Antena Căutare

Anca Dinicu, cu bustul la vedere în mediul online. Cum a „defilat” actrița. „Am zis ca e Rihanna în poză”

Anca Dinicu a avut o apariție demnă de covorul roșu la un eveniment recent. Vedeta și-a purtat cu mândrie busutul, iar imaginile postate în mediul online au strâns rapid zeci de mii de aprecieri.

Galerie
Anca Dinicu și-a purtat cu mândrie busutul și a postat imaginie îndrăznețe pe rețelele sociale | Antena 1

Anca Dinicu și-a luat prin surprindere prietenii virtuali cu una dintre cele mai îndrăznețe apariții, Frumoasa actriță a renunțat la inhibiții și s-a afișat astfel în mediul online, spre deliciul fanilor săi care au reacționat imediat. Vedeta a povestit, de asemenea, cum a avut curajul de a apărea astfel la un eveniment monden.

Anca Dinicu, cu bustul la vedere în mediul online. Imaginea cu care actrița a pus pe jar internauții

Anca Dinicu a intrat în atenția tuturor atunci când a interpretat-o pe Gina Felea, un personaj fictiv inspirat din realitate, în serialul de comedie „Băieți de oraș”. Încă de atunci, frumoasa actriță sucea mințile bărbaților, însă nimeni nu se aștepta să se fotografieze astfel în mediul online.

Bruneta care, recent, a avut o apariție de milioane și în platoul Chefi la cuițite, unde a jurizat preparatele de la amuletă, s-a întrecut pe sine cu o nouă ținută.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit postării sale de pe rețelele sociale, ea a participat recent la un eveniment, purtând un accesoriu cu totul inedit. Ancăi Dinicu i s-a luat un mulaj de pe bust care apoi a fost transformat într-un „corset” auriu pe care l-a purtat, cu mândrie, la vedere, deaspura unei cămăși albe.

Așa cum a dezvăluit chiar ea, să poarte această ținută a fost o adevărată provocare pentru ea, pe care a dus-o la final cu brio. Mai mult, internauții au copleșit-o cu complimente pentru curaj, dar și pentru sileta de invidiat.

„Am sa va spun de niste oameni care m-au facut sa ma simt bine in bustul meu, @mirceabarbulescu cel care a gandit aparitia si @petriadani cel care a realizat-o. Vreau sa le multumesc public si sa dau cu aplauze in ei. Sunteti niste artisti wow!”, a scris aceata îndescrierea care însoțește imaginile incendiare de pe Instagram.

„Am crezut că e Rihanna” / „Afrodita mea” / „Barbie plânge acum în baie”, sunt doar câteva dintre comentariile laudative de la această imagine.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Citește și: iUmor, 10 martie 2021. Roast istoric la iUmor. Anca Dinicu, deghizată în Marilyn Monroe, face spectacol cu glumele sale savuroase

Anca a fost iubita unui concurent de la Chefi la cuțite

Invitată fiind în podcastul lui Speaj, Anca a povestit de când se cunoaște cu acesta. Artistul a spus că ei se știu din 2014, când Anca era încă în facultate. Anca a dezvăluit că pe atunci era cu Kanni, fostul concurent de la Chefi la cuțite.

Se pare că acesta este prietenul comun al Ancăi și al lui Speak. Întrebată fiind dacă mai vorbește cu Kanni, ea a răspuns:

„Păi cu toți foștii mei iubiți am rămas prietenă. Mie mi se pare o chestie normal, atâta timp cât ți-ai împărțit viața cu omul ăla…(…) Nu ne mai vedem la cafele, la modul că ne mai zicem un la multi ani, ce mai faci, esti bine, felicitări că acum are o fetiță. Normal că i-am scris, mă bucur pentru el”, a spus Anca.

Citește și: Cum arată și ce mai face adevărata Gina Felea, cea pe care Anca Dinicu o parodiază. Femeia s-a schimbat mult și e de nerecunoscut

Cum se simte Jamie Foxx după ce a fost dus de urgență la spital. Familia le-a spus fanilor să se roage pentru el... Prințul Harry va merge singur la încoronarea Regelui Charles. De ce lipsește Meghan Markle...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Bianca Drăgușanu, surpriză după despărțirea de Gabi Bădălău. Cu cine s-a afișat vedeta într-o ipostază neașteptată
Bianca Drăgușanu, surpriză după despărțirea de Gabi Bădălău. Cu cine s-a afișat vedeta într-o ipostază...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Paula Chirilă, ipostaze romantice alături de iubit în vacanță. Ce destinație a ales actrița
Paula Chirilă, ipostaze romantice alături de iubit în vacanță. Ce destinație a ales actrița
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun totul
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun... AntenaSport
Cine este copilul care a cântat împreună cu Nick Cave pe scenă la Summer Well 2026. Matei are doar 10 ani și nu este deloc străin de lumea artistică
Cine este copilul care a cântat împreună cu Nick Cave pe scenă la Summer Well 2026. Matei are doar 10 ani și nu... Elle
Natalia Mateuț a petrecut alături de Leonardo diCaprio! Unde s-au întâlnit cei doi
Natalia Mateuț a petrecut alături de Leonardo diCaprio! Unde s-au întâlnit cei doi Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Pasagerii stau la cozi câte 120 de minute în Frankfurt sau Amsterdam. Timpii de așteptare în aeroporturi s-au dublat din cauza EES
Pasagerii stau la cozi câte 120 de minute în Frankfurt sau Amsterdam. Timpii de așteptare în aeroporturi s-au... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Escrocheriile telefonice și online sunt bazate pe studii științifice: frica „îngheață creierul”. Cum acționează hoții care te anunță că tocmai ți-ai făcut un credit despre care nu știi nimic
Escrocheriile telefonice și online sunt bazate pe studii științifice: frica „îngheață creierul”. Cum... Jurnalul
Imagini controversate cu Philipp Plein și Andreea Sasu. Gesturile designerului au stârnit reacții dure în mediul online
Imagini controversate cu Philipp Plein și Andreea Sasu. Gesturile designerului au stârnit reacții dure în mediul... Kudika
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă Redactia.ro
Vreme extremă în România: De la cod portocaliu de caniculă, la coduri galbene de vânt și ploi torențiale
Vreme extremă în România: De la cod portocaliu de caniculă, la coduri galbene de vânt și ploi torențiale Observator
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x