Articole despre ana baniciu

Doliu în familia Anei Baniciu. Mama artistei s-a stins din viață. Ce mesaj înduioșător a scris ea pe rețelele de socializare
Mama Anei Baniciu s-a stins din viață, iar fiica acesteia i-a scris un mesaj foarte emoționant. Ce a transmis pe Instagram cântăreața.
Sambata, 07.05.2022, 16:39

Ana Baniciu, mesaj emoționant pentru viitorul său soț. Ce mesaj i-a transmis artista lui Eduard Kovacs: „Cel mai bun om”
Ana Baniciu a transmis un mesaj de-a dreptul emoționant pe rețelele sociale. Artista s-a decis să-i facă viitorului său soț o urare foarte frumoasă cu ocazia zilei sale de naștere. Iată ce imagine adorabilă alături de Eduard Kovacs a publicat pentru internauți.
Vineri, 15.04.2022, 11:51

Super Neatza, 6 aprilie 2022. Inelele buclucașe, cea mai tare provocare pentru Ana Baniciu

Miercuri, 06.04.2022, 10:52

Ce s-a întâmplat cu Ana Baniciu după ce a participat la Asia Express. Vedeta a spus totul într-un interviu exclusiv
Ana Baniciu este o femeie talentată și determinată să reușească în tot ceea ce-și propune. Află ce s-a întâmplat cu Ana Baniciu după ce a participat la Asia Express, dar și cum s-a schimbat după ce a participat la celebrul show difuzat de Antena 1.
Miercuri, 09.03.2022, 13:31

Super Neatza, 14 februarie 2022. Naomi Hedman a vorbit în limba română la Ruleta Muzicală

Luni, 14.02.2022, 11:28

Super Neatza, 14 februarie 2022. FreeStay, Cuza, Ana Baniciu și Ilona Brezoianu, super show muzical!

Luni, 14.02.2022, 11:09

Super Neatza, 14 februarie 2022. Antonia, aparitie hot la Marea Aniversare

Luni, 14.02.2022, 10:48

Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, 18 ianuarie 2022. Ana Baniciu a îmbrăcat straie populare. Ce a dezvăluit despre nuntă
Ana Baniciu a îmbrăcat haine populare și a participat la o șezătoare, în ediția 21 a emisiunii Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, de la Antena 1. A fost momentul în care a vorbit despre căsătorie.

Marti, 18.01.2022, 22:53

Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, 18 ianuarie 2022. Ana Baniciu, Raluka și Andrei Ștefănescu s-au bătut cu frișcă
Ana Baniciu, Raluka și Andrei Ștefănescu s-au bătut cu frișcă și au făcut un show de zile mari, în ediția 21 a emisiunii Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, de la Antena 1.

Marti, 18.01.2022, 22:34

Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, 18 ianuarie 2022. Raluka a fost impresionată de ghidul turistic din Alba Iulia. Ce a făcut
Raluka a fost atât de impresionată de un ghid din Alba Iulia încât a făcut un gest complet neașteptat, în ediția 21 a emisiunii Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, de la Antena 1.

Marti, 18.01.2022, 20:40

Poftiți pe la noi, 18 ianuarie 2022. Ana Baniciu a îmbrăcat straie populare și a participat la șezătoare: „Se mărită Ana mea!”

Marti, 18.01.2022, 17:50

Poftiți pe la noi, 18 ianuarie 2022. Vedetele, bătaie cu frișcă la o cofetărie din Alba Iulia

Marti, 18.01.2022, 17:48

Poftiți prin țară, 18 ianuarie 2022 - Ediția 21 | Ce urmează

Luni, 17.01.2022, 23:35

Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, 17 ianuarie 2022. Ana Baniciu a izbucnit în lacrimi din cauza lui Nea Marin. Ce a pățit
Ana Baniciu a izbucnit în lacrimi din cauza lui Nea Marin, în ediția 20 a emisiunii Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, de la Antena 1.

Luni, 17.01.2022, 23:10

Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, 17 ianuarie 2022. Vedetele au gătit folosind fierul de călcat și placa de păr
Vedetele din ediția 20 a emisiunii Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară au gătit la fierul de călcat și la placa de păr. Ana Baniciu și Raluka în bucătărue,

Luni, 17.01.2022, 21:45

Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, 17 ianuarie 2022. Daniela Crudu, în lacrimi. Cum arăta înainte de operațiile estetice
Daniela Crudu a arătat tuturor o poză cu ea la vârsta de 18 ani și toți au fost uimiți atunci când au văzut cum arăta aceasta, înainte de operațiile estetice. După comentariul lui Nea Marin, bruneta s-a supărat și a izbucnit în lacrimi, în ediția 20 a show-ului Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară.

