Explorează orașul preferat alături de un tovarăș inteligent care îți măsoară numărul de pași, pulsul, ritmul cardiac, nivelul de saturație a oxigenului din sânge și totodată calitatea somnului.
Miercuri, 28.10.2020, 17:09Antrenamentele de zi cu zi pot deveni mai eficiente cu echipamentul sportiv potrivit.
Marti, 06.10.2020, 15:28Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, joi, în cadrul unei declaraţii de presă susţinute la Palatul Cotroceni, că în urma discuţiilor avute cu reprezentanţii Guvernului privind stadiul epidemiei de coronavirus, începând cu data de 1 iunie se vor putea organiza din nou competiţii sportive pe teritoriul României, dar numai în aer liber.
Joi, 28.05.2020, 17:20După 15 mai, e posibil să putem face activități sportive individuale, iar echitația este una dintre ele.
Clubul Paris Saint-Germain a anunţat, pe site-ul oficial, că suspendă, de luni, activităţile sportive ale echipelor sale.
Duminica, 15.03.2020, 20:03Specialistul în parenting, Ruxandra Luca, a venit la „Prietenii de la 11” și a explicat cât de importantă este mișcarea pentru bebluși. Cei mici pot face mişcare imediat după naştere, prin exerciţii recomandate de kinetoterapeut şi continuate de părinţi acasă.
Cei mici pot face mişcare imediat după naştere, prin exerciţii recomandate de kinetoterapeut şi continuate de părinţi acasă
Vineri dimineata, Roxana Vancea si Razvan Simion au schimbat replici acide. Totul a pornit de la rubrica de sport pe care Vecina o prezinta cu regularitate.
Vineri, 15.04.2011, 00:00Silueta cere sacrificii chiar si de Sarbatori. Desi nu spune pas mancarurilor traditionale, Carmen Bruma are grija in ce cantitate le consuma. Dar daca, totusi, kilogramele si-au facut loc, atunci sportul este cel mai bun prieten.
Luni, 27.12.2010, 00:00Nu are secrete in materie de dieta, iar sportul a devenit pentru ea un mod de viata, dar Carmen Bruma recunoaste ca nimic nu ar fi posibil daca nu ar exista si sacrificiul. Pe care ea a fost dispusa sa il faca.
Luni, 13.12.2010, 00:00Pasionatii ocupa Piata Universitatii! Pe 17 Septembrie, la ora 17! Vineri sarbatorim toti pasionatii! Indiferent de pasiunea pe care o ai te asteptam sa ni te alaturi!
Joi, 16.09.2010, 00:00