Antena Căutare

Ce pensie primește Valentin Ceaușescu de la statul român. Cu ce sumă trăiește unicul fiu rămas în viață al soților Ceaușescu

Valentin Ceaușescu, fiul cel mare al soților Elena și Nicolae Ceaușescu, apare foarte rar în spațiul public și se cunosc puține detalii despre viața sa personală.

Galerie
Ce pensie primește Valentin Ceaușescu de la statul român. Cu ce sumă trăiește unicul fiu rămas în viață al soților Ceaușescu | Captură Facebook/Hepta

Valentin Ceaușescu este singurul dintre cei trei copii ai familiei Ceaușescu care mai este în viață, după ce sora sa, Zoe, și fratele său, Nicu, au murit în anii care au urmat căderii regimului comunist.

Citește și: Cu ce se ocupă unica nepoată a soților Ceaușescu. Alexandra are 27 de ani și propria afacere

În vârstă de 77 de ani și considerat „copilul cuminte” al familiei Ceaușescu, Valentin Ceaușescu nu a fost niciodată atras de politică. Și-a construit o viață rezervată, dedicată studiului în domeniul fizicii, precum și pasiunilor presonale.

După absolvirea Facultății de Fizică a Universității din București, Valentin Ceaușescu și-a început cariera la Institutul de Fizică Atomică din Măgurele, unde a lucrat începând cu anii ’70. Colegii și apropiații l-au descris ca o persoană disciplinată și serioasă, care a preferat să își clădească cariera fără să caute atenția publicului, notează realitatea.net.

Articolul continuă după reclamă

În paralel, Valentin Ceaușescu a rămas pasionat de fotbal. A susținut echipa Steaua București și este cunoscut ca unul dintre oamenii-cheie din spatele generației '80 a echipei, care a adus cea mai mare performanță din istoria fotbalului nostru, Cupa Campionilor Europeni (1986), potrivit digisport.ro.

Recent, s-a aflat că singurul fiu rămas în viață al soților Elena și Nicolae Ceaușescu nu s-ar descurca foarte bine financiar, potrivit unei declarații făcute de omul de afaceri Gigi Nețoiu. Acesta susține că Valentin Ceaușescu ar primi o pensie de 3.000 - 4.000 de lei.

„E foarte sărac. Serios! Cred că are o pensie... Nu cred că are mai mult de trei-patru mii de lei. Un caracter deosebit, decent. Ați văzut, nu apare. A rămas cu durerea. I-au distrus familia, i-au distrus copiii... Tot.

Nu lipit pământului. Dar, în contextul în care toată lumea spunea că au avere, că au bani scoși afară... Nu, eu nu am auzit să plece în vreun concediu”, a dezvăluit Gigi Nețoiu, citat de digisport.ro.

Citește și: Ce pensie are Eugen Cristea, de fapt. Actorul spune că e „mică”, dar suma este uriașă

Valentin Ceaușescu, apariții rare în public

Deși evită ieșirile publice, Valentin Ceaușescu a fost prezent la câteva evenimente importante, printre care aniversările echipei Steaua ’86, înmormântarea portarului Helmuth Duckadam și Gala Sportului Românesc din 2024, potrivit realitatea.net.

În cadrul celei din urmă gale, fostul fotbalist Ladislau Boloni i-a adus un omagiu emoționant: „Trofeul mai aparține cuiva. Este vorba despre un om special, deosebit, puternic și foarte inteligent. Mă bucur foarte mult că se află astăzi printre noi. Valentin, trofeul este și al tău!”, potrivit sursei citate mai sus.

Monica Pop, o nouă cumpănă în lupta cu cancerul. Medicul oftalmolog ajunge pentru a șaptea oară pe masa de operație... Taylor Swift și iubitul ei, Travis Kelce, s-au logodit. Cum arată inelul de logodnă și cum au făcut marele anunț...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Ilinca Simion, imagine rară alături de fiul ei. Ce mesaj neașteptat i-a transmis soția liderului AUR
Ilinca Simion, imagine rară alături de fiul ei. Ce mesaj neașteptat i-a transmis soția liderului AUR
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Monica Anghel, transformare uluitoare după ce a slăbit 40 de kilograme. Ce face acum pentru a-și păstra silueta de invidiat
Monica Anghel, transformare uluitoare după ce a slăbit 40 de kilograme. Ce face acum pentru a-și păstra silueta...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Alina Eriko a fost surprinsă în noi ipostaze îngrijorătoare! „Pantera Neagră”, filmată în timp ce căuta prin gunoaie
Alina Eriko a fost surprinsă în noi ipostaze îngrijorătoare! „Pantera Neagră”, filmată în timp ce căuta... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Țara care se pregătește să folosească din nou propria monedă după 35 de ani de dependență de dolarul american
Țara care se pregătește să folosească din nou propria monedă după 35 de ani de dependență de dolarul american Antena3.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea useit
Ilie Bolojan explică în ce condiții ar susține PNL viitorul Guvern: „Contează și persoana primului-ministru!”
Ilie Bolojan explică în ce condiții ar susține PNL viitorul Guvern: „Contează și persoana primului-ministru!” BZI
Manevre de cumpărat pe 2 lei Șantierul Naval Mangalia
Manevre de cumpărat pe 2 lei Șantierul Naval Mangalia Jurnalul
Horoscop 28 august 2026: Top 3 zodii care au parte de noroc pe toate planurile
Horoscop 28 august 2026: Top 3 zodii care au parte de noroc pe toate planurile Kudika
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor...
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor... Redactia.ro
Momentul în care Andrei Bordeianu este aruncat de pe motocicletă. A ajuns la ATI după impactul devastator
Momentul în care Andrei Bordeianu este aruncat de pe motocicletă. A ajuns la ATI după impactul devastator Observator
Beneficiile laptelui de soia: proprietăți și recomandări de consum
Beneficiile laptelui de soia: proprietăți și recomandări de consum MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x