Campania începuta de artist alături de Salvaţi Copiii România şi care luptă pentru o lume online mai sigură pentru copii şi adolescenţi, a trecut azi într-o nouă etapă.
Marti, 29.04.2014, 15:50
Ştim secretul pe care cântăreţul l-a ascuns
Vineri, 11.04.2014, 17:53
Andrei Leonte a postat pe pagina lui de Facebook un filmuleţ în care cântă cu o voce pe care n-aţi mai auzit-o până acum. Câştigătorul primului sezon X Factor a acceptat o provocare, aşa că a interpretat o piesă după ce a inhalat heliu.
Joi, 03.04.2014, 13:32
Declarația lui Andrei Leonte s-ar putea să te surprindă. Dar câștigătorul primului sezon X Factor spune mai mult decât ce crezi la prima vedere
Este tânăr, frumos şi toate fetele râvnesc la el. Este un câştigător şi se îndreaptă cu paşi repezi spre culmile succesului
Sambata, 01.02.2014, 10:25
Frumoasa orădeancă s-a aflat în același loc și în același moment cu Andrei Leonte, iar această coincidență s-a finalizat cu apariția versurilor primului său single. Andrei și Nati au lucrat împreună pentru primul single al cântăreței. X Factor naște artiști, dar și prietenii pentru o viață
A trecut ceva vreme de cand nu am mai vorbit cu Andrei Leonte, câştigătorul X Factor. Şi am aflat cu plăcerea că a fost foarte ocupat în ultima perioadă. Ocupat cu muzica în primul rând.
Luni, 20.01.2014, 16:57
În câteva zile, aventura X Factor sezonul 3, începută în vară, ia sfârșit. Odată cu ea, spunem adio unora dintre cele mai bune voci ale României, primind cu brațele deschise pe cel care a dovedit că poate face celui mai exigent juriu dar și celui mai pretențios public. Înainte de asta însă, haideți să ne amintim de cei care ne-au făcut să pornim televizoarele weekend de weekend, timp de trei ani!
Andrei Leonte, marele câștigător al primei ediții ”X Factor” a venit astăzi la ”Neatza”, unde și-a prezentat noul videoclip.
Marti, 17.12.2013, 11:35
Câştigătorul primului sezon de la X Factor, Andrei Leonte, a fost prezent în platoul de la Neatza cu Răzvan şi Dani
Câştigătorul primului sezon de la X Factor, Andrei Leonte, şi-a lansat videoclipul ultimului său single "Te sun eu"
Dacă vine vorba de fete, câştigătorul primei ediţii “X Factor”, are minute nelimitate. De când a lansat noua piesă, "Te sun eu", Andrei vorbeşte întruna la telefon
Vineri, 13.12.2013, 15:52
Stii senzatia aia cand ii dai unui baiat numarul de telefon si astepti sa te sune? In noua sa piesa, Andrei Leonte le promite fanelor ca dorinta li se va implini si vor fi primi apelul dorit
Andreea Bălan a fost prezentă în dublu exemplar la cea de-a XIII-a ediție a emisiunii ”Te cunosc de undeva”!, artistă fiind întruchipată de Andrei Leonte, câştigătorul primului sezon X Factor. Semn că i-a plăcut foarte mult momentul, jurata a postat pe un site de socializare un mesaj de laudă
Joi, 05.12.2013, 11:02
Andreea Bălan a fost prezentă în dublu exemplar la cea de-a XIII-ea ediție a emisiunii ”Te cunosc de undeva”!. Artista a fost intruchipată de Andrei LEonte, câștigătorul primului sezon X Factor.
Miercuri, 04.12.2013, 20:31
Andreea Bălan şi Mike Diamondz sunt personajele pe care le interpretează Andrei Leonte şi Mike Diamondz , în cadrul ediţiei a XIII-a de la Te cunosc de undeva!
Fundatia “Mereu aproape” a organizat in weed-end-ul trecut un targ de prajituri, “Prajiturici pentru pitici”. Toti cei care au cumparat o prajitura in cadrul evenimentului au oferit un ajutor unui copil din cadrul campaniei “Vreau sa fiu demn”.
Marti, 01.10.2013, 12:03
Andrei Leonte a castigat prima editie a show-ului X Factor si acest succes l-a facut vedeta. Acest lucru nu-l impiedica sa revina in locurile natale si sa dea o mana de ajutor celor care l-au crescut.
Andrei Leonte a castigat prima editie a show-ului X Factor si acest succes l-a facut vedeta. Acest lucru nu-l impiedica sa revina in locurile natale si sa dea o mana de ajutor celor care l-au crescut.
Luni, 26.08.2013, 14:47
In drum spre Bacau, la Music Awards Gala care va avea loc azi si maine in Piata Tricolorului, masina in care era Andrei Leonte a facut de doua ori pana si a ramas fara benzina.
Vineri, 02.08.2013, 14:43
Pentru ca pretuieste fiecare prieten pe care-l are, Andrei Leonte a pregatit celor 100.000 de prieteni de pe Facebook o piesa dedicata lor.
Marti, 09.07.2013, 12:58
Castigatorul primei editii de la X Factor Romania, Andrei Leonte, a adunat 100.000 de like-uri pe Facebook!
