Antena Căutare

Spike reacționează. Ce mesaj a transmis pe rețelele de socializare la început de an. Fotografia alături de Livia spune tot

Spike și Livia formează un cuplu discret de la divorțul tinerei de Cătălin Bordea. Deși au fost surprinși în câteva ipostaze de presa mondenă, cei doi nu au declarat nimic public până acum.

Galerie
Spike și Livia își fac publică relația din ce în ce mai strânsă | Instagram, Antena 1

Spike și Livia, fosta soție a lui Cătălin Bordea, formează un cuplu încă de la divorțul tinerei de comediant. Aceștia s-au ferit la început de ochii presei, însă și-au făcut publică relația printr-o postare pe conturile de socializare chiar la trecerea dintre ani.

Spike reacționează. Ce mesaj a transmis pe rețelele de socializare la început de an. Fotografia alături de Livia spune tot

În fotografia respectivă, Spike o îmbrățișază pe Livia de la spate, ceea de denotă protecție și intimitate, în timp ce Livia privește foarte serioasă în aparatul foto.

Fotografia este însoțită de o descriere grăitoare: „Viața noastră personală e departe de tot ce se scrie sau credeți voi. Vă urăm un an nou fericit, la fel ca noi. 😘 🖤🖤”

Articolul continuă după reclamă

Deși secțiunea de comentarii este blocată, Spike a primit peste 2.500 de aprecieri în doar 12 ore.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Citește și: Prima reacție a lui Cătălin Bordea după zvonurile că Livia, fosta lui soție, ar avea un nou partener. Ce a transmis comediantul

Acest mesaj vine după ce Cătălin Bordea a reacționat la ultima apariție în public a cuplului. O publicație mondenă i-a surprins pe Livia și Spike la o sesiune de cumpărături în mall, părând un cuplu extrem de fericit.

Comediantul a declarat atunci: „Chiar le doresc să rămână împreună, ca să nu mai deranjeze și alți oameni. Până la adânci bătrânețe.”

De asemenea, a adăugat și cum o să-și ”trieze” prietenii de acum înainte: „De aici înainte, dacă vrei să fii prietenul meu, trebuie să semnezi un contract. Măcar dacă-mi fac ceva, să primesc și eu niște despăgubiri, ceva în schimb. Nu se poate așa, fără nicio obligație. Și eu semnez, nu doar ei.

Clar că nici nu o să le facem cunoștință cu soțiile sau iubitele. Poate după ani de zile. Ele cu ele, noi cu noi.”

Citește și: Ce condiții trebuie să întrunească noua parteneră a lui Cătălin Bordea. Comediantul a spus ce calități își dorește de la o iubită

Cum și-a petrecut Cătălin Bordea noaptea dintre ani

Pentru aceeași sursă menționată mai sus, acesta a dezvăluit ce o să fie diferit la noaptea de Anul Nou. El a mărturisit că nu o să urce pe scenă, ci o să fie de partea cealaltă, din postura de manager de club.

Cătălin și-a petrecut noaptea dintre ani la clubul său, supervizând desfășurarea lucrurilor: „entru prima oară, am organizat Revelionul la club, cu bilete și s-au dat toate, e sold-out. O să fiu acolo să supervizez, mai mult cu treabă. O să mă ocup exact ca un manager de club. Va fi un program mai divers. Eu nu urc pe scenă, o să mă întrețin cu toată lumea.”

În ciuda greutăților prin care a trecut în ultimul timp, Cătălin Bordea este mulțumit de cum s-a încheiat anul 2023. Acesta este fericit pentru modul în care a fost primit filmul său în cinematografe. De asemenea, precizează că la finalul lunii ianuarie va termina de scris cartea la care lucrează. Această carte va cuprinde amintirile sale din copilărie.

Citește și: Cătălin Bordea, despre reacția bunicii sale când a aflat că el și Livia au divorțat: „Nu pot să reproduc la televizor.”

