Antena Căutare

De ce Camilla va fi încoronată alături de Regele Charles, dar Prințul Philip nu a fost niciodată rege. Ce e diferit

Palatul Buckingham a anunțat că încoronarea Regelui Charles va avea loc pe 6 mai 2023, la Westminster Abbey din Londra. Charles și soția sa, Camilla, Regina Consoartă, vor fi încoronați în cadrul ceremoniei tradiționale, despre care palatul a spus că „va reflecta rolul monarhului de astăzi”.

Galerie
Palatul Buckingham a anunțat că încoronarea Regelui Charles va avea loc pe 6 mai 2023, la Westminster Abbey din Londra. Charles și soția sa, Camilla, Regina Consoartă, vor fi încoronați în cadrul ceremoniei tradiționale, despre care palatul a spus că „va reflecta rolul monarhului de astăzi”. | Getty Images

Camilla, cunoscută anterior drept Ducesa de Cornwall, a fost numită Regina Consoartă când Charles a urcat pe tron în urma morții Reginei Elisabeta a II-a.

La începutul acestui an, regretatul monarh și-a exprimat dorința ca nora sa, Camilla, să folosească acest titlu.

Ce înseamnă titlul regal ”consort”

„Consort” este un termen folosit pentru a descrie soțul unui suveran. Camilla va fi prima consoartă încoronată din ultimii 85 de ani. În 1937, Elisabeta I, Regina Mamă, a fost încoronată alături de soțul ei, Regele George al VI-lea.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Ce diferență de vârstă există între Regina Camilla și Regele Charles. Ea este mai mare

De ce Camilla va fi încoronată alături de Regele Charles, dar Prințul Philip nu a fost niciodată rege

Elisabeta a II-a a fost încoronată la Westminster Abbey pe data de 2 iunie 1953. În calitate de consort al Reginei, Prințul Philip a îngenuncheat în fața Majestății Sale pentru a-și arăta loialitatea. A fost prima persoană care a îngenuncheat în fața proaspetei Suverane.

Cu toate acestea, Philip nu a fost încoronat la ceremonie așa cum a fost regina, în conformitate cu tradiția Familiei Regale britanice. Se pare că, în timp ce reginele consorte sunt încoronate alături de regele lor, nu la fel se întâmplă cu toți consorții femeilor suverane.

Deși site-ul web al monarhiei britanice nu detaliază motivele din spatele acestui lucru, este posibil ca încoronarea partenerilor de sex masculin ai monarhilor să nu aibă loc pentru că lor nu li se acordă de obicei titlul de rege. Asta pentru că mulți consideră că acest titlu îl depășește pe cel de regină.

Citește și: Prințesa Anne și Regina Camilla ar avea o relație tumultoasă. De ce soției lui Charles i se pare deranjantă atitudinea cumnatei

Titlul de regină poate însemna fie „femeie monarh”, fie „soție a monarhului”, în timp ce un rege poate descrie doar un monarh domnitor. În cazul Reginei Elisabeta și Prințului Philip s-aspeculat că acesta a fost singurul motiv pentru care Ducele de Edinburg nu a fost niciodată rege.

Autorul Nigel Cawthorne a declarat, în urmă cu ceva timp, că Philip nu ar fi putut fi rege pentru că s-a născut în afara Regatului Unit.

Philip a fost prinț al Greciei și Danemarcei înainte de a se căsători cu Regina Elisabeta, care a făcut parte din Familia Regală britanică, și ar fi urmat precedentul creat de soțul Reginei Victoria, Prințul Albert, care nu a fost numit rege consort deoarece era din afara Marii Britanii.

Albert s-a născut în casa regală Saxa-Coburg și Gotha în 1918 și a devenit prinț consort după căsătoria sa cu Victoria în 1840, potrivit Insider.

Citește și: Cum au fost pozați copiii Reginei Camilla la funeraliile Reginei Elisabeta. Ei sunt frații vitregi ai Prinților Harry și William

Victoria Beckham și-a scos tatuajul cu inițialele soțului. Mulți speculează o despărțire. Ce explicații a oferit „Posh S... Gabriela Cristea, probleme cu fetița ce mare. Victoria a ajuns la spital: „Mă speriasem”...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cristi din Banat, apariție neașteptată la biserică. Ce ținută a ales artistul: „Cred că preotul s-ar fi oprit din slujbă”
Cristi din Banat, apariție neașteptată la biserică. Ce ținută a ales artistul: „Cred că preotul s-ar fi...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ana Bodea a atras privirile la Cannes într-o ținută de zeiță a Greciei Antice. Detaliul lateral care a furat atenția tuturor
Ana Bodea a atras privirile la Cannes într-o ținută de zeiță a Greciei Antice. Detaliul lateral care a furat...
Afra Saraçoğlu nu mai face parte din distribuția celui mai nou serial în care juca rolul principal
Afra Saraçoğlu nu mai face parte din distribuția celui mai nou serial în care juca rolul principal Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine l-a ajutat
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine... AntenaSport
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea copil al său: „Bun venit în lume, fiule”
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea... Elle
Ultimele imagini cu femeia dispărută după o intervenție chirurgicală! Doi bărbați au târât-o pe jos
Ultimele imagini cu femeia dispărută după o intervenție chirurgicală! Doi bărbați au târât-o pe jos Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
Un dom de căldură se formează deasupra Europei. Temperaturile cresc la nivel record, vor fi cu 16 grade mai mult peste normalul lui mai
Un dom de căldură se formează deasupra Europei. Temperaturile cresc la nivel record, vor fi cu 16 grade mai mult... Antena3.ro
Funcția Instagram care a nemulțumit utilizatorii. De ce a fost comparată cu Snapchat
Funcția Instagram care a nemulțumit utilizatorii. De ce a fost comparată cu Snapchat useit
Nicușor Dan se va întâlni cu Donald Trump! Când are loc întâlnirea de la Washington
Nicușor Dan se va întâlni cu Donald Trump! Când are loc întâlnirea de la Washington BZI
Lovitură pentru șoferi: Rovinieta se scumpește, iar jumătate din încasări sunt deturnate din bugetul CNAIR în cel al statului 
Lovitură pentru șoferi: Rovinieta se scumpește, iar jumătate din încasări sunt deturnate din bugetul CNAIR în... Jurnalul
Vedete din România, apariții spectaculoase pe covorul roșu la Cannes 2026. Ele au atras toate privirile
Vedete din România, apariții spectaculoase pe covorul roșu la Cannes 2026. Ele au atras toate privirile Kudika
Se schimbă totul. Când primesc elevii bursele școlare în mai și ce sumă le intră în conturi . Anunțul Ministerului Educației
Se schimbă totul. Când primesc elevii bursele școlare în mai și ce sumă le intră în conturi . Anunțul... Redactia.ro
Cosmin și Georgiana urmau să facă nunta în vară. Acum, tânăra e căutată sub dărămături în Germania
Cosmin și Georgiana urmau să facă nunta în vară. Acum, tânăra e căutată sub dărămături în Germania Observator
Factorii care influențează succesul sau eșecul procedurii de fertilizare in vitro
Factorii care influențează succesul sau eșecul procedurii de fertilizare in vitro MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să îți înveți copilul despre importanța prieteniei și empatiei
Cum să îți înveți copilul despre importanța prieteniei și empatiei DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață dispozitivul
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață... UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x