Antena Căutare

Poftiți pe la noi: Poftiți la târg, 4 ianuarie 2023. Jador, show total la spectacolul lui Nea Marin. Ce a făcut pe scenă

Episodul cu numărul 15 din „Poftiți pe la noi: Poftiți la târg” s-a încheiat cu marele spectacol organizat de către Nea Marin și echipa sa de vedete în Bistrița-Năsăud, în vârf de munte. La final, Jador a urcat pe scenă pentru un show de zile mari, iar gazda emisiunii a aflat de farsa pregătită de către Liviu și Andrei. Iată ce a ieșit!

În timp ce colegii lor se aflau pe scenă întreținând atmosfera, Liviu și Andrei au început să împartă în public sticlele cu țuica furată de la Nea Marin, pe care au lipit și etichete cu poza coregrafului.

„Ai observat câtă reclamă îți facem?”, l-a întrebat Liviu pe Nea Marin, care încă nu bănuia nimic. „Eu începusem să mă încălzesc, că urma să dansez”, a zis coregraful, înainte de a urca pe scenă și a oferi un moment care s-a ridicat la nivelul așteptărilot.

Jador, show total la finalul spectacolului lui Nea Marin, de la Poftiți pe la noi: Poftiți la târg

La finalul marelui spectacol, care a înglobat dans, muzică și deja celebrul fusion marca Nea Marin și Edi Stancu, Jador a susținut la rândul său mult așteptatul concert.

„Pentru prima dată în viața mea, este o onoare pentru mine să fiu îmbrăcat în straie populare”, a zis el în momentul în care a urcat pe scenă. Jador a cântat câteva dintre piesele sale hit, iar apoi a coborât printre fani pentru un plus de spectacol.

În cadrul testimonialelor, cântărețul și-a exprimat totodată recunoștința pentru Nea Marin și pentru această experiență unică la care a avut ocazia să participe.

Ce le-a pregătit Nea Marin lui Liviu și Andrei, după ce a aflat de farsa celor doi

Ajunși la restaurant pentru a sărbători reușita show-ului, Nea Marin a aflat în cele din urmă ce au pus la cale toată ziua Liviu și Andrei, chiar sub ochii săi. „În emisiunea următoare puteți să nu mai veniți. Ce ați căutat voi la mine acasă?!”, a întrebat acesta, iar apoi i-a luat pe cei doi la clasica porție de bătaie, după ce a aflat că aceștia i-au golit rezervele de țuică.

„Acum merg eu la voi acasă și v-am distrus tot. Ca să vedeți cine e jupânul”, și-a pregătit Nea Marin răzbunarea, sunându-i pe Liviu și Andrei cât aceștia erau încă la testimoniale.

Ce trebuie să știi despre noul sezon Poftiți pe la noi: Poftiți la târg

Nea Marin revine la Antena 1 cu o nouă invitație pentru telespectatori: Poftiți pe la noi! Poftiți la târg. Sezonul acesta, vedetele sunt puse la treabă pentru a organiza, în fiecare zonă în care ajung, un târg dedicat meșteșugarilor din acea parte de țară. Nu vor lipsi nici spectacolele de final, puse la punct cu rigurozitate de Nea Marin.

În premieră pentru show, filmările ajung în acest sezon și în Republica Moldova, mai exact pe lângă Orhei și la Cricova. Călătoria continuă apoi la Piatra Neamț, Câmpulung Moldovenesc, Bistrița și Negrești-Oaș. Printre vedetele care sunt gata să-i țină piept lui Nea Marin se numără Ruby, Adriana Trandafir, Iulia Albu, Adda și Cătălin Rizea, Cătălin Cazacu, Patrizia sau Andreea Antonescu.

„Pentru mine a fost unul din cele mai interesante sezoane și mă bucur foarte mult că scopul nostru a fost acela de a descoperi meșteșugari, tradiții, oameni care duc obiceiul mai departe. Sunt fericit că am organizat aceste târguri pentru ei și i-am ajutat să promoveze tot ce zona lor are mai frumos de oferit.

Liviu și Andrei au fost lângă mine și, cu toate comentariile lor, m-au ajutat să ducem treaba la bun sfârșit. A fost prima oară când am reușit să ajungem în Republica Moldova, am găsit datini extraordinare și o mâncare…nici nu am cuvinte! Sezonul ăsta a mai venit cu o premieră, deloc plăcută pentru mine. În ultima zi de filmare am ajuns la spital, o să vedeți exact ce s-a întâmplat!”, a declarat Nea Marin.

Poftiți pe la noi! Poftiți la târg se vede la Antena 1 și pe AntenaPlay, în fiecare luni, marți și miercuri de la ora 20.30.

