A devenit tată de fată iar în ziua în care i-a făcut botezul, a dat o petrecere de zile mari. Este vorba despre faimosul interpret de muzică populară Gelu Voicu, cel care şi-a creştinat, prinţesa, pe Maria Sofia, într-un cadru de vis cu invitaţi unul şi unul. Şi cum era de aşteptat, emoţiile nu au lipsit pentru celebrul părinte.
Vineri, 22.02.2019, 18:59
Cu ochii în lacrimi, o bunică spune că, de trei luni, nu şi-a mai văzut nepoţica. Unica amintire vie rămasă de la fiul ei, mort într-un grav accident de motocicletă. Bunica simte a ajuns la capătul puterilor. Cuscra femeii ar fi ameninţat-o cu moartea şi i-ar fi interzis să se apropie de casa ei, acolo unde o creşte pe fetiţa de 4 ani.
Joi, 21.02.2019, 19:14
Unul dintre cele mai răsunătoare cazuri de trafic de copii duşi la cerşit, din România, în Marea Britanie pare că a fost trecut cu vederea de Justiţia din România. După ce au făcut milioane de euro din cerşit, membrii clanurilor din Ţăndărei au scăpat basma curată, în primă instanţă.
Joi, 21.02.2019, 18:28
După 27 de ani de căsnicie, o mamă şi cele două fiice ale sale au ajuns în stradă, după ce capul familiei, adică tatăl fetelor le-ar fi bătut şi le-ar fi alungat.
Luni, 11.02.2019, 19:25
Caz incredibil în România, după ce o femeie a ales să fugă cu fiul soțului său! Ce detalii șocante au ieșit la iveală despre acest caz?
Luni, 11.02.2019, 19:18
„Asia Express”, cel mai dur reality show, revine la Antena 1 duminică, 10 februarie, de la ora 20.00. Echipa care lucrează la acest proiect este formată din peste 200 de oameni, de diverse naționalități! Ce aduce noul sezon al emisiunii?
Vineri, 08.02.2019, 19:21
Doamna Dumitra, care lucrează ca poştăriţă, îl iubeşte cu patimă pe fostul iubit şi vrea să se împace cu el.
Joi, 07.02.2019, 18:20
Tanti Maria doarme într-un grajd de când un incendiu i-a distrus complet casa! Focul care i-a înghiţit singura avuţie, pentru care a trudit o viaţă întreagă, i-a aprins şi hainele de pe ea. Totuşi s-a salvat din flăcările nimicitoare, însă acum se teme că frigul pe care trebuie să-l îndure.
Joi, 07.02.2019, 18:17
La ;apte ani de la moartea lui Şerban Ionescu, Magda Catone face mãrturisiri incredibile! Actriţa a vorbit, pentru prima dată, despre drama care a marcat familia, dar mai ales pe fiul lor Carol, care le calcă pe urme în teatru!
Joi, 07.02.2019, 17:56
CRBL s-a rănit la picior, când alerga printr-o plantaţie de ceai, iar Margherita de la Clejani a avut o criză de rinichi. Cele două vedete au avut nevoie de îngrijiri medicale la filmările celui de-al doilea sezon al reality-show-ului „Asia Express”!
Miercuri, 06.02.2019, 19:22
O mamă cu 11 copii riscă să rămănă fără doi dintre ei, pentru că tatăl celor mici are o pretenție complet ieșită din comun!
Marti, 05.02.2019, 19:10
Caz cutremurător în România! O fetiță de cinci luni din Buzău a ajuns la spital cântărind doar patru kilograme, aproape jumătate din greutatea firească! Slăbită, copila nu a mai putut lupta cu boala și a murit!
Marti, 05.02.2019, 18:39
Au gândit şi au simţit la fel: emoţie şi fericire, dar de data asta, în faţa altarului! Lidia Buble şi Răzvan Simion au pășit în biserică pentru unul dintre cele mai importante evenimente din viaţa lor!
Luni, 04.02.2019, 19:00
Vraciul Ruben Stănilă, cunoscut și ca „vraciul din munţii Apuseni”, susține că ar vindeca diferite boli cu ceaiuri şi cu unguente făcute din plante pe care le culege cu mâna lui, după ce spune o rugăciune. El a dezvăluit unele remedii, luni, la „Acces Direct”.
Luni, 28.01.2019, 18:49
Mentalistul Simion R. Ştefan fură, din nou, minţile vedetelor şi le face să treacă prin clipe de greu de imaginat!
Joi, 24.01.2019, 18:56
Patru muzicieni tineri se întorceau dimineaţă de la Revelionul artiştilor atunci când viața le-a fost brusc curmată! Imaginile de la fața locului au un puternic impact emoțional!