Luni, 17.01.2022, 21:30

Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, 17 ianuarie 2022. Cum s-a îmbrăcat Daniela Crudu. Reacția avută de Raluka și de Ana Baniciu
Daniela Crudu a ales să poarte o ținută complet neașteptată, în ciuda frigului de afară, la emisiunea Poftiți pe al noi: Poftiți prin țară. Când au văzut-o, Raluka și Ana Baniciu au reacționat imediat.

Luni, 17.01.2022, 20:35

Poftiți pe la noi, 17 ianuarie 2022. Daniela Crudu și Ana Baniciu, la un pas să facă accident cu mașina

Luni, 17.01.2022, 16:21

Poftiți pe la noi, 17 ianuarie 2022. ”Am obosit, bre, nu mai pot!” Ana Baniciu a izbucnit în lacrimi

Luni, 17.01.2022, 15:34

Poftiți prin țară, 17 ianuarie 2022 - Ediția 20 | Ce urmează

Luni, 17.01.2022, 11:18

Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, 16 ianuarie 2022. Nea Marin și vedetele au făcut un ritual de alungare a iernii
Nea Marin și vedetele au făcut un ritual de alungare a iernii. Fiecare a dat viață unui personaj și toți au făcut spectacol în jurul focului, în ediția 19 a emisiunii Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară.

Duminica, 16.01.2022, 22:31

Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, 16 ianuarie 2022. Nea Marin și vedetele au mers în sat cu măștile. Ce a făcut Daniela Crudu
Nea Marin și vedetele s-au costumat și au mers printr-o localitate pentru a „speria iarna” și pentru a aduna bani de la trecători. Nu a durat mult și Daniela Crudu a ajuns în mașina poliției.

Duminica, 16.01.2022, 22:06

Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, 16 ianuarie 2022. Ana Baniciu și Raluka au încercat să-l prindă pe Nea Marin. Ce a urmat
La scurt timp după ce s-au urcat în șura unui hambar, Raluka și Ana Baniciu au pus la cale un plan ca să îi vină de hac lui Nea Marin, în ediția 19 a emisiunii Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară.

Duminica, 16.01.2022, 21:10

Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, 16 ianuarie 2022. Virgil Mănescu și Daniela Crudu au muls vaca. Ce a pățit Ana Baniciu
Daniela Crudu și Virgil Mănescu au făcut show la muls vaca, în ediția 19 a emisiunii Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară. Ana Baniciu a dezvăluit ce anume i-a adus o sperietură de zile mari.

Duminica, 16.01.2022, 21:02

Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, 16 ianuarie 2022. Ce relație este între Daniela Crudu și Virgil Mănescu, de fapt
Vedetele au avut parte de o trezire în forță în ediția 19 a emisiunii Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară. Am putut afla nu doar ce relație există între Virgil Mănescu și Daniela Crudu, ci și cum arată Ana Baniciu și Raluka la primele ore ale dimineții.

Duminica, 16.01.2022, 20:08

Poftiți pe la noi, 16 ianuarie 2022. Vedetele au făcut un ritual de alungare a iernii

Duminica, 16.01.2022, 16:06

Poftiți pe la noi, 16 ianuarie 2022. Daniela Crudu a ajuns în mașina de Poliție în timp ce Nea Marin și vedetele făceau spectacol cu măștile

Duminica, 16.01.2022, 16:05

Poftiți pe la noi, 16 ianuarie 2022. Ana Baniciu și Raluka au încercat să-i vină de hac lui nea Marin

Duminica, 16.01.2022, 16:03

Poftiți pe la noi, 16 ianuarie 2022. Daniela Crudu și Virgil Mănescu au trecut la muls vaca: „Mă împunge”

Duminica, 16.01.2022, 16:01

Asia mai târziu, 2 noiembrie 2021 - Episodul 25, cu Ana Baniciu
A câștigat primul sezon Asia Express și a venit la Asia Mai Târziu să comenteze ce se întâmplă în sezonul 4. Hai să o vezi pe Ana Baniciu alături de Cuza și Emi.

Miercuri, 03.11.2021, 14:00

Asia mai târziu, episodul 25. Cuza și Emi au povestit Anei Baniciu cum „s-au amețit” la Asia Express. Ce nu au surprins camerele
În episodul 25 din producția „Asia mai târziu”, Emi și Cuza au stat de vorbă cu Ana Baniciu, cea care a reușit să câștige împreună cu Raluka primul sezon al reality show-ului Asia Express! Atât băieții cât și invitata lor au făcut dezvăluiri inedite despre lucruri ce nu au fost surprinse de camerele de filmat.