Poftiți pe la noi: Poftiți la târg, 4 ianuarie 2023. Adriana Trandafir, surpriza serii. Actrița a cântat live muzică fol...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 16 iulie 2025. Ce echipă a câștigat ultima etapă din sezon. Liviu Vârciu a ajuns la medic
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 16 iulie 2025. Ce echipă a câștigat ultima etapă din sezon. Liviu...
Cafea sau sucul carbogazos. Ce alegere îți dă energie dimineața
Cafea sau sucul carbogazos. Ce alegere îți dă energie dimineața Catine.ro
Final de sezon pentru Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere diseară, de la 20.30, la Antena 1
Final de sezon pentru Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere diseară, de la 20.30, la Antena 1
Fiul artistei Paulina Rubio ar putea fi trimis într-un internat. Care este motivul
Fiul artistei Paulina Rubio ar putea fi trimis într-un internat. Care este motivul Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Un bărbat din Constanța și-a vândut BMW-ul X6 în Ilfov și l-a furat apoi cu cheia de rezervă
Un bărbat din Constanța și-a vândut BMW-ul X6 în Ilfov și l-a furat apoi cu cheia de rezervă Libertatea.ro
Cu ce a ajuns să se ocupe singura femeia care i-a fost soție lui Ion Țiriac: „E prietena mea și acum”
Cu ce a ajuns să se ocupe singura femeia care i-a fost soție lui Ion Țiriac: „E prietena mea și acum” AntenaSport
Violeta Bănică, mesaj emoționant pentru fratele ei, Radu Ștefan. Artistul și-a sărbătorit ziua de naștere: „Ai cea mai mândră soră din lume.” Foto
Violeta Bănică, mesaj emoționant pentru fratele ei, Radu Ștefan. Artistul și-a sărbătorit ziua de naștere:... Elle
Imagini sfâșietoare de la mormântul Denisei Răducu. Au trecut 9 ani de la moartea cântăreței
Imagini sfâșietoare de la mormântul Denisei Răducu. Au trecut 9 ani de la moartea cântăreței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Ingredientul secret care face chiftelele pufoase: Nu este pâine sau cartof
Ingredientul secret care face chiftelele pufoase: Nu este pâine sau cartof HelloTaste.ro
Un bărbat a fost concediat pentru că a adormit la birou. A dat în judecată firma și a primit toate salariile restante și compensații
Un bărbat a fost concediat pentru că a adormit la birou. A dat în judecată firma și a primit toate salariile... Antena3.ro
Avertisment de urgență pentru utilizatorii Gmail. Cum exploatează hackerii noua actualizare și cum te poți proteja
Avertisment de urgență pentru utilizatorii Gmail. Cum exploatează hackerii noua actualizare și cum te poți proteja useit
Ce studiază Irina Columbeanu în New York? Începe ziua la ora 8:00 și se culcă la 1:00!
Ce studiază Irina Columbeanu în New York? Începe ziua la ora 8:00 și se culcă la 1:00! BZI
Polițiștii din Călățele au fost lăsați în frig din cauza unui cuib de barză. Operațiunea „Cuibul mutat, legea respectată”
Polițiștii din Călățele au fost lăsați în frig din cauza unui cuib de barză. Operațiunea „Cuibul mutat,... Jurnalul
Motivul pentru care Irina Columbeanu se culcă la 1 noaptea, de când studiază Medicina la New York
Motivul pentru care Irina Columbeanu se culcă la 1 noaptea, de când studiază Medicina la New York Kudika
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe Redactia.ro
Şocul cultural trăit de un turist italian aflat în vizită în Bucureşti:
Şocul cultural trăit de un turist italian aflat în vizită în Bucureşti: "Îmi pare rău, nu ai bani" Observator
Cauze ale durerilor de cot. Ce afecțiuni pot determina acest simptom
Cauze ale durerilor de cot. Ce afecțiuni pot determina acest simptom MediCOOL
Quiche Lorraine cu pui si ciuperci. Rețetă de tartă sărată, din bucătăria franțuzească
Quiche Lorraine cu pui si ciuperci. Rețetă de tartă sărată, din bucătăria franțuzească HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Când dragostea devine prea mult: Ești părinte pentru un adult sau încă mai crești un copil?
Când dragostea devine prea mult: Ești părinte pentru un adult sau încă mai crești un copil? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocuri PlayStation Plus din februarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din februarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile UseIT
Ce faci dacă ți se taie maioneza? Cel mai simplu truc pentru a o salva
Ce faci dacă ți se taie maioneza? Cel mai simplu truc pentru a o salva Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x