Antena Căutare

Secrete din culisele filmului "Iisus din Nazareth". Cerința bizară a regizorului Franco Zeffirelli pentru Robert Powell

Filmul “Iisus din Nazareth”, regizat de Franco Zeffirelli, s-a lansat în anul 1977, devenind una dintre capodoperele marelui regizor.

Mini-seria de filme prezintă întreaga existență a Mântuitorului, de la nașterea acestuia, până la moartea și învierea sa, așa cum apar întâmplările în Noul Testament. | profimedia

Mini-seria de filme prezintă întreaga existență a Mântuitorului, de la nașterea acestuia, până la moartea și învierea sa, așa cum apar întâmplările în Noul Testament.

Franco Zeffirelli a creat o capodoperă cu Iisus din Nazareth

Capodopera lui Franco Zeffirelli a fost realizată la cerea papei Paul al VI-lea. Succesul răsunător pe care l-a cunoscut l-a făcut să fie tradus în mai mult limbi, fiind recunoscut la nivel internațional.

Scenariul mini-seriei care a fost difuzat pentru prima dată în Duminica Floriilor, în 1997, se bazează pe narațiunile din cele patru evanghelii canonice care se regăsesc în Noul Testament.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Cum arată acum actorul din filmul "Iisus din Nazareth", în regia lui Franco Zeffirelli. Robert Powell are 77 de ani

Chiar dacă scenariul filmului a redat aproape cu exactitate textul biblic, Franco Zeffirelli s-a abătut de la textul original și și-a pus amprenta asupra propriului film. El a modificat exprimările și în pasajul în se povestește că Iisus a fost vizitat de trei magi a fost modificat în “trei regi”.

Secretele din culisele filmului “Iisus din Nazareth” regizat de Franco Zeffirelli

Papa Paul al VI-lea, care l-a convins cu greu pe regizorul Franco Zeffirelli să facă acest film, și-a dorit ca în rolul principal să fie un actor cunoscut. Printre primele propuneri au fost Al Pacino și Dustin Hoffman.

Hotărât fiind că are nevoie de un actor cu chip angelic și că actorii propuși până atunci erau “prea americani”, Zeffirelli l-a cunoscut pe Robert Powell. Chiar soția producătorului Kathie Moody a venit cu această idee, știind că Robert Powell are cei mai frumoși ochi albaștri.

Bugetul filmului a fost de 45 de milioane de dolari. Filmările au început în 1976, iar munca depusă de întreaga echipă a fost asiduă. Pentru scena finală, crucificarea, Powell a mâncat, 12 zile, numai brânză, pentru a slăbi.

Producătorul Lew Grade a fost extrem de încântat atunci când l-a găsit pe Robert Powell pentru rolul lui Iisus care a fost considerat perfect. Pentru că ochii lui albaștri erau fascinanți, producătorul a cerut ca actorul să fie machiat în așa fel încât să îi iasă și mai mult în evidență culoarea ochilor.

Citește și: Cum arată și cine este soția lui Robert Powell, actorul care a jucat în Iisus din Nazaret

De asemenea, încă un secret ciudat a fost scos la iveală. Pentru ca rolul lui să fie diferit de cel al discipolilor săi, lui Robert Powell i s-a cerut să clipească cât mai puțin în scenele în care era filmat de aproape.

Chiar dacă filmul spune povestea lui Iisus, Franco Zeffirelli și-a dorit ca proiectul său să fie acceptat de toate religiile. De aceea, el a consultat specialiști din fiecare religie în parte, discutând fiecare scenă și fiecare simbol.

Multe dintre scenele filmate, în special cele cu mulțimi de oameni, au fost filmate fără sunet, iar sunetul a fost adăugat abia la final. Chiar și Lorenzo Monet, actorul care l-a interpretat pe Iisus copil, a fost dublat.

Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cel mai așteptat serial turcesc al momentului, Între iad și rai, începe la Happy Channel în fiecare miercuri și joi, de la 20:00
Cel mai așteptat serial turcesc al momentului, Între iad și rai, începe la Happy Channel în fiecare miercuri și...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Premiera serialului Destin și datorie, de la 22:00, la Happy Channel: ce surprize are destinul pentru familii marcate de suferință
Premiera serialului Destin și datorie, de la 22:00, la Happy Channel: ce surprize are destinul pentru familii...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x