Antena Căutare

Ce este ”laptele amneziei”, substanța de care Michael Jackson era dependent și din cauza căreia a și murit

Propofolul sau ”laptele amneziei”, așa cum numea Michael Jackson substanța anestezică de care era dependent și din cauza căreia a și murit în urmă cu zece ani, este un medicament revoluționar utilizat la scară largă în lumea întreagă și care, în prezent, este testat pe pacienții depresivi.

Michael Jacskon- supradoza de propofol

Propofolul sau ”laptele amneziei”, așa cum numea Michael Jackson substanța anestezică de care era dependent și din cauza căreia a și murit în urmă cu 10 ani, este un medicament revoluționar utilizat la scară largă în lumea întreagă și care, în prezent, este testat pe pacienții depresivi. Cu toate acestea, în ultimii ani, a fost numit ”medicamentul lui Michael Jackson”.

Propofolul este substanța de care Michael Jackson era dependent, un anestezic pe care îl folosea drept somnifer. Din cauza unei intoxicații grave cu propofolul, Regele muzicii pop, Michael Jackson și-a găsit sfârșitul tragic în urmă cu 10 ani, pe 25 iunie.

Propofolul scade tensiunea arterială şi încetineşte respiraţia, motiv pentru care nu trebuie folosit decât sub supravegherea și monitorizarea unui medic de specialitate.

În prezent, propofolul este în continuare folosit ca anestezic, la scară largă, fiind considerat o substanță sigură. Ba, mai mult, Organizația Mondială a Sănătății l-a declarat ”medicament esențial”.

Articolul continuă după reclamă

În plus, mai nou, substanța este testată pe pacienții depresivi pentru care psihoterapia și alte tratamente cunoscute ca fiind tradiționale nu au funcționat. Cercetătorii susțin că propofolul ar putea determina creierul să se reorganizeze.

De ce a murit Michael Jackson, de fapt

Deși se împlinesc 10 ani de la moartea lui Michael Jackson, sunt încă mulți oameni care se întreabă de ce a murit Michael Jackson.

Starul a murit la 25 iunie 2009 în urma unui stop cardiac provocat de o gravă intoxicație cu propofol, pe care-l considera ”laptele” său și pe care, cu ajutorul medicului Conrad Muray, îl folosea pe post de calmant și somnifer.

Asta pentru că propofolul este o substanţă albă, uleioasă, care este injectată în venă. Acţionează în 40 de secunde, dar îşi şi pierde efectele relativ repede. Pacienţii care îl folosesc se trezesc fără dureri de cap, nu suferă de greaţă și nici nu îşi amintesc prea multe, de unde și denumirea de ”laptele amneziei”.

Conrad Murray, medicul care-l ajuta pe Michael Jackson să-și procure propofolul și cel care i-l și administra a fost găsit vinovat de omucidere involuntară şi a fost condamnat la patru ani de închisoare, fiind eliberat după doi ani.

Medicul Steven Shafer, de la Universitatea Stanford, unul dintre martorii în procesul lui Murray, a declarat că Michael Jackson a fost ucis de un doctor incompetent şi neglijent.

Ce este ”laptele amneziei”, substanța de care Michael Jackson era dependent și din cauza căreia a și murit

Michael Jackson

Cauza morții lui Michael Jackson, încă pusă sub semnul întrebării

De la moartea lui Michael Jackson și până în prezent au fost emise nenumărate ipoteze și teorii ale conspirației privind cauza reală a decesului starului, însă niciuna dintre ele nu a fost dovedită ca fiind adevărată.

Apropiați ai lui Michael Jackson au susținut ani întregi la rând că acesta își prezisese moartea și că obișnuia să spună în scrisorile pe care le trimitea ”mă vor ucide”.

Michael Jacobshagen, un om de afaceri în vârstă de 34 de ani, care a fost prieten cu Michael Jackson timp de două decenii, declara că vedeta pop a scris 13 scrisori care includeau fraze precum „Încearcă să mă omoare“ şi „Mă tem pentru viaţa mea“

Pe de altă parte, fiica cântăreţului, Paris, afirma ea însăși că Michael Jackson a fost ucis, iar Jacobshagen declara la momentul respectiv că va arăta scrisorile pentru a susţine afirmaţia tinerei.

Potrivit lui Jacobshagen, Michael Jackson simțea o presiune foarte mare din partea organizatorilor ultimului său turneu din carieră, intitulat "This Is It Tour", care ar fi trebuit să debuteze în iulie 2009 la Londra.

Citește și: „Era paranoic, tremura și vorbea singur” - Mărturii terifiante despre ultimele zile ale lui Michael Jackson

La momentul decesului, chiar dacă interesul publicului scăzuse de-a lungul timpului, Michael Jackson nu îşi pierduse fanii. Dovadă au stat cele 50 de concerte de adio pe care le avea programate la O2 Arena din Londra, începând cu 13 iulie 2009.

75.000 de bilete au fost epuizate la doar câteva ore de la punerea acestora în vânzare.

Ce este ”laptele amneziei”, substanța de care Michael Jackson era dependent și din cauza căreia a și murit

Michael Jackson moarte

Decedat cu mai puţin de o lună înainte de revenirea pe scenă, Michael Jackson a lăsat în urmă trei copii: Michael Joseph Jackson Jr., Paris Michael Katherine Jackson şi Prince Michael Jackson II.

Citește și:

Michael Jackson, zece ani de la moarte. S-a iubit cu Madonna, s-a făcut alb din negru și spunea tuturor: "Să nu vorbeşti niciodată urât cu un copil!"

Top 10 cele mai frumoase melodii ale lui Michael Jackson

Primele imagini cu Adriana Bahmuţeanu după externare: Am intrat moartă și am ieșit vie... Infarct cu Daniela Crudu! Bruneta a ieşit la un restaurant de lux din nordul Bucureştiului...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ramona Olaru și-a speriat fanii după ce s-a afișat cu piciorul plin de sânge. Ce a pățit vedeta de la Neatza
Ramona Olaru și-a speriat fanii după ce s-a afișat cu piciorul plin de sânge. Ce a pățit vedeta de la Neatza
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Motivul real pentru care Regele Charles poartă mereu același inel de aur pe degetul mic. Puțini știu ce semnificație are
Motivul real pentru care Regele Charles poartă mereu același inel de aur pe degetul mic. Puțini știu ce...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x