Miercuri, 03.11.2021, 13:24

Ana Baniciu a fost cerută în căsătorie de Edy Kovacs. Cum arată inelul de logodnă și ce mesaj a transmis artista
Ana Baniciu și iubitul ei, Edy Kovacs, s-au logodit în vacanța din Italia. Artista a ținut să împărtășească acest moment emoționant și a publicat pe rețelele sociale o imagine cu inelul de logodnă.
Marti, 21.09.2021, 11:29

Ana Baniciu a postat un video adorabil cu ea din copilărie. Frumoasa artista cânta încă de la vârsta de 3 ani
Ana Baniciu, fost concurentă a show-ului Te cunosc de undeva, a postat un video adorabil cu ea din copilărie care i-a înduioșat pe fani.
Vineri, 04.06.2021, 10:03

Ana Baniciu, Adda și Cătălin Rizea, la jocul cu baloane. Cine a câștigat întrecerea amuzantă

Duminica, 30.05.2021, 11:38

Te cunosc de undeva!, 15 mai 2021. Ana Baniciu și Raluka, moment emoționat, transformate în Cher și Meryl Streep
Ana și Raluka s-au transformat în Cher și Meryl Streep, în Finala sezonului 16 Te cunosc de undeva!, reușind să-i emoționeze pe jurați și pe colegi.

Sambata, 15.05.2021, 22:12

În marea finală, Ana Baniciu și Raluka s-au transformat în Cher & Meryl Streep - Super Trouper

Sambata, 15.05.2021, 14:22

Ei sunt finaliştii sezonului 16 "Te cunosc de undeva!". Transforming show-ul, lider de piaţă la oraşe
O gală cu miză mare, aseară la Te cunosc de undeva!, căci show-ul prezentat de Alina Pușcaș și Cosmin Seleși şi-a desemnat finaliștii celui de-al 16-lea sezon al transformărilor, într-o seară cu o tematică emoţionantă – Nemuritorii.

Duminica, 09.05.2021, 09:14

Te cunosc de undeva, 8 mai 2021. Cine sunt finaliștii sezonului 16
Sezonul XVI al emisiunii "Te cunosc de undeva!" se apropie de final, iar cei care se vor lupta pentru marele premiu au fost aleși.

Sambata, 08.05.2021, 23:03

Te cunosc de undeva, 8 mai 2021. Ana Baniciu și Raluka, moment unic pe scenă, transformate în Romica Puceanu și Gabi Luncă
În ediția XIV a sezonului al XVI-lea de la "Te cunosc de undeva!", Ana Baniciu și Raluka se transformă în Romica Puceanu și Gabi Luncă, interpretând piesa "Saraiman".

Sambata, 08.05.2021, 21:38

Te cunosc de undeva | After Party, cu Dorian Popa - Episodul 13

Vineri, 30.04.2021, 18:39

Te cunosc de undeva, 24 aprilie 2021. Ana Baniciu și Raluka, transformate în What's Up & Andra, au făcut un moment ireproșabil
În ediția XII a sezonului al XVI-lea de la "Te cunosc de undeva!", Ana Baniciu și Raluka s-au transformat în What`s p & Andra, iar piesa pe care au interpretat-o a fost "K la meteo".

Sambata, 24.04.2021, 22:01

Ana Baniciu și Raluka se transformă în What's Up & Andra - K la meteo

Sambata, 24.04.2021, 11:17

Ana Baniciu, imagine adorabilă din copilărie. Cum arăta artista când era mică
Ana Baniciu și-a surprins fanii cu imagine adorabilă din copilărie, care a atras imediat atenția tuturor.
Marti, 20.04.2021, 18:20

Ana Baniciu și Raluka se transformă în Lady Gaga & Ariana Grande - Rain on me

Sambata, 17.04.2021, 12:35

Poza rară cu iubitul ei. Ana Baniciu i-a surprins pe fani cu o descriere adorabilă
Ana Baniciu trăiește una dintre cele mai frumoase povești de dragoste și nu se mai sfiește să arate tuturor cât e de fericită.
Luni, 12.04.2021, 12:45

Te cunosc de undeva, 10 aprilie 2021. Raluka și Ana Baniciu, transformate în Gloria Estefan și Raffaella Carra, show ireproșabil
În a zecea ediție a sezonului al XVI-lea de la "Te cunosc de undeva!", Raluka și Ana Baniciu s-au transformat în Gloria Estefan și Raffaella Carra și au interpretat melodia "Conga".

Sambata, 10.04.2021, 21:05

Te cunosc de undeva | After Party, cu Dorian Popa - Episodul 10

Sambata, 10.04.2021, 12:28

Ana Baniciu și Raluka se transformă în Ali Campbell & Pato Banton - Baby Come Back

Sambata, 03.04.2021, 11:28

Te cunosc de undeva, 27 martie 2021. Ana Baniciu și Raluka, sexy în postura lui Beyonce. Cele două au impresionat
În a opta ediție a sezonului al XVI-lea de la "Te cunosc de undeva!", Ana Baniciu și Raluka s-au transformă în Beyonce și cântă piesa "Single Ladies".

Sambata, 27.03.2021, 21:03

Ana Baniciu și Raluka se transformă în Beyonce - "Single Ladies", la Te cunosc de undeva!

Sambata, 27.03.2021, 12:04