Antena Căutare

Rusalii 2019. 8 destinații de vis pentru minivacanța de Rusalii, în România și Bulgaria

Rusalii 2019. 8 destinații de vis pentru minivacanța de Rusalii, în România și Bulgaria. Iată ce locuri din România poți vizita alături de familie și prieteni de Rusalii 2019.

Rusalii 2019. 8 destinații de vis pentru minivacanța de Rusalii, în România și Bulgaria. Iată ce locuri din România poți vizita alături de familie și prieteni de Rusalii 2019.

Anul acesta, Rusaliile vor fi sărbătorite de credincioși pe 16 iunie, duminică și 17 iunie, luni. Această mare sărbătoare este prăznuită anual la 50 de zile după Paște. Sărbătoarea de Rusalii aniversează momentul în care Duhul Sfânt s-a coborât deasupra ucenicilor lui Iisus, la zece zile după ce acesta s-a ridicat la Ceruri, în urma învierii Sale după momentul răstignirii. Rusaliile sunt, așadar, un fel de zi de naștere a Bisericii Creștine.

De Rusalii, românii vor avea ca zi liberă ziua de 17 iunie, luni, care, în mod evident, va preceda week-end-ul. Astfel, mulți dintre aceștia își plănuiesc deja mini-vacanțe, profitând de aceste 3 zile libere.

Rusalii 2019 – 8 destinații de vacanță în România și Bulgaria

De Rusalii 2019, weekend-ul prelungit devine un prilej potrivit pentru a pleca într-o nouă aventură alături de prieteni sau familie. Iată câteva destinații pe care ar trebui să le iei în calcul dacă nu le-ai vizitat deja.

Rusalii 2019 - 1.Horezu, Oltenia

Rusalii 2019. 8 destinații de vis pentru minivacanța de Rusalii, în România și Bulgaria

Călușul, faimosul dans tradițional, reprezintă o manifestare importantă de Rusalii în multe sate din județele oltenești. Acesta este un dans popular garnisit cu costume specifice, ritualuri, muzică și interpretări dramatice. În Horezu, vei putea vedea un astfel de dans autentic. Toate legendele locale care vorbesc despre duhurile rele (regăsite chiar și în literatura lui M. Eliade), precum și de acestă ceremonie a călușului, sunt încărcate mistic, ceva atât de pur românesc.

Rusalii 2019 - 2.Geoagiu-Băi, România

Rusalii 2019. 8 destinații de vis pentru minivacanța de Rusalii, în România și Bulgaria

Nici măcar nu ai auzit de acest loc până acum, așa-i? Ei bine, asta înseamnă că ar trebui să explorezi mai mult dacă vrei să găsești zone frumoase de la noi din țară care merită vizitate și despre care nu a auzit prea multă lume. O vacanță la Geoagiu-Băi îți va oferi posibilitatea de a te relaxa, dar vei avea și multe obiective turistice de vizitat. Acest loc minunat are izvoare minerale alcaline, ușor sulfuroase, care se folosesc pentru tratarea mai multori tipuri de afecțiuni. Aici o să ai parte și de o mulțime de peisaje excelente, dar și de obiective turistice deosebite precum: apele mezotermale, cascada, Castrul roman Germisara, drumul roman, Băile Termale Romane, Biserica din Geoagiu-Bai, Biserica Ortodoxa "Adormirea Maicii Domnului" sau ștrandul cu ape termale.

Rusalii 2019 - 3.Satul Hodac, Ardeal

Rusalii 2019. 8 destinații de vis pentru minivacanța de Rusalii, în România și Bulgaria

Dacă nu ai vizitat încă Ardealul, ar fi bine să nu ratezi această ocazie. Te vei îndrăgosti pe loc de oamenii de acolo și accentul lor. Printre tradițiile ardelenești de Rusalii se numără ”udatul tinerelor neveste” pentru a le spori fertilitatea, sănătatea și frumusețea. Satul Hodac din județul Mureș păstrează încă tradiția nealterată și se află la doar 18 kilometri de Reghin. Dacă alegi această regiune ca destinație de vacanță de Rusalii 2019, nu trebuie să ratezi Muzeul Etnografic.

Rusalii 2019 - 4.Nisipurile de Aur, Bulgaria

Rusalii 2019. 8 destinații de vis pentru minivacanța de Rusalii, în România și Bulgaria

Când îți dorești o vacanță în afara granițelor țării dar care să nu fie nici foarte departe, dar nici prea costisitoare, Nisipurile de Aur reprezintă locația perfectă. Bulgarii au făcut un adevărat colț de rai din porțiunea lor de mare. Plaja este considerată una dintre cele mai bune din Europa datorită nisipului fin și auriu și a apei curate și limpezi.

