Antena Căutare

Fetița cu zâmbet larg din imagine e acum una dintre cele mai populare vedete. Cine e micuța din fața bradului împodobit

O știm toți din filmul "The blind side", în care a interpretat rolul fiicei sexy, dar și din "Beverly Hills: 90210", unde a fost invitată specială. Dacă încă nu ți-ai dat seama, copilașul din imagine este Lily Collins, una dintre actrițele britanice care a luat cu asalt Hollywood-ul.

Galerie
Fetița cu zâmbet larg din imagine e acum una dintre cele mai populare vedete. Cine e micuța din fața bradului împodobit | Instagram/Lily Collins

Lily Collins, în vârstă de 31 de ani, este fiica muzicianului englez Phil Collins și a actriței americane Jill Tavelman. Aceasta s-a născut în Surrey, Canada și a copilărit în Los Angeles.

Îndrăgita actriță a fost pasionată de presă și a studiat jurnalismul la Universitatea din California, iar ulterior a scris pentru diverse reviste. În 2007 a fost numită „Modelul Internațional al Anului”, de edița spaniolă a revistei „Glamour”, după ce a fost selectată de Chanel să-i poarte o rochie la un eveniment.

În prezent, frumoasa actriță se bucură de un succes răsunător datorită serialului în care are rolul principal „Emily in Paris”.

Articolul continuă după reclamă

Prin ce a trecut Lily Collins în copilărie

Citește și: Ghicește vedeta din imagine! Este unul dintre cei mai celebri actori ai lumii și s-a iubit cu două femei superbe

Lily nu avut o viață prea ușoară în ciuda succesului răsunător de care a avut parte. În cartea autobiografică „Unfiltered: no shame, no regrets, just me”, Lily Collins a mărturisit perioadele complicate prin care a trecut de-a lungul timpului. Actrița a dezvăluit că are momente în care se confruntă cu stresul și anxietatea, ca urmare a copilăriei tumultoase pe care a avut-o.

Divorțul părinților săi, pe vremea când ea avea numai 5 ani a afectat-o extrem de mult. De asemenea, Lily a fost răscolită și de cel de-al treilea divorț al tatălui său, de Orianne Cevey.

„Nu am putut face față durerii și confuziei din jurul divorțului tatălui meu și îmi era dificil să îmi echilibrez adolescența. Viața mea a scăpat de sub control. Eram îngrozită că mi-am ruinat șansele de a avea vreodată copii”, a declarat actrița.

Citește și: Ghicește vedeta din imagine! Este una dintre cele mai mari artiste ale României, care impresioneză la orice apariție

Lily Collins a mărturisit că întreaga adolescență a tânjit după atenția și aprecierea tatălui său, însă nu a avut parte de ceea ce și-a dorit.

Continuarea poveștii >>> AICI

Alexandra Stan, apariție îndrăzneață și un mesaj total neașteptat! Ce a transmis fanilor... Fiica lui Răzvan Simion se transformă într-o domnișoară încântătoare. Cât de frumoasă e Ianca în cele mai recente selfie...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cu ce afecțiune rară a fost diagnosticată Alexandra Stan în al doilea trimestru de sarcină. De ce trebuie să nască prin cezariană
Cu ce afecțiune rară a fost diagnosticată Alexandra Stan în al doilea trimestru de sarcină. De ce trebuie să...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Daliana Răducan, mesaj emoționant pentru Răzvan Simion! Ce i-a transmis, la aniversare a doi ani de căsătorie
Daliana Răducan, mesaj emoționant pentru Răzvan Simion! Ce i-a transmis, la aniversare a doi ani de căsătorie
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul meu...
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul... Elle
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Bloc cu 12 apartamente, construit în doar 34 de zile. Cea mai mare clădire din Europa ridicată cu o imprimantă 3D și trei muncitori
Bloc cu 12 apartamente, construit în doar 34 de zile. Cea mai mare clădire din Europa ridicată cu o imprimantă 3D... Antena3.ro
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși useit
PNL dorește ca guvernul Eugen Tomac să pice la vot! Așa i se deschide calea lui Ilie Bolojan
PNL dorește ca guvernul Eugen Tomac să pice la vot! Așa i se deschide calea lui Ilie Bolojan BZI
Plantă neglijată, aur verde pentru fermieri. Un kilogram se vinde și cu 1.000 de euro
Plantă neglijată, aur verde pentru fermieri. Un kilogram se vinde și cu 1.000 de euro Jurnalul
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței Kudika
Se deschid cerurile diseară. 4 zodii sunt protejate și primesc semnul mult așteptat
Se deschid cerurile diseară. 4 zodii sunt protejate și primesc semnul mult așteptat Redactia.ro
Orașul de lângă București unde oamenii se tem de fiecare ploaie. Apa le intră în curți și le distruge bunurile
Orașul de lângă București unde oamenii se tem de fiecare ploaie. Apa le intră în curți și le distruge bunurile Observator
Uleiul de jojoba: proprietăți, beneficii și efecte adverse
Uleiul de jojoba: proprietăți, beneficii și efecte adverse MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Creșterea copiilor încrezători: ce greșesc părinții când vor să le dezvolte această abilitate?
Creșterea copiilor încrezători: ce greșesc părinții când vor să le dezvolte această abilitate? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x