Joi, 24.01.2019, 18:46
Pe vremea când avea doar 13 ani, eleva ar fi fost vândută unui bărbat. Iar strigător la cer e că persoana care s-ar fi îmbogăţit de pe urma ei ar fi fost chiar mama!
Vineri, 18.01.2019, 19:03
Este unul dintre cei mai simpatizaţi prezentatori şi are întotdeauna zâmbetul pe buze. Cu toate acestea, viaţa i-a rezervat şi multe momente grele lui Andrei Ştefănescu.
Vineri, 18.01.2019, 18:48
O mamă plânge neîncetat de când medicii i-ar fi spus că fiica ei, aflată în moarte cerebrală, ar putea fi deconectată în orice moment de la aparate! Ce acuzații grave aduce ea medicilor români?
Joi, 17.01.2019, 19:01
Un tânăr pe nume Mihai susține că nu mai poate mânca de dorul iubitei, care este căsătorită cu altcineva, şi de dorul fiicei pe care o au împreună! Povestea bărbatului este una de-a dreptul incredibilă!
Joi, 17.01.2019, 18:52
Farsă de zile mari pentru Saveta Bogdan, chiar de ziua ei de naştere. Azi, simpatica interpretă a împlinit 73 de ani! Ce surpriză de zile mari i-au pregătit cei de la emisiunea „Acces Direct”?
Miercuri, 16.01.2019, 19:37
E scandalul momentului, un scandal care a zguduit întreaga ţară. Personajele principale sunt Adriana Bahmuţeanu şi fostul ei soţ, Silviu Prigoană. Cei doi vin cu acuzaţii tulburătoare unul împotriva celuilalt.
Marti, 15.01.2019, 18:16
O femeie susține că a fost alungată de acasă, după ce soţul şi-ar fi găsit fericirea în braţele bonei copiilor. Copiii ar fi fost bătuţi şi scoşi afară, în frig, fără haine pe ei, tocmai de către părintele lor! Detaliile acestui caz sunt de-a dreptul șocante!
Luni, 14.01.2019, 19:20
Caz șocant în România! O mamă cu patru copii a fost dată afară din casă chiar de propriul bărbat! Cei mici au ajuns să locuiască pe străzi și să îndure frigul!
Luni, 14.01.2019, 19:10
Au aproape 30 de ani de când sunt împreună şi încă se iubesc la nebunie1 Viorica şi Ioniţă de la Clejani au dat testul dragostei în direct, iar secretele ieșite la iveală sunt de-a dreptul uluitoare!
Luni, 14.01.2019, 18:47
Două fetițe dorm într-o gară, după ce au fugit de acasă cu mama lor, care susține că a fost nevoită să își părăsească locuința, din cauza soțului violent. Femeia și-a spus povestea la „Acces Direct”.
Vineri, 11.01.2019, 19:02
Laura Vass a făcut dezvăluiri dureroase, vineri, la „Acces Direct”, despre cum i s-a schimbat viața după ce și-a întrerupt cariera muzicală și a plecat la Londra. Ea a mai spus că în prezent se simte singură și că îi este teamă să înceapă o nouă relație.
Vineri, 11.01.2019, 18:33
Un tată acuză că bebelușul lui a fost lăsat să moară în spital, la o lună după ce acesta a fost născut prematur. Părintele îndurerat a spus totul, vineri, la „Acces Direct”.
Vineri, 11.01.2019, 17:59
Mentalistul vedetelor a intrat în mintea celebrităţilor invitate, joi, în emisiunea „Acces Direct”, şi le-a surprins într-un mod spectaculos.
Joi, 10.01.2019, 19:24
Mihai Trăistariu cântă la Acces Direct piesa "Baya".
Joi, 10.01.2019, 18:59
O tânără a povestit, joi, la „Acces Direct”, că soacra ei a bătut-o cu o scândură și i-a sechestrat fiicele, după ce ea s-a întors acasă, după o perioadă pe care a petrecut-o muncind în Spania.
Joi, 10.01.2019, 18:21
O femeie se teme pentru viața ei și a copilului ei, după ce tatăl acestuia a fost eliberat din închisoare. Ea a povestit totul, miercuri, la „Acces Direct”.
Miercuri, 09.01.2019, 19:59
Tânărul care a fost sedus pe internet de o femeie cu care nu s-a întâlnit niciodată și care l-a păcălit lăsându-l fără aproape 7.000 de lei și-a găsit o pretendentă la „Acces Direct”.
Miercuri, 09.01.2019, 19:51
Un tânăr în vârstă de 32 de ani a fost sedus pe internet de o femeie cu care nu s-a întâlnit niciodată și care l-a păcălit lăsându-l fără aproape 7.000 de lei. Bărbatul, care era pregătit să o ceară pe aceasta de soție, a povestit totul, miercuri, la emisiunea „Acces Direct”.
