Antena Căutare

Stand-up Revolution sezonul 1, 3 iulie 2022. Florin Maxineanu, concurentul pentru care jurații și-au schimbat votul:„Dă-i o șansă”

Florin Maxineanu a venit la Stand-Up Revolution pentru a renunța la job-ul de pe șantier și a reveni pe scenă, acolo unde simte că îi este locul.

Florin Maxineanu nu este străin de camerele de filmat. În vârstă de 45 de ani, el cochetează cu actoria de mulți ani, dar are o meserie total diferită.

El a mărturisit că din cauza pandemiei, a trebuit să își schimbe locul de muncă, așa că, în prezent, lucrează pe șantier.

„Am emoții, mai mult decât pe orice altă scenă”, i-a dezvăluit el unui alt concurent, înainte de a păși în fața publicului.

Florin Maxineanu, actorul care făcea furorii în anii 2000 pe litoralul românesc

Florin a dezvăluit că în urmă cu mulți ani, avea foarte multe fane mai în vârstă, iar fiica lui râdea de el din aceast motiv.

Încă de la primii pași pe scenă, publicul a izbucnit în aplauze și urale. Însă, pe parcursul numărului său, reacțiile au fost împărțite.

Citește și: Stand-up Revolution sezonul 1, 19 iunie 2022. Ion Chirtoacă, concurentul cu glume despre Franța."Te-ai legat foarte puțin de asta”

Concurentul a povestit una dintre experiențele sale la malul mării, după ce a cunoscut o fată care nu era chiar pe placul lui.

„Ei au intrat în casă, lugu, lugu, eu am rămas cu cașalotu`”.

„Aveam senzația că sunt pui de găină sub cloșcă”.

Finalul poveștii a rămas deschis pentru că Florin a mărturisit că nu-și mai aduce aminte nimic din acea seară, însă scurta lui istorioară i-a pus pe jurați în dificultate.

Jurizare Florin Maxineanu la Stand-Up Revolution

Dan Badea a dezvăluit că știe multe despre concurent pentru că la începutul anilor 2000 „rupea litoralul în două”, alături de colegii lui Varză, Sică sau Cosmin Natanticu și a făcut parte și din trupa de comedie „Taxi Driver”.

„Eu am dat roșu pentru că simt că nu ești pe stilul meu”, și-a explicat Vio alegerea.

„Nu-mi plac poveștile astea. Nu mi-ar fi plăcut nici dacă eram cu el la bere, nu mi-au plăcut nici pe scenă. Nu sunt pentru mine”, a spus și Teo, care de asemenea, i-a dat un vot roșu.

„Hai dă-i o șansă pentru mine și îl vreau la mine în echipă”, a spus Costel. Șerban și publicul i-au convins pe Vio și pe Teo să își schimbe votul, așa că până la final, concurentul a obținut patru voturi verzi.

Cu toate acestea, publicul a decis, iar Florin Măxinean a ajuns în echipa lui Dan Badea.

Citește și: Stand-up Revolution sezonul 1, 12 iunie 2022. Luke Meginsky, concurentul care l-a făcut pe Teo să își schimbe votul

Stand-Up Revolution, cel mai tare show de stand-up

Teo, Vio, Costel și Dan Badea s-au unit pentru a găsi următorul nume mare din industria stand-up-ului.

Amatori sau experimentați, concurenții vor fi ascultați, îndrumați și sfătuiți pe parcursul competiției de patru dintre temerarii stand-up-ului românesc, Teo, Vio, Costel și Dan Badea. Cu o carieră care își are debutul în anul 2004, Teo, Vio și Costel au format un trio emblematic în industria stand-upului și cu timpul au devenit un reper pentru comedienii români.

Cel de-al patrulea membru al juriului, Dan Badea, și-a început cariera de stand-upper într-o cafenea, susținut de prieteni, iar astăzi susține spectacole care umplu săli din toată lumea. Acum, ani mai târziu, cei patru vor să găsească următorul nume mare care va putea susține un show complex în fața a mii de oameni. Concurenții vor fi susținuți și încurajați în culisele emisiunii de către Șerban Copoț și Ilona Brezoianu.

Fiecare concurent trebuie să aibă vorbele la el pentru a-i convinge pe jurați să apese butonul verde și să se ridice ecranul din fața lor pentru a-i vedea. Concurenții care obțin 3 voturi verzi din partea juraților merg mai departe în concurs și ajung la votul publicului. Cei public aleg în echipa cărui jurat va ajunge fiecare concurent ce a obținut 3 voturi verzi.

