Antena Căutare

Daniela Crudu și-a făcut cont pe o platformă pentru adulți. Cât costa abonamentul 

Daniela Crudu este una dintre cele mai asumate vedete din România și a fost mereu sinceră cu fanii atunci când a făcut anumite schimbări în viața sa.

Galerie
Daniela Crudu și-a făcut cont pe o platformă pentru adulți | Instagram

Vedeta și-a făcut recent cont pe o platformă pentru adulți și a început să-și promoveze imaginile și pe Instagram. Pozele sunt extrem de sexy, iar cei care vor să le vadă trebuie să plătească 20 de euro, potrivit cancan.ro.

Deși are o mulțime de proiecte și este imaginea mai mult brand-uri, aceasta s-a retras de ceva timp de pe micul ecran și face bani din altceva. Chiar dacă în trecut a fost de mai multe ori că nu se plânge de situața ei financiară, Daniela pare că a luat decizia de a-și face cont pe platforma cu conținut pentru adulți, așa cum a făcut și Laurette recent.

"Am contracte de imagine. Dar nu mă plâng, îi mulțumesc lui Dumnezeu, am tot ce-mi doresc. Am și evenimente ca MC, prezint în câteva cazinouri, am contacte cu o casă de pariuri sportive, apoi cu vodka și la haine. Mi-au ajuns emisiunile gen concurs. Dacă ar fi ceva să mă atragă, vreun anume proiect, nu aș spune totuși, nu. Și acum țin legătura cu toată lumea din Antenă, și cu Dan Capatos vorbesc foarte des. Nu a mai fost să fie. Le-am făcut cam pe toate în domeniul ăsta, pentru mine nu mai e nicio provocare", a spus Daniela Crudu pentru Playtech.

Articolul continuă după reclamă

Daniela Crudu, ținuta care le-a oferit prietenilor virtuali o priveliște senzațională

Daniela Crudu a făcut senzație pe Instagram cu mai multe imagini în ipostaze fierbinți. Focoasa brunetă a îmbrăcat o ținută care i-a scos în evidență bustul generos și posteriorul bombat. Hai să vezi cât de sexy este.

Daniela Crudu este cunoscută pentru aparițiile sale îndrăznețe din mediul online sau de pe micile ecrane ale televizoarelor. Fosta asistentă TV se mândrește cu un trup de invidiat, dar și cu trăsături deosebite.

Pentru că nu se sfiește să își etaleze formele senzuale, focoasa brunetă îmbracă ținute care îi scot în evidență atuurile fizice. Un lucru este evident, aceasta arată de-a dreptul apetisant în orice piesă vestimentară.

De altfel, chiar dacă telespectatorii nu au mai văzut-o de ceva timp la televizor, Daniela Crudu nu ezită să își țină la curent prietenii de pe Instagram cu cele mai speciale momente din viața sa. Fosta asistentă TV este destul de activă în mediul online, unde publică des fotografii care pun pe jar publicul masculin.

De curând, Daniela Crudu s-a decis să încânte privirile internauților cu o serie de poze fierbinți. Aceasta a reușit să încingă atmosfera de pe Instagram după ce a publicat mai multe imagini cu ea într-o ținută incendiară.

Culoarea piesei vestimentare îi pune în valoare frumoasele trăsături ale feței și bronzul perfect. De asemenea, ținuta i-a lăsat la vedere busutul generos, posteriorul bombat, talia de viespe și picioarele subțiri.

Oana Lis are din nou probleme. Ce a pățit de data aceasta și pentru ce cere ajutorul... Gina Pistol și Smiley, mai îndrăgostiți ca niciodată în vacanță. Ipostazele tandre în care s-au fotografiat...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Bianca Drăgușanu, surpriză după despărțirea de Gabi Bădălău. Cu cine s-a afișat vedeta într-o ipostază neașteptată
Bianca Drăgușanu, surpriză după despărțirea de Gabi Bădălău. Cu cine s-a afișat vedeta într-o ipostază...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Paula Chirilă, ipostaze romantice alături de iubit în vacanță. Ce destinație a ales actrița
Paula Chirilă, ipostaze romantice alături de iubit în vacanță. Ce destinație a ales actrița
Alina Boz este însărcinată. A anunțat sexul copilului alături de soțul său, Umut Evirgen
Alina Boz este însărcinată. A anunțat sexul copilului alături de soțul său, Umut Evirgen Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Prima imagine cu Eva, fiica Alexandrei Stan! Artista este în culmea fericirii de când a născut
Prima imagine cu Eva, fiica Alexandrei Stan! Artista este în culmea fericirii de când a născut Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Motocicleta din Al Doilea Război Mondial descoperită în Dunărea secată e aproape „nouă”. Sub ea, erau prinși 2 soldați ai Wehrmachtului
Motocicleta din Al Doilea Război Mondial descoperită în Dunărea secată e aproape „nouă”. Sub ea, erau... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Singurul departament din SRI care se ocupa de securitatea energetică a fost desființat. Lipsa experților și a datelor ne lasă pe întuneric 
Singurul departament din SRI care se ocupa de securitatea energetică a fost desființat. Lipsa experților și a... Jurnalul
Alexandra Stan, prima fotografie cu micuța Eva! Gestul emoționant prin care și-a surprins iubitul, la doar o zi după naștere
Alexandra Stan, prima fotografie cu micuța Eva! Gestul emoționant prin care și-a surprins iubitul, la doar o zi... Kudika
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă Redactia.ro
Afacerea cu care Cosmin a dat lovitura, dintr-o întâmplare. Vinde kg cu 30 de lei şi nu mai face faţă cererii
Afacerea cu care Cosmin a dat lovitura, dintr-o întâmplare. Vinde kg cu 30 de lei şi nu mai face faţă cererii Observator
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x