Antena Căutare

A murit compozitorul piesei „I Love Rock ‘N’ Roll”! Alan Merrill, solist al trupei The Arrows, a fost răpus de COVID-19. Fiica lui, mesaj sfâșietor! „Am avut două minute să îmi iau rămas bun!”

Alan Merrill, compozitor al hitului „I Love Rock ‘N’ Roll” și solist al trupei britanice The Arrows a murit, la vârsta de 69 de ani, din cauza unor complicaţii cauzate de COVID-19.

Galerie
A murit compozitorul piesei „I Love Rock ‘N’ Roll”! Alan Merrill, solist al trupei The Arrows, a fost răpus de COVID-19. Fiica lui, mesaj sfâșietor! „Am avut două minute să îmi iau rămas bun!”

Laura Merrill, fiica lui, i-a anunțat decesul, pe Facebook, potrivit NME. Ea a spus că a fost înştiinţată de decesul muzicianului, duminică, la câteva minute după ce părăsise spitalul în care se afla internat.

„Am avut 2 minute la dispoziţie să îmi iau rămas bun. Părea împăcat şi, când am plecat de acolo, se mai întrevedea o speranţă.

Până ce am trecut de uşile apartamentului meu, am primit vestea că s-a dus. Cum e posibil asta? Am fost la un concert al lui acum câteva săptămâni. Tocmai ce am făcut fotografia pentru noul lui album. I-am scris mai devreme. A minimalizat răceala pe care credea că o are”, a spus ea.

A murit compozitorul piesei „I Love Rock ‘N’ Roll”! Alan Merrill, solist al trupei The Arrows, a fost răpus de COVID-19. Fiica lui, mesaj sfâșietor! „Am avut două minute să îmi iau rămas bun!”

Articolul continuă după reclamă

Grupul londonez The Arrows a înregistrat un album, ”First Hit”, apărut în 1976. Este cunoscut pentru piesa ”I Love Rock ‘N’ Roll”, pe care Merrill a scris-o împreună cu chitaristul Jake Hooker. Deşi trupa a fost prima care a înregistrat melodia, ea este celebră în varianta Joan Jett and The Blackhearts, apărută în anii 1980.

Jett a scris pe Facebook: ”Încă îmi amintesc că vedeam The Arrows la televizor în Londra şi că m-a impresionat piesa care striga hit. Cu multă recunoştinţă şi tristeţe, îi doresc drum bun spre cealaltă parte”.

Merrill şi trupa lui din prezent, Alan Merrill Extravaganza, au susţinut concerte până recent. Cel mai recent album solo al lui, ”Radio Zero”, a apărut în 2019.

Alan Merrill este unul dintre artiştii care au murit din cauza complicaţiilor cauzate de coronavirus, printre care compozitorul şi interpretul country Joe Diffie, saxofonistul jazz Manu Dibango şi DJ-ul Black N Mild.

Billboard 200 - „After Hours” al lui The Weeknd, cea mai bună săptămână de vânzări de anul acesta. Kenny Rogers a reveni... Covid-19 - Campania caritabilă condusă de Elton John a strâns opt milioane de dolari...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Adevărul despre identitatea lui Alex Stamate. Laura Bălan, detaliul care zdruncină tot ce se știa despre „cel mai detestat bărbat”
Adevărul despre identitatea lui Alex Stamate. Laura Bălan, detaliul care zdruncină tot ce se știa despre „cel...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Piesa câștigătoare a Bulgariei de la Eurovision 2026, compusă de un român! Cine este Cristian Tarcea
Piesa câștigătoare a Bulgariei de la Eurovision 2026, compusă de un român! Cine este Cristian Tarcea
Selahattin Paşalı și Lara Paşalı se află în vacanță în Bodrum. Ce au observat fanii la ce doi
Selahattin Paşalı și Lara Paşalı se află în vacanță în Bodrum. Ce au observat fanii la ce doi Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce... Elle
Alertă meteo în România! Temperaturi extreme și furtuni puternice. Șapte județe, sub cod roșu
Alertă meteo în România! Temperaturi extreme și furtuni puternice. Șapte județe, sub cod roșu Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
După ce i-au fost descoperite mesajele vechi de pe Instagram, o regină a frumuseții a rămas fără coroană
După ce i-au fost descoperite mesajele vechi de pe Instagram, o regină a frumuseții a rămas fără coroană Antena3.ro
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Cheia unei vieți mai lungi, ascunsă într-un organ ignorat de medicină zeci de ani 
Cheia unei vieți mai lungi, ascunsă într-un organ ignorat de medicină zeci de ani  Jurnalul
Ce salariu, proprietăți și credite a declarat Mirabela Grădinaru
Ce salariu, proprietăți și credite a declarat Mirabela Grădinaru Kudika
Ce să nu arunci SUB NICI O FORMA din casă astăzi, de Schimbarea la Față . Se spune ca ....
Ce să nu arunci SUB NICI O FORMA din casă astăzi, de Schimbarea la Față . Se spune ca .... Redactia.ro
A cincea zi la rând de recorduri meteo. Unde s-a înregistrat cea mai caldă dimineață din România
A cincea zi la rând de recorduri meteo. Unde s-a înregistrat cea mai caldă dimineață din România Observator
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Dezvoltarea intuiției la copii: Cum să-ți înveți copilul să își asculte intuiția și să ia decizii bune
Dezvoltarea intuiției la copii: Cum să-ți înveți copilul să își asculte intuiția și să ia decizii bune DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x