Stand-up Revolution sezonul 1, 3 iulie 2022. Alin Nut, pasionat de istorie, a venit costumat. "Ăsta e stand-dac&quo... Stand-up Revolution sezonul 1, 3 iulie 2022. Hector Ayala, propunere surprinzătoare pentru Ilona. Cum a reacționat preze...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Cine a câștigat Finala Stand-Up Revolution sezonul 2. Mădălin Cîrje a obținut premiul de 20.000 de euro
Cine a câștigat Finala Stand-Up Revolution sezonul 2. Mădălin Cîrje a obținut premiul de 20.000 de euro
Ce efecte are consumul zilnic de apă minerală asupra organismului: beneficii și posibile riscuri
Ce efecte are consumul zilnic de apă minerală asupra organismului: beneficii și posibile riscuri Catine.ro
Finala Stand-Up Revolution sezonul 2, 30 decembrie 2022. Ce numere de umor au avut cei 11 finaliști
Finala Stand-Up Revolution sezonul 2, 30 decembrie 2022. Ce numere de umor au avut cei 11 finaliști
Artistul RBD care a fost internat într-o clinică de reabilitare. Despre cine este vorba și ce s-a întâmplat
Artistul RBD care a fost internat într-o clinică de reabilitare. Despre cine este vorba și ce s-a întâmplat Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Viața unui francez la București, la mijlocul anilor 2000: „Am ieșit cu TAB-ul de pe stadion. În oraș, arătam legitimația și toți polițiștii ne făceau pârtie”
Viața unui francez la București, la mijlocul anilor 2000: „Am ieșit cu TAB-ul de pe stadion. În oraș, arătam... Libertatea.ro
Laurențiu Reghecampf și Corina Caciuc se pregătesc de marele eveniment: „Lucrurile trebuie făcute la timpul lor”
Laurențiu Reghecampf și Corina Caciuc se pregătesc de marele eveniment: „Lucrurile trebuie făcute la timpul lor” AntenaSport
Eliza Natanticu, dezvăluiri în lacrimi despre starea ei de sănătate. Soția actorului Cosmin Natanticu a suferit un AVC la doar 36 de ani
Eliza Natanticu, dezvăluiri în lacrimi despre starea ei de sănătate. Soția actorului Cosmin Natanticu a suferit... Elle
Adriana Bahmuțeanu, apariție rară alături de fostul său cumnat! Asemănarea dintre el și Silviu Prigoană este izbitoare
Adriana Bahmuțeanu, apariție rară alături de fostul său cumnat! Asemănarea dintre el și Silviu Prigoană este... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Spanac cu ciuperci și năut. Una dintre acele mâncăruri simple, dar hrănitoare
Spanac cu ciuperci și năut. Una dintre acele mâncăruri simple, dar hrănitoare HelloTaste.ro
Români blocați în Dubai.
Români blocați în Dubai. "Trebuia să plecăm spre casă şi au început bombardamentele. Zboară rachetele... Antena3.ro
Samsung a dezvăluit seria Galaxy S26. Cât costă noile smartphone-uri
Samsung a dezvăluit seria Galaxy S26. Cât costă noile smartphone-uri useit
Laura Cosoi, confesiune emoționantă despre pierderea părinților! „Prea puțin timp în care să plâng!”
Laura Cosoi, confesiune emoționantă despre pierderea părinților! „Prea puțin timp în care să plâng!” BZI
Zodii norocoase martie 2026: cine profită de Mercur Cazimi
Zodii norocoase martie 2026: cine profită de Mercur Cazimi Jurnalul
Iulia Albu și Mike, apariție surpriză la un eveniment monden. Relația lor ridică semne de întrebare. Formează din nou un cuplu?
Iulia Albu și Mike, apariție surpriză la un eveniment monden. Relația lor ridică semne de întrebare. Formează... Kudika
Pensionarii care primesc diferențe restante. Cum verifici dacă ești pe listă și când intră banii
Pensionarii care primesc diferențe restante. Cum verifici dacă ești pe listă și când intră banii Redactia.ro
Calea ferată Cluj-Oradea: promisiuni pentru 2027, realitate la doar 16% pe lotul 3
Calea ferată Cluj-Oradea: promisiuni pentru 2027, realitate la doar 16% pe lotul 3 Observator
Ce provoacă presiunea în spatele ochilor. Cum apare acest simptom ocular
Ce provoacă presiunea în spatele ochilor. Cum apare acest simptom ocular MediCOOL
Fursecuri fragede cu cremă fină. Rețetă de mărțișoare dulci
Fursecuri fragede cu cremă fină. Rețetă de mărțișoare dulci HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să gestionezi factorii declanșatori emoționali în 5 pași
Cum să gestionezi factorii declanșatori emoționali în 5 pași DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Aplicația Anului pe iPhone. Cum funcționează Tiimo și la ce ajută
Aplicația Anului pe iPhone. Cum funcționează Tiimo și la ce ajută UseIT
Chiftele din cartofi cu morcovi și mazăre, pentru gustări de post
Chiftele din cartofi cu morcovi și mazăre, pentru gustări de post Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x