Rusalii 2019 - 5.Băile 1 Mai, România

Rusalii 2019. 8 destinații de vis pentru minivacanța de Rusalii, în România și Bulgaria

O mini-vacanță la Băile 1 Mai te va ajuta să îți reîncarci bateriile. Stațiunea, care se află aproape de Oradea, nu se număra printre cele mai populare locuri din România pentru wellness și relaxare, dar acest lucru poate reprezenta un mare avantaj. Prin urmare, la Băile 1 Mai nu o să ai parte de aglomerație prea mare și o să te poți bucura din plin de serviciile oferite aici.

Rusalii 2019 - 6.Pucioasa, România

Rusalii 2019. 8 destinații de vis pentru minivacanța de Rusalii, în România și Bulgaria

Alături de cei dragi vei fi foarte încântat de peisajele naturale pe care le vei putea vedea la Pucioasa. Acestea par a fi desprinde din povești. Pucioasa e un loc ideal pentru un concediu reușit. Chiar dacă se numără printre locurile mai puțin populare din România, merită să vii aici măcar o dată. Aflata în județul Dâmbovița, stațiunea are ape sulfuroase, puțuri minerale și fântâna de leac.

Rusalii 2019 - 7.Govora, România

Rusalii 2019. 8 destinații de vis pentru minivacanța de Rusalii, în România și Bulgaria

Govora este stațiunea ideală pentru o vacanță în România. Aici o să te poți bucura de zile minunate în natură, dar și de apele unice care se găsesc aici, recomandate pentru tratarea mai multor tipuri de boli. O vacanță în Govora nu este recomandată doar celor care vor să se trateze, ci și familiilor cu copii sau persoanelor care vor să se relaxeze și să descopere obiective turistice precum: Mănăstirea Govora, Biserica dintr-un lemn, Mănăstirea Turnu sau Mănăstirea Stănișoara.

Rusalii 2019 - 8.Viscri, Brașov

Rusalii 2019. 8 destinații de vis pentru minivacanța de Rusalii, în România și Bulgaria

Satul Viscri din Brașov te va surprinde plăcut cu liniștea sa și peisajele de vis. Chiar și Prințul Charles s-a îndrăgostit până peste cap de această așezare săsească și și-a cumpărat o proprietate aici și că nu a contenit cu laudele pentru acest sătuc transilvănean. Acest sat este printre puținele din țară care și-a păstrat autenticitatea nepătată de trecerea timpului. Tocmai de aceea, nu trebuie să îl ratezi.

Sursă foto: hotnews.ro, bailegovora.ro, primpuc.ro, ebihoreanul.ro, jekaturism.ro, monumente-etnografice.cimec.ro, aventurainromania.ro, valceaturistica.ro

Noaptea muzeelor 2019. Programul și lista muzeelor deschise în România...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) 26-28 iunie: experiența Essence Foundation revine la București
(P) 26-28 iunie: experiența Essence Foundation revine la București
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) La ce să te aștepți când îți deschizi primul cont la un cazino online
(P) La ce să te aștepți când îți deschizi primul cont la un cazino online
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara sportivă după ce a fost celebrată la 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii olimpice: „Mă emoționez…”
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara... Elle
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru călători
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru... Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
Nicușor Dan a vorbit despre o eventuală suspendare: ”Nu cred că este cazul!”
Nicușor Dan a vorbit despre o eventuală suspendare: ”Nu cred că este cazul!” BZI
Interimatul la conducerea SRI nu va mai putea depăși 30 de zile. Directorul civil nu trebuie să fi avut relații contractuale sau operative cu instituția
Interimatul la conducerea SRI nu va mai putea depăși 30 de zile. Directorul civil nu trebuie să fi avut relații... Jurnalul
Bianca Drăgușanu, incident neplăcut într-un hipermarket din București: Eu am vorbit frumos cu tine,nu înțeleg de ce țipi la mine
Bianca Drăgușanu, incident neplăcut într-un hipermarket din București: Eu am vorbit frumos cu tine,nu înțeleg... Kudika
Pilotul a plâns când a înțeles de ce păsările nu-l lăsau în pace
Pilotul a plâns când a înțeles de ce păsările nu-l lăsau în pace Redactia.ro
Cum a reuşit un orădean să-şi cumpere 8 case în Anglia:
Cum a reuşit un orădean să-şi cumpere 8 case în Anglia: "Nu e noroc" Observator
Mamă la 40 de ani. Provocările fertilității când amânăm prea mult timp o sarcină
Mamă la 40 de ani. Provocările fertilității când amânăm prea mult timp o sarcină MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Parenting după divorț – Cum să menții stabilitatea emoțională a copilului
Parenting după divorț – Cum să menții stabilitatea emoțională a copilului DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x