Antena Căutare

Emilian, între cariera muzicală și cea de actor. Cum face față programului și la ce trucuri apelează| Exclusiv

Emilian a debutat în lumea actoriei cu primul său rol, cel al lui Toby, în serialul original semnat de Ruxandra Ion, intitulat „Ana mi-ai fost scrisă în ADN”.

Emilian este un artist cu o sensibilitate aparte. Chiar dacă a debutat de curând în actorie, el la bază este muzician, iar asta este cea mai mare pasiune a lui.

Cântărețul și-a descoperit această mare pasiune la vârsta de 5 ani. Visul lui de a ajunge muzician l-a determinat să urmeze Liceul de Muzică din Iași, iar apoi Conservatorul din București, căpătând și mai multă experiență în lumea muzicii.

Emilian, între muzică și actorie

Puțini își amintesc că artistul a participat la X Factor în 2016 și a ajuns până în semifinale. Apoi în 2022, el a reușit să câștige alături de WRS cel de-al 18-lea sezon Te Cunosc de Undeva, show în care și-a pus la încercare și talentul de actor, nu doar de muzician.

Citește și: Emilian lansează Soarele şi Luna, o piesă inspirată din trăirile personajului său din serialul Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN

Chiar dacă în prezent e mai tot timpul la filmările pentru serial, atunci când are timp liber și se simte inspirat reușește să scrie piese noi, încărcate de emoție.

Într-un interviu recent, Emilian ne-a povestit cum reușește să își împartă viața între muzică și actorie. Artistul a spus că are un program foarte bine stabilit pentru a se asigura că nu îi scapă ceva. De asemenea, el a povestit că încearcă să își programeze concertele și evenimentele mai mult în weekend-uri pentru a putea fi prezent la filmări în timpul săptămânii.

„Reușesc să îmi împart timpul, doar că este totul foarte bine organizat că altfel nu aș face față. La mine orice lucru e pus în calendar. De la micul dejun până la pauze, la filmări, până la tot, cam tot ce fac. Încerc concertele să nu le pun în timpul săptămânii ca să nu fiu indisponibil pentru filmări și deocamdată trăiesc așa de aproape mai bine de jumătate de an de când am început filmările”, a povestit Emilian.

Pasiunea lui pentru muzică este continuă și acest lucru se simte din noua piesă pe care a lansat-o, „Soarele și Luna”. Într-un video pe contul său de Instagram, Emilian a dezvăluit că această melodie a fost a doua variantă de piesă de generic pentru serial, dar producția a ales piesa actuală.

Citește și: Emilian, despre provocările de pe platourile de filmare. Ce l-a surprins: „M-am izbit de acest zid”

Cu toate acestea, „Soarele și Luna” se aude în serial atunci când Toby o întâlnește pe Alina și povestea lor de dragoste începe.

Când l-am întrebat pe Emilian care este versul lui preferat dintr-o melodie proprie, el a venit imediat cu câteva versuri extrem de emoționante.

„Nu e un vers, e o construcție (...) dintr-o piesă foarte veche de-a mea. E așa «Iub, ne-am aruncat atâta praf în ochi până nu ne-am mai recunoscut. Eu de o parte, tu de cealaltă am tras de iubire până s-a rupt în două, iar tu ai rămas cu prima parte din cuvânt, iar eu din iubire am rămas cu irealul că te iubesc mai mult ca oricând» ”, a spus Emilian.

Pe Emilian îl poți urmări în rolul lui Toby în serialul „Ana mi-ai fost scrisă în ADN”, în fiecare joi de la ora 20.00.

Citește și: Emilian și Radu Ștefan Bănică se alătură distribuției celui mai nou serial semnat Ruxandra Ion – Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN

Emilian, dezvăluiri despre personajul său din serial, Toby. Ce spune despre "triunghiul" amoros | Exclusiv... Radu Ștefan Bănică ”pune reflectorul” pe propria viață. Cum abordează celebritatea | Exclusiv...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Exclusiv| Liviu Bora din Destine cu parfum de lavandă, detalii despre noul sezon. Cum a petrecut Paștele alături de familie
Exclusiv| Liviu Bora din Destine cu parfum de lavandă, detalii despre noul sezon. Cum a petrecut Paștele alături...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Exclusiv| Chef Alexandru Sautner, dezvăluiri incendiare despre etapa de bootcamp din sezonul 17 Chefi la cuțite
Exclusiv| Chef Alexandru Sautner, dezvăluiri incendiare despre etapa de bootcamp din sezonul 17 Chefi la cuțite
Cât de mult a crescut Berat Rüzgar Özkan, micuțul din Moștenirea. Cum arată astăzi
Cât de mult a crescut Berat Rüzgar Özkan, micuțul din Moștenirea. Cum arată astăzi Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce... Elle
Gabriela Cristea și-a schimbat look-ul. Cum arată acum prezentatoarea TV
Gabriela Cristea și-a schimbat look-ul. Cum arată acum prezentatoarea TV Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Un moldovean care muncea în Italia doar de o zi a fost lăsat să moară pe şantier de 6 români. Aceștia riscă acum închisoarea
Un moldovean care muncea în Italia doar de o zi a fost lăsat să moară pe şantier de 6 români. Aceștia riscă... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Vom avea apă după program: curge în ianuarie și februarie, se oprește din august până în noiembrie
Vom avea apă după program: curge în ianuarie și februarie, se oprește din august până în noiembrie Jurnalul
Connect-R, despre relația cu Misha după divorț: „Nu putea să aibă o mamă mai bună!”
Connect-R, despre relația cu Misha după divorț: „Nu putea să aibă o mamă mai bună!” Kudika
Profetul Apocalipsei, previziune cutremuratoare pentru final de an. Ce se va intampla cu LUMEA e TERIBIL
Profetul Apocalipsei, previziune cutremuratoare pentru final de an. Ce se va intampla cu LUMEA e TERIBIL Redactia.ro
Meseriile fără studii, plătite cu 250.000 € pe an. Riscurile sunt uriașe, însă companiile recrutează masiv
Meseriile fără studii, plătite cu 250.000 € pe an. Riscurile sunt uriașe, însă companiile recrutează masiv Observator
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x