Antena Căutare

Cum arată soacra Anei Baniciu. Mama lui Edy Kovacs este de o frumusețe deosebită

Ana Baniciu se mândrește cu o soacră superbă. Mama lui Edy Kovacs este de o frumusețe răpitoare. Iată cât de bine se înțeleg artista și doamna Carmelia Lia Kovacs.

Galerie
Ana Baniciu se mândrește cu o soacră superbă | Antena 1 & Instagram

În urmă cuo săptămână, Ana Baniciu și Edy Kovacs au trăit cel mai frumos sentiment din viața lor. Artista a adus pe lume un băiețel perfect sănătos. Experiența prin care a trecut tânăra a fost de-a dreptul emoționantă.

Deși a întâmpinat câteva probleme la naștere, Ana Baniciu s-a bucurat din plin de fiecare clipă în care și-a ținut în brațe fiul. Se pare că fiica lui Mircea Baniciu nu a putut naște natural, așa cum își dorea. Astfel, aceasta a fost nevoită să facă cezariană la doar două zile de când s-a mutat în casă nouă.

Citește și: Ana Baniciu a anunțat cine va fi nașa băiețelului său. Ce reacție a avut vedeta când a ajuns la maternitate: „Plânge nașa!”

Băiețelul a adus multă fericire în familia Anei Baniciu și a lui Edy Kovacs. Odată ajunsă acasă, cântăreața a primit ajutor din partea soacrei sale. Doamna Carmelia Lia Kovacs a avut grijă ca proaspetei mămici și nepotului său să nu le lipsească nimic.

Articolul continuă după reclamă

Pentru că este foarte activă în mediul online, artista nu a ezitat să le arate fanilor săi cum este răsfățată de soacră. Mama lui Edy Kovacs și-a luat prin surprindere nora cu un preparat dulce.

„Când soacra are grijă de noi”, a scris Ana Baniciu în dreptul postării de pe Instagram.

De asemenea, din postarea ei se poate observa faptul că relația pe care o are cu mama lui Edy Kovacs este foarte specială. Doamna Carmelia Lia Kovacs îi este alături artistei de fiecare dată, ajutându-o precum o face o mamă.

Cât de frumoasă este soacra Anei Baniciu. Edy Kovacs are o mamă superbă

Soacra Anei Banciu este destul de activă în mediul online, iar de pe contul său de Instagram nu lipsesc pozele alături de nora ei. La începutul anului 2024, mama lui Edy Kovacs a publicat o imagine înduioșătoare alături de artista îmbrăcată în rochie de mireasă.

Se pare că doamna Carmelia Lia Kovacs le-a fost alături celor doi miri în ziua cea mare. Aceasta a îmbrăcat o rochie lungă și mulată din paiete care i-a scos în evidență cele mai frumoase trăsături.

Citește și: Mircea Baniciu, prima reacție după ce a devenit bunic. Ce a spus despre bebelușul Anei Baniciu și al lui Edy Kovacs

Un lucru este cert, Ana Baniciu se laudă cu o soacră foarte frumoasă. Mama lui Edy Kovacs este de o frumusețe deosebită.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Din imaginile pe care le postează doamna Carmelia Lia Kovacs în mediul online se poate observa faptul că aceasta este o familistă convinsă. Cele mai multe poze de pe contul de Instagram sunt cu familia.

De ce a fost nevoită Ana Baniciu să nască prin cezariană. Artista își dorea o naștere naturală

Recent, Ana Baniciu le-a povestit prietenilor din mediul online că a fost nevoită să nască prin cezariană, chiar dacă își dorea o naștere naturală. Artista a aflat, la un control de rutină, faptul că există o mică problemă, iar bebelușul nu poate veni pe lume printr-o metodă naturală.

„La spital a început monitorizarea și ne-am dat seama că e o problemuță acolo. Eu m-am pregătit în toată perioada aceasta de sarcină pentru o naștere naturală. (...) Discuția cu medicul care mi-a monitorizat sarcina a fost în felul următor. Mi-am dorit să nasc natural și să găsesc un medic care să mă susțină în acest demers. Însă, l-am rugat ca în momentul în care există orice fel de mic risc, acesta să mă anunțe. Nu vreau să risc în niciun fel nimic și atunci facem cezariană fără probleme. (...) În ultima săptămână bebelușul s-a agitat și și-a pus în jurul gâtului cordonul ombilical”, a dezvăluit Ana Baniciu pe Instagram.

Un bărbat celebru și-a asigurat testiculele pentru 10 milioane de dolari. De ce a luat această decizie... „Am plecat...” Anca Molnar a lăsat un mesaj de adio înainte să moară. Make-up artistul vedetelor s-a stins din viață la ...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Imagini din curtea Mirelei Vaida. Cât a costat pisicina: „Pentru mine adevărata valoare a fost alta: bucuria copiilor mei”
Imagini din curtea Mirelei Vaida. Cât a costat pisicina: „Pentru mine adevărata valoare a fost alta: bucuria...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Andreea Ibacka, prima ei zi de naștere ca femeie divorțată. Cum a sărbătorit împlinirea celor 41 de ani
Andreea Ibacka, prima ei zi de naștere ca femeie divorțată. Cum a sărbătorit împlinirea celor 41 de ani
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Maria Avram a răbufnit! Ce le-a transmis fosta concurentă de la Insula Iubirii celor care au pus-o la zid
Maria Avram a răbufnit! Ce le-a transmis fosta concurentă de la Insula Iubirii celor care au pus-o la zid Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Paradisul smochinelor de lângă Buzău. Oaspeții culeg singuri fructele, mănâncă pe săturate și plătesc doar ce iau acasă
Paradisul smochinelor de lângă Buzău. Oaspeții culeg singuri fructele, mănâncă pe săturate și plătesc doar... Antena3.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea useit
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!”
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!” BZI
Cât câștigă un șofer de Uber sau Bolt în România, în 2026
Cât câștigă un șofer de Uber sau Bolt în România, în 2026 Jurnalul
Ronaldinho, revenire spectaculoasă la 46 de ani! Fostul Balon de Aur va juca din nou într-un meci oficial
Ronaldinho, revenire spectaculoasă la 46 de ani! Fostul Balon de Aur va juca din nou într-un meci oficial Kudika
Ce să nu ții SUB NICI O FORMA lângă pat în noaptea de Sfânta Maria. Aduce necazuri si....
Ce să nu ții SUB NICI O FORMA lângă pat în noaptea de Sfânta Maria. Aduce necazuri si.... Redactia.ro
Concert de muzică clasică, pe lacul Colibița. Sute de oameni au asistat la spectacol:
Concert de muzică clasică, pe lacul Colibița. Sute de oameni au asistat la spectacol: "E o experiență unică" Observator
Alimente care pot reduce cortizolul. Ce rol are dieta în gestionarea acestui hormon al stresului
Alimente care pot reduce cortizolul. Ce rol are dieta în gestionarea acestui hormon al stresului MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x