Alina Eremia este una dintre cele mai atrăgătoare artiste din România. Vedeta a moștenit trăsăturile faciale ale mamei sale, Daniela, care este o adevărată apariție.
Marti, 12.01.2021, 13:43Emil Mitrache, zis și “Americanu’”, și cei doi fii ai săi, Teodor (8 ani) și Eduard (6 ani), au câștigat aseară ultima ediție “Aici eu sunt vedeta” a celui de-al doilea sezon al show-ului prezentat de Cosmin Seleși. Suma de 8.500 de lei obținută de aceștia, la finalul serii, a fost donată unei familii care are doi copii cu autism.
Diseară, de la ora 20.00, la Antena 1, în ultima ediție “Aici eu sunt vedeta” a acestui sezon, actrița Valentina Fătu vine alături de fiul ei, Vlad (9 ani), iar actorul Emil Mitrache, cunoscut sub numele “Americanu’”, va fi însoțit de fiii săi, Teodor (8 ani) și Eduard (6 ani).
O actriță binecunoscută, un actor celebru și o femeie politician vor face echipă cu ai lor copii, joi, 26 aprilie, de la ora 20.00, la Antena 1, în ultima ediție a acestui sezon a show-ului “Aici eu sunt vedeta”, prezentată de Cosmin Seleși.
Cristina Spătar și copiii ei, Aida (5 ani) și Albert (8 ani), au câștigat cea de-a șasea ediție a show-ului “Aici eu sunt vedeta”, iar premiul de 7.500 de lei i l-au donat lui Filip, un băiețel nevăzător. Banii îi vor fi de folos copilului, pentru operația pe care urmează să o facă.
Cristina Spătar și copiii ei, Aida (5 ani) și Albert (8 ani), au câștigat marele premiu a ediției din 19 aprilie 2018 a emisiunii “Aici eu sunt vedetă”!
Cristina Spătar şi copii săi au câştigat 7500 de RON la runda finală!
Așa cum e lesne de intuit, Nati, fiica în vârstă de opt ani a DJ-ului Silviu Andrei de la emisiunea „Xtra Night Show”, are o relație excelentă cu tatăl ei și viceversa și la “ Aici eu sunt vedeta...
Invitaţii de la “Aici eu sunt vedeta” sunt interpretul de muzică populară Gelu Voicu cu fiul său, Tudor (10 ani), solista de muzică R&B Cristina Spătar, alături de copiii săi, Aida (5 ani) și Albert (8 ani), şi DJ-ul Silviu...
Invitaţii de la “Aici eu sunt vedeta” sunt interpretul de muzică populară Gelu Voicu cu fiul său, Tudor (10 ani), solista de muzică R&B Cristina Spătar, alături de copiii săi, Aida (5 ani) și Albert (8 ani), şi DJ-ul Silviu Andrei, pe...

Invitaţii de la “Aici eu sunt vedeta” sunt interpretul de muzică populară Gelu Voicu cu fiul său, Tudor (10 ani), solista de muzică R&B Cristina Spătar, alături de copiii săi, Aida (5 ani) și Albert (8 ani), şi DJ-ul Silviu Andrei, pe care telespectatorii Antenei 1 îl cunosc de la “Xtra Night Show”, cu fiica sa, Natalia (8 ani).

Natalia, fiica în vârstă de opt ani a DJ-ului Silviu Andrei, vine împreună cu tatăl său, joi, 19 aprilie, de la ora 20.00, la “Aici eu sunt vedeta”.
Joi, 19 aprilie, de la ora 20.00, la “Aici eu sunt vedeta”, alți copii cu părinți celebri vin în show-ul prezentat de Cosmin Seleși să spună ce secrete și obiceiuri ciudate au acasă mami și tati. Fiecare echipă părinte-copil va avea de trecut prin câteva probe amuzante.
Joi, 19 aprilie, de la ora 20.00, la “Aici eu sunt vedeta”, interpretul de muzică populară Gelu Voicu vine alături de fiul său, Tudor (10 ani). Ocazie pentru simpaticul puști să dea din casă multe despre celebrul său tată.

Iuliana Tudor și fiul ei, Tudor (7 ani), au câștigat aseară cea de-a cincea ediție a show-ului “Aici eu sunt vedeta”, iar banii obținuți ca premiu, 7.500 de lei, i-au donat unei mame a doi copii, care este grav bolnavă.
Familia Iulianei Tudor au învins în această seara. Legătura mamă-fiu a câștigat, iar cei doi au reușit să facă o faptă bună, împreună.
Show-ul "Aici eu sunt vedetă!" revine cu secrete noi! În această ediție din noul sezon în care copiii vedetelor dezvăluie secretele părinților, îi aduce în fața telespectatorilor Antenei 1 pe Roxana Ciuhulescu, Medeea Marinescu și Iuliana...

