Antena Căutare

Actorii care au pierdut rolul lui Iisus din Nazareth în fața lui Robert Powell. Mari nume au fost la un pas să fie protagoniștii

Regizorul Franco Zeffirelli a avut de făcut alegeri dificile atunci când a hotărât împreună cu producătorul care va fi actorul din rolul principal în filmul “Iisus din Nazareth”.

Galerie
De-a lungul timpul, în cinematografie, au fost multe nume mari careu au interpretat acest rol biblic. | getty

Capodopera lui Franco Zeffirelli a fost realizată la cererea papei Paul al VI-lea. Succesul răsunător pe care l-a cunoscut l-a făcut să fie tradus în mai mult limbi, fiind recunoscut la nivel internațional.

Scenariul mini-seriei care a fost difuzat pentru prima dată în Duminica Floriilor, în 1997, se bazează pe narațiunile din cele patru evanghelii canonice care se regăsesc în Noul Testament.
Chiar dacă scenariul filmului a redat aproape cu exactitate textul biblic, Franco Zeffirelli s-a abătut de la textul original și și-a pus amprenta asupra propriului film.

El a modificat exprimările și în pasajul în se povestește că Iisus a fost vizitat de trei magi a fost modificat în “trei regi”.

Citește și: Drama actorilor care l-au jucat pe Iisus. Prin ce au trecut în timpul filmărilor pentru rolul controversat

Articolul continuă după reclamă

De-a lungul timpul, în cinematografie, au fost multe nume mari careu au interpretat acest rol biblic. Printre ei, se numără Robert Powell, Ted Neeley, Christian Bale, Diogo Morgado și Jim Caviezel.

De ce a fost ales Robert Powell pentru rolul lui Iisus din "Iisus din Nazareth"

Papa Paul al VI-lea, care l-a convins cu greu pe regizorul Franco Zeffirelli să facă acest film, și-a dorit ca în rolul principal să fie un actor cunoscut. Printre primele propuneri au fost Al Pacino și Dustin Hoffman. Cu toate acestea, actorii menționați de Papă au pierdut în fața lui Robert Powell datorită atuurilor sale fizice.

Actorul a fost ales pentru ochii săi de un albastru impresionant, care a atras atenția privitorilor. Tocmai de aceea, Robert Powell, în cele 380 de minute ale filmului, apare clipind doar de 3 ori.

Citește și: Secrete din culisele filmului Iisus din Nazareth. Cerința bizară pe care a avut-o regizorul Franco Zeffirelli

Atunci când Robert Powell și-a făcut apariția pe platourile de filmare ca să intre în pielea discipolului Iuda, Zeffirelli a observat că fizicul său se potrivea mult mai bine cu imaginile religioase în care apare Iisus. În acest fel, Zefirelli și Powell s-au angajat într-una dintre cele mai mari misiuni din viața lor: să construiască profilul personajului divin pentru marile ecrane.

Robert Powell, actorul care i-a dat viață lui ”Iisus din Nazareth” a mărturisit franc că este un ateu convins. După rolul care i-a adus succes absolut, el n-a mai fost acceptat în alte producții de avergură, întrucât este perceput de public ca fiind Hristos, fapt pentru care nu putea fi soț, amant ori altceva.

"Am vrut să combinăm Hristosul divin cu Hristosul uman. Dar am descoperit că nu era posibil. În momentul în care începi să-l interpretezi ca pe o persoană reală, pierzi divinitatea. Iar cel mai important element al acestei povești este că personajul trebuie să fie extraordinar ", a declarat Robert Powell pentru History în 2017.

În rolul lui Iisus copil a fost ales micuțul actor Lorenzo Monet. La vârsta de 12 ani, Lorenzo Monet a primit rolul care i-a consacrat cariera. Deși era doar un copil, a reușit o interpretare de excepție a rolului lui Iisus din Nazareth.

Micul actor l-a interpretat pe Iisus copil, fiind alesul dintre mii de actori care veniseră a audiții. Ce i-a atras atenția regizorului Franco Zeffirellli au fost ochii lui Lorenzo, de un albastru pur, la fel ca în cazul lui Robert Powell, cel care l-a interpretat pe Iisus adult.

Dorința lui Zeffirelli era să găsească actori care transmit foarte multă emoție doar prin intermediul privirii. Tocmai de aceea, cei care au jucat rolul lui Iisus nu au fost lăsați să clipească în cadre. Astfel, ei reușeau să atragă atenția prin culoarea fermecătoare a ochilor.

Cum arată acum actorul din filmul "Iisus din Nazareth", în regia lui Franco Zeffirelli. Robert Powell are 77 d...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce a declarat Cristian Mungiu, după ce a câștigat al doilea trofeu Palme d'Or la Cannes pentru lungmetrajul „Fjord”
Ce a declarat Cristian Mungiu, după ce a câștigat al doilea trofeu Palme d'Or la Cannes pentru lungmetrajul...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
12 minute de ovații la Cannes pentru filmul „Fjord” al lui Cristian Mungiu, cu Sebastian Stan şi Renate Reinsve
12 minute de ovații la Cannes pentru filmul „Fjord” al lui Cristian Mungiu, cu Sebastian Stan şi Renate Reinsve
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara sportivă după ce a fost celebrată la 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii olimpice: „Mă emoționez…”
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara... Elle
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru călători
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru... Antena3.ro
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși useit
Nicușor Dan a vorbit despre o eventuală suspendare: ”Nu cred că este cazul!”
Nicușor Dan a vorbit despre o eventuală suspendare: ”Nu cred că este cazul!” BZI
Interimatul la conducerea SRI nu va mai putea depăși 30 de zile. Directorul civil nu trebuie să fi avut relații contractuale sau operative cu instituția
Interimatul la conducerea SRI nu va mai putea depăși 30 de zile. Directorul civil nu trebuie să fi avut relații... Jurnalul
Bianca Drăgușanu, incident neplăcut într-un hipermarket din București: Eu am vorbit frumos cu tine,nu înțeleg de ce țipi la mine
Bianca Drăgușanu, incident neplăcut într-un hipermarket din București: Eu am vorbit frumos cu tine,nu înțeleg... Kudika
Pilotul a plâns când a înțeles de ce păsările nu-l lăsau în pace
Pilotul a plâns când a înțeles de ce păsările nu-l lăsau în pace Redactia.ro
Cum a reuşit un orădean să-şi cumpere 8 case în Anglia:
Cum a reuşit un orădean să-şi cumpere 8 case în Anglia: "Nu e noroc" Observator
Mamă la 40 de ani. Provocările fertilității când amânăm prea mult timp o sarcină
Mamă la 40 de ani. Provocările fertilității când amânăm prea mult timp o sarcină MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Parenting după divorț – Cum să menții stabilitatea emoțională a copilului
Parenting după divorț – Cum să menții stabilitatea emoțională a copilului DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x