Miercuri, 09.01.2019, 19:43
A crezut că şi-a găsit sufletul pereche pe Facebook, însă a rămas cu inima ruptă şi cu banii. luaţi. Asta i s-a întâmplat lui Ionuț, care din dragoste pentru o fată, pe care nu a văzut-o niciodată, a umplut-o de cadouri şi i-a dat,...
Miercuri, 09.01.2019, 18:09
Două cupluri celebre și-au testat prietenia, chiar în timpul emisiunii! Radu Valahu şi soţia sa, Roxana, au intrat în competiţie cu Florin Vasilică şi sufletul său pereche, Mădălina! Ce secrete au ieșit la iveală?
Marti, 08.01.2019, 19:44
O mamă spune că a fost lovită, în repetate rânduri, cu furca și cu grebla, chiar de către soţul ei! Se pare că întregul coșmar ar fi pornit în urmă cu câteva luni! Care este cauza acestor conflicte?
Marti, 08.01.2019, 18:46
Steliana Sima, invitată la Acces Direct, cântă senzațional una dintre cele mai cunoscute melodii ale sale.
Luni, 07.01.2019, 18:58
Un incident violent, cu împuşcături, lovituri cu bâte şi sprayuri lacrimogene, a avut loc între un șofer oprit în trafic și un polițist care ar fi șef de post din comuna Păltinoasa din județul Suceava.
Luni, 07.01.2019, 18:52
Trei copii şi tatăl lor au fost la un pas să moară arşi de vii în propria casă. Locuinţa le-a fost cuprinsă de flăcări chiar în noaptea de Sfântul Vasile, iar focul ar fi fost pus intenţionat, chiar de mama celor mici, adică soţia bărbatului, acuză acesta.
Luni, 07.01.2019, 18:37
Simona Gherghe a dezvăluit, luni, la „Acces Direct”, unul dintre numele bebelușului ei. Vedeta susține că a ales acest nume pentru a păstra tradiția din familia ei.
Luni, 07.01.2019, 18:27
Un tânăr în vârstă de 25 de ani susţine că a fost bătut şi abandonat în pădure, legat fedeleş de picioare. Unul dintre agresori i-ar fi oferit acestuia o sumă de bani ca să-i cumpere tăcerea.
Luni, 07.01.2019, 18:20
Simona Gherghe va prezenta singură emisiunea „Acces Direct”, după ce Alex Velea a ales să meargă mai departe cu proiectele lui muzicale. Prezentatoarea i-a mulțumit acestuia pentru sezonul trecut.
Luni, 07.01.2019, 17:16
Elisabeta Turcu cântă la Acces Direct.
Vineri, 28.12.2018, 19:00
În ultima zi din acest an, „Acces Direct” mizează pe nume cunoscute din showbiz-ul românesc. Steliana Sima, Emilia Ghinescu, Nicu Paleru, Liviu Teodorescu, Margareta Clipa şi Elena Merişoreanu se vor distra în seara de Revelion, la emisiunea prezentată de Simona Gherghe și Alex Velea, la Antena 1.
Vineri, 28.12.2018, 13:38
În prima zi de Crăciun, Vasile Muraru şi Valentina Fătu ne-au oferit câteva momente ce vor stârni hohote de râs şi vor aduce, garantat, veselia în casele românilor!
Marti, 25.12.2018, 18:34
Alex Velea, colegul de prezentare al frumoasei Simona Gherghe, a avut parte de o supriză de proporţii: Antonia a venit în premieră în emisiunea soţului său, pentru „Testul Iubirii”! Ce secrete au ieșit la iveală?
Marti, 25.12.2018, 18:02
Distracţie cât cuprinde, de Crăciun, la „Acces Direct”! Astãzi, de la ora 17.00, emisiunea prezentată de Simona Gherghe și Alex Velea le-a pregătit telespectatorilor, în exclusivitate, cele mai tari reprize de umor cu Vasile Muraru şi Valentina Fătu.
Marti, 25.12.2018, 10:43
Este iubită de o ţară întreagă iar glasul ei a cucerit milioane de inimi. În ajun de Crăciun, Irina Loghin ne-a primit în casa ei şi ne-a făcut dezvăluiri de suflet!
Luni, 24.12.2018, 19:08
Au o singură dorinţă în Ajun de Crăciun, patru frăţiori vor ca beculeţele din bradul din colţul camerei să lumineze! Asta pentru că, cei mici sunt condamnaţi să trăiască în întuneric.
Luni, 24.12.2018, 19:01