Roxana Ciuhulescu, Medeea Marinescu și Iuliana Tudor și-au dat întâlnire, cu cei mici de mână, în fața lui Cosmin Seleși, unde au dat tot din casă. Însă, un invitat trecut de mult de vremea copilăriei s-a prezentat la apel tot cu mami, la braț.
Show-ul "Aici eu sunt vedetă!" revine cu secrete noi! În această ediție din noul sezon în care copiii vedetelor dezvăluie secretele părinților, îi aduce în fața telespectatorilor Antenei 1 pe Roxana Ciuhulescu, Medeea Marinescu și Iuliana...
Show-ul "Aici eu sunt vedetă!" revine cu secrete noi! În această ediție din noul sezon în care copiii vedetelor dezvăluie secretele părinților, îi aduce în fața telespectatorilor Antenei 1 pe Roxana Ciuhulescu, Medeea Marinescu și Iuliana...
Show-ul "Aici eu sunt vedetă!" revine cu secrete noi! În această ediție din noul sezon în care copiii vedetelor dezvăluie secretele părinților, îi aduce în fața telespectatorilor Antenei 1 pe Roxana Ciuhulescu, Medeea Marinescu și Iuliana...
Actrița Medeea Marinescu vine alături de fiul său cel mare, Luca (8 ani și jumătate), joi, 12 aprilie, de la ora 20.00, într-o nouă ediție “Aici eu sunt vedeta”, prezentată de Cosmin Seleși, la Antena 1.
Joi, 12 aprilie, de la ora 20.00, la “Aici eu sunt vedeta”, Roxana Ciuhulescu vine împreună cu fiica ei, Ana (9 ani), ocazie cu care cea mică va dezvălui lucruri mai puțin știute despre celebra sa mama.
Trei mămici celebre vin împreună cu copiii lor, frumoși, isteți și, mai ales, sinceri, joi, 12 aprilie, de la ora 20.00, la “Aici eu sunt vedeta”.
Liviu Guță și copiii săi, Maria (5 ani) și Mario (10 ani), au câștigat aseară cea de-a patra ediție a show-ului “Aici eu sunt vedeta”, prezentată de Cosmin Seleși, și au demonstrat astfel că se cunosc foarte bine unii pe alții.
În această ediție, la “Aici eu sunt vedeta”, instrumentistul și impresarul Dan Bursuc a venit împreună cu fiul său, Leno (10 ani), interpreta de muzică de petrecere Minodora a fost alături de fiul ei, Marco (9 ani), iar cântărețul de manele și muzică de petrecere Liviu Guță a venit însoțit de copiii săi, Maria (5 ani) și Mario (10 ani).
Cunoscutul impresar și instrumentist Dan Bursuc vine joi, 29 martie, de la ora 20.00, la Antena 1, împreună cu fiul său, Leno (10 ani), într-o nouă ediție a emisiunii “Aici eu sunt vedeta”, prezentată de Cosmin Seleși. Ocazie cu care Leno va dezvălui câteva dintre obiceiurile și ciudățeniile tatălui său.
Joi, 29 martie, de la ora 20.00, la “Aici eu sunt vedeta”, interpreta de muzică de petrecere Minodora vine alături de fiul ei, Marco (9 ani), iar acesta va dezvălui în cadrul show-ului câteva lucruri neștiute despre celebra sa mamă.
Joi, de la ora 20.00, la “Aici eu sunt vedeta”, Liviu Guță vine alături de cei doi copii ai săi, Mario (10 ani) și Maria (5 ani), prilej pentru telespectatorii Antenei 1 să afle lucruri neștiute despre cunoscutul cântăreț de manele și muzică de petrecere.
Copiii celebrităților continuă să dezvăluie secretele părinților lor joi, 29 martie, de la ora 20.00, la “Aici eu sunt vedeta”, show-ul prezentat de Cosmin Seleși, la Antena 1.
Anca Sînă Serea și două dintre fiicele ei, Ava (3 ani și jumătate) și Sarah (10 ani), au câștigat, aseară, cea de-a treia ediție a show-ului “Aici eu sunt vedeta”. Premiul în valoare de 9.000 de lei, obținut în urma amuzantelor probe pe care acestea le-au avut de parcurs, a fost donat de Anca și fiicele ei lui Mihai, un băiețel care suferă de parapareză spastică.
Anca Sînă Serea împreună cu doi dintre cei cinci copii ai săi, Ava (3 ani și jumătate) și Sarah (10 ani), și-au meritat trofeul la "Aici eu sunt vedeta".
După ce și-au făcut o intrare în scenă absolut spectaculoasă, pentru Wilmark și cei doi băieți ai săi, Loukas și Joakin, au început emoțiile. Bine, mai mult pentru Wilmark. Motivul?
Giani Kiriță și mama sa au venit împreună la “Aici eu sunt vedeta”, prilej cu care doamna Kiriță e povestit o întâmplare din copilăria celebrului său fiu.
Anca Sînă Serea, Radu Sîrbu, component al trupei O-Zone, și Wilmark vor fi văzuți prin ochii propriilor lor copii, căci micuții vor dezvălui secretele celebrilor lor părinți și vor da din casă multe dintre obiceiurile lor ciudate.
Radu Sîrbu, component al trupei O-Zone, a poposit, alături de fiica sa cea mijlocie, Eva, de patru ani și jumătate, în platoul "Aici eu sunt vedeta" să le arate tuturor cât de bine se cunosc unul pe altul.
La „Aici eu sunt vedeta”, cunoscutul coregraf de origine columbiană Wilmark a venit alături de băieții săi, Loukas, de nouă ani și Joakin, mezinul, de cinci ani.