Vedeta are în plan o a doua carte în care să cuprindă toate situațiile pe care le trăiește în prezent. Pe Cătălin Bordea îl vor vedea telespectatorii în continuare la masa juriului iUmor, acesta pregătindu-se de filmările noului sezon.

„Filmul din cinematograf merge peste așteptări de bine. Cred că termin cartea undeva la sfârșitul lui ianuarie. E vorba despre povestiri din copilărie. Următoarea va fi despre prezentul de acum. Dar stai să ajungă autorul la un final. Să nu stau așa, cu pagini goale. Să vină personajele să mă viziteze, să am coșmaruri noaptea.

De pe 24 ianuarie, începem filmările la următorul sezon de iUmor, apoi turneele în toată Europa. Și-n toată țara.

Și pregătesc și celălalt Special. La final tragem linie, vedem ce avem în plus, în minus, cine a furat la sentimente”, a concluzionat el.

Ce le-a transmis Cătălin Bordea fostei soții și lui Spike, după ce s-au afișat oficial împreună: „Să nu mai deranjeze și... Motivul pentru care Alexia Eram și Mario Fresh nu au petrecut Revelionul împreună. Ce a apărut pe conturile lor...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce ținută a purtat Pamela Anderson la nunta fiului cel mic. A optat pentru o rochie lungă cu mâneci
Ce ținută a purtat Pamela Anderson la nunta fiului cel mic. A optat pentru o rochie lungă cu mâneci
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cornelia, dansatoarea maneliștilor, apariție surprinzătoare în costum de baie. Cum s-a afișat la pisicină: „Nu îmbătrânește deloc”
Cornelia, dansatoarea maneliștilor, apariție surprinzătoare în costum de baie. Cum s-a afișat la pisicină:...
Fiul actriței Gabriela Spanic a împlinit 18 ani. Cum l-a sărbătorit protagonista din La Usurpadora
Fiul actriței Gabriela Spanic a împlinit 18 ani. Cum l-a sărbătorit protagonista din La Usurpadora Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar AntenaSport
La 70 de ani, celebrul actor iubește din nou! Imaginile în care apare alături de noua iubită, cu 30 de ani mai tânără, au surprins o lume întreagă
La 70 de ani, celebrul actor iubește din nou! Imaginile în care apare alături de noua iubită, cu 30 de ani mai... Elle
Pe cine a ales Giulia să-i fie domnișoară de onoare. Claudia, vizibil deranjată
Pe cine a ales Giulia să-i fie domnișoară de onoare. Claudia, vizibil deranjată Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Un geam al unui avion Ryanair care zbura spre Munchen s-a spart în timpul zborului. Un pasager a fost tras pe jumătate în afară
Un geam al unui avion Ryanair care zbura spre Munchen s-a spart în timpul zborului. Un pasager a fost tras pe... Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
O nouă lovitură pentru Ilie Bolojan! Curtea Constituțională a decis să elimine o discriminare majoră din Legea salarizării!
O nouă lovitură pentru Ilie Bolojan! Curtea Constituțională a decis să elimine o discriminare majoră din Legea... BZI
A apărut al 5-lea contract încheiat de ministerul condus de Pîslaru cu firma înființată de Pîslaru
A apărut al 5-lea contract încheiat de ministerul condus de Pîslaru cu firma înființată de Pîslaru Jurnalul
Spectacol total la Mondial: Franța zboară în semifinale după un meci de poveste
Spectacol total la Mondial: Franța zboară în semifinale după un meci de poveste Kudika
Alertă aeriană în nordul județului Tulcea după detectarea dronelor la graniță. A fost emis mesaj RO-Alert
Alertă aeriană în nordul județului Tulcea după detectarea dronelor la graniță. A fost emis mesaj RO-Alert Redactia.ro
Afacerea cu care Marian a dat lovitura: producţia s-a dublat într-un singur an
Afacerea cu care Marian a dat lovitura: producţia s-a dublat într-un singur an Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să-l înveți pe copil să își facă prieteni fără să intervii prea mult
Cum să-l înveți pe copil să își facă prieteni fără să intervii prea mult DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x