Antena Căutare

Viorel Lis se ceartă cu nepoții pe un teren de 15 mii de mp. De câți ani durează procesul

Fostul edil al Bucureștiului, Viorel Lis, se află, de mai bine de doi ani, într-un proces cu nepoții lui, copiii surorii sale care a decedat acum câțiva ani. Lis este în mjlocul unui conflict cauzat de o livadă cu pruni, cu o suprafață de 4000 de mp, aflată pe o parcelă de peste 15 mii de mp.

Galerie
Viorel Lis este în conflict cu nepoții săi din cauza unei livezi cu pruni | Antena 1

Așadar, terenul a aparținut părinților lui Lis, iar cei trei copii ai surorii acestuia l-au acționat în instanță pe unchiul lor pe motiv că a desființat fără acordul lor semnele de hotar, a intrat pe partea lor de teren și a format o livadă cu pruni.

Viorel Lis, acuzat de tulburare de posesie și de promisiuni încălcate

Se pare că Lis le-ar fi promis un alt teren în locul acestuia dar și-a încălcat promisiunea și acum este acuzat de tulburare de posesie.

Nepoții au cerut instanței restabilirea semnelor de hotar și ridicarea plantațiilor.

Articolul continuă după reclamă

Până la moartea surorii sale, pare că nu a avut nimeni nicio pretenție la terenul respectiv, mai ales că, potrivit Fanatik, Viorel Lis a investit în plantarea și îngrijirea pomilor fructiferi plantați în livadă.

În plus, Lis a menționat că terenul era mlăștinos, iar el s-a ocupat de îngrijirea lui, fiind o investiție însemnată.

Citește și: Viorel Lis a ajuns de urgență la spital cu arsuri grave. Ce i s-a întâmplat și în ce stare se află

Mama celor trei reclamanți a fost chiar încântată de faptul că a menținut livada pe terenul pe care a existat dintotdeauna, văzând în pârât un frate care cinstește memoria părinților.

Dacă sora mea, mama celor trei reclamanți, ar fi avut obiecțiuni cu privire la acțiunile pârâtului ar fi solicitat ea însăși grănițuirea sau ridicarea plantațiilor de pruni, ori acest lucru nu s-a întâmplat, a explicat Lis.

De altfel, fostul primar spune că el doar în ultima perioadă, cât a tot avut probleme de sănătate, nu s-a mai ocupat de acel teren și s-a plâns că nepoții lui se așteaptă ca el să facă totul, de unul singur.

Citește și: Oana Lis și Viorel, imaginea emoționantă, făcută pe patul de spital. Ce mesaj a transmis vedeta, după ce au fost amândoi internați

Nu mai pot nici eu. Nepoții se așteptau ca eu să fac totul. Cum am tot avut probleme cu sănătatea, nu m-am mai dus pe acolo și au început discuțiile, a adăugat Viorel Lis.

După moartea sa, unicul moștenitor va fi soția sa, Oana Lis, despre care Viorel Lis spune că dacă nu ar fi fost ea, el nu ar mai fi fost încă în viață.

Fostul edil, în vârstă de 77 de ani, are o sănătate precară și rar se poate deplasa fără ajutor.

Ea e moștenitoarea mea. Și acum, dacă nu ar fi ea, cred că nu aș putea să mai trăiesc. Am probleme de sănănătate.

În primul rând, banii contează și mulți spuneau că vai, dacă ești primar, te-ai îmbogățit. Dar eu trăiesc din pensie, la ora actuală, a mai spus el.

În schimb, teoretic, Lis și rudele sale s-au împăcat și toată lumea e mulțumită. Potrivit aceleiași surse, acum se mai așteaptă doar ca instanța să declare oficial partajul.

Cu ce se ocupă în prezent Corina Chiriac, la vârsta de 72 de ani. Cum mai arată artista și ce spune despre cariera sa... Bianca Drăgușanu s-a lăsat pozată goală în cadă și acoperită doar cu trandafiri. Imaginea care a pus pe jar...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Imagini rare cu Dan Petrescu și fiica lui cea mică. Cei doi au fost surprinși ținându-se de mână prin București
Imagini rare cu Dan Petrescu și fiica lui cea mică. Cei doi au fost surprinși ținându-se de mână prin București
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cât costă, de fapt, ceasul care i-a fost furat lui Cătălin Botezatu în Londra. Englezii au dezvăluit valoarea reală a bijuteriei
Cât costă, de fapt, ceasul care i-a fost furat lui Cătălin Botezatu în Londra. Englezii au dezvăluit valoarea...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Țiriac s-a săturat și a luat o decizie categorică, la 87 de ani. Fiul cel mare, implicat direct
Ion Țiriac s-a săturat și a luat o decizie categorică, la 87 de ani. Fiul cel mare, implicat direct AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ședință crucială în PSD! Liderii și parlamentarii partidului decid, la Sinaia, viitorul Guvern
Ședință crucială în PSD! Liderii și parlamentarii partidului decid, la Sinaia, viitorul Guvern BZI
Noua platformă „e-Sănătatea Mea”, obligatorie și nu prea de la 1 septembrie. Șeful CNAS: „Deocamdată, nu îi pedepsim”. Programările online, amânate până în octombrie
Noua platformă „e-Sănătatea Mea”, obligatorie și nu prea de la 1 septembrie. Șeful CNAS: „Deocamdată, nu... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Septembrie vine ca un duș rece pentru patru zodii! Problemele se adună, iar o alegere grea le poate da viața peste cap
Septembrie vine ca un duș rece pentru patru zodii! Problemele se adună, iar o alegere grea le poate da viața peste... Redactia.ro
"Mai bine am abandonat". Fermierii din Dolj lasă pepenii pe câmp, după ce prețul a ajuns la 50 bani/kilogram Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x