 ianuarie 2023. Jador s-a ridicat de la masă, după o întrebare prea directă a Marie... Poftiți pe la noi: Poftiți la târg, 2 ianuarie 2023. Ce hobby ascuns are Liviu Vârciu. Nea Marin l-a dat de gol: „De mic...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Nea Mărin revine cu un nou sezon Poftiți pe la noi – Poftiți la întrecere, din 20 iulie, pe Antena 1 şi AntenaPLAY
Nea Mărin revine cu un nou sezon Poftiți pe la noi – Poftiți la întrecere, din 20 iulie, pe Antena 1 şi...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 16 iulie 2025. Ce echipă a câștigat ultima etapă din sezon. Liviu Vârciu a ajuns la medic
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 16 iulie 2025. Ce echipă a câștigat ultima etapă din sezon. Liviu...
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara sportivă după ce a fost celebrată la 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii olimpice: „Mă emoționez…”
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara... Elle
Ce avere au de împărțit Ileana Sterp și Daniel. Cei doi au divorțat după șapte ani de căsnicie
Ce avere au de împărțit Ileana Sterp și Daniel. Cei doi au divorțat după șapte ani de căsnicie Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Opt oameni au muncit, cinci zile și cinci nopți, să salveze pisica blocată în tunelul metroului la Politehnica
Opt oameni au muncit, cinci zile și cinci nopți, să salveze pisica blocată în tunelul metroului la Politehnica Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
Rareş Bogdan îl distruge pe Ilie Bolojan: „Le stau în coastă! Au nevoie de slugi!”
Rareş Bogdan îl distruge pe Ilie Bolojan: „Le stau în coastă! Au nevoie de slugi!” BZI
REPORTAJ: „Cu grijă, domnu’, că intră ramura în mașină.” Furtună pe malul Dâmboviței. Un polițist, o drujbă și sinistrații de pe TikTok
REPORTAJ: „Cu grijă, domnu’, că intră ramura în mașină.” Furtună pe malul Dâmboviței. Un polițist, o... Jurnalul
Mesajul URGENT al cărților de Tarot pentru Rac, Scorpion și Pești: Șansa care vă poate schimba viața dacă acționați ACUM
Mesajul URGENT al cărților de Tarot pentru Rac, Scorpion și Pești: Șansa care vă poate schimba viața dacă... Kudika
Trei zodii dau lovitura după 5 iulie. Vin bani, iubire și noroc pe bandă rulantă
Trei zodii dau lovitura după 5 iulie. Vin bani, iubire și noroc pe bandă rulantă Redactia.ro
Staţiunea din România unde plaja a devenit un covor de alge. Turiştii, întâmpinaţi de un miros greu de îndurat
Staţiunea din România unde plaja a devenit un covor de alge. Turiştii, întâmpinaţi de un miros greu de îndurat Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Idei de jocuri de rol care stimulează empatia și imaginația copiilor
Idei de jocuri de rol care stimulează empatia și imaginația copiilor DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x