Andrei Leonte, castigatorul primei editii de la X Factor, a interpretat LIVE la Neatza piesa "Unde-s multi, puterea creste"
Ca multi din tinerii din Romania, si Andrei a fost amenintat pe internet sau si-a dat intalniri cu fete pe care le-a cunoscut online asa ca s-a alaturat cu bucurie voluntarilor de la Salvati Copiii in campania “Fii online in siguranta!”
Vineri, 21.06.2013, 16:27
Andre Leonte isi face, in sfarsit, buletin de Bucuresti. Exista, insa, o mica problema… Artistul nu stie ce fotografie sa aleaga!
Luni, 17.06.2013, 13:41
Andrei Leonte a revenit la Neatza cu Razvan si Dani pentru a-si promova noua melodie si a le spune aspirantilor la X Factor de ce merita sa mearga anul asta la auditii.
Miercuri, 29.05.2013, 12:42
Andrei Leonte a revenit la Neatza cu Razvan si Dani pentru a-si promova noua melodie si a le spune aspirantilor la X Factor de ce merita sa mearga anul asta la auditii.
Andrei Leonta va scoate o noua melodie cand va ajunge la 100.000 de mii de like-uri pe Facebook.
Karyna si Andrei Leonte, castigatorul primei editii X Factor Romania, au interpretat LIVE single-ul "If You Really Want Me"
Incepand de astazi, Nicolai Tand are doi ucenici in ceea ce priveste tainele bucatariei. Maramureseanul ii va invata sa gateasca pe Andrei Leonte, dar si pe bloggerul Andrei Cismaru.
Vineri, 24.05.2013, 13:16
Andrei Leonte, castigatorul „X Factor“, si Nicolai Tand, unul dintre juratii de la "Top Chef", au venit la Neatza sa gateasca.
Andrei isi vede familia din „An in Pasti”, la propriu, asa ca si-a petrecut aproape toata saptamana pregatindu-se pentru reintalnire, cu atat mai mult cu cat aceasta va avea loc in noua lui casa”.
Vineri, 03.05.2013, 16:51
Apropiindu-se cu pasi repezi de frumoasa cifra de 100 000 de prieteni pe Facebook, Andrei Leonte, castigatorul primului sezon X Factor, are inca un motiv de bucurie: nominalizarea la premiile muzicale ON AIR Music Awards, la categoria Cel mai bun debut.
Apropiindu-se cu pasi repezi de frumoasa cifra de 100 000 de prieteni pe Facebook, Andrei Leonte are inca un motiv de bucurie: nominalizarea la premiile muzicale ON AIR Music Awards, la categoria Cel mai bun debut.
Luni, 15.04.2013, 15:55
Desi Andrei a avut norocul unei copilarii fericite, isi aminteste cum e sa cresti fara parinti datorita primelor lectii de viata primite de la cel mai bun prieten din copilarie. Inca de mic, acesta fusese abandonat de mama, ramanand apoi, la putin timp si fara tata, Andrei fiindu-I alaturi in tot acest timp.
Luni, 08.04.2013, 13:08
Concurentii celei de-a doua editii a show-ului X-Factor s-au alaturat fundatiei "Mereu aproape" si au sustinut un un concert caritabil intr-un mall din Bucuresti.
Concurentii celei de-a doua editii a show-ului X-Factor s-au alaturat fundatiei "Mereu aproape" si au sustinut un un concert caritabil intr-un mall din Bucuresti.
Duminica, 31.03.2013, 11:46
Tudor Turcu, Andrei Leonte, Natalia Selegean si Ioana Anuta, impreuna cu jurata Delia Matache, incearca sa salveze vieti. Dar nu o pot face singuri. Au nevoie de voi. Incepand cu ora 19:00, artistii vor canta intr-un mall din Capitala. Mai multe detalii, in VIDEO...
Sambata, 30.03.2013, 17:06
Finalistii X Factor vin astazi mai aproape de fani. Artistii vor sustine un concert caritabil intr-un mall din Capitala. Tudor Turcu, Ioana Anuta, Andrei Leonte si Delia vor canta astazi pentru cei care au nevoie de o sansa la viata. Fondurile adunate...
Sambata, 30.03.2013, 13:59
Inca o veste buna pentru Andrei Leonte si un motiv in plus pentru fanii sai sa fie alaturi de el duminica aceasta: artistul este nominalizat la Premiile Muzicale Radio Romania la categoria “Cel mai bun debut”.
Vineri, 15.03.2013, 15:54
Castigatorul primei editii a X Factor Romania, Andrei Leonte, a povestit la emisiunea "Showtime" despre experienta numita Eurovision. Tanarul cantaret a spus ca se astepta sa fie "intins subtire pe paine".
Marti, 12.03.2013, 13:12
Flash-mob pe acorduri de chitara din partea lui Andrei Leonte, castigatorul primului sezon X Factor Romania, aseara, intr-un mall din Bucuresti! Andrei s-a calificat in finala nationala Eurovision, care are loc in aceasta seara! Alaturi de el, concureaza - printre altii - castigatorul celei mai recente editii X Factor, Tudor Turcu.
Sambata, 09.03.2013, 18:15
Flash mob pe acorduri de chitara din partea lui Andrei Leonte, castigatorul primului sezon X Factor Romania! Tanarul solist a reusit sa adune in jurul lui zeci de oameni, aseara, intr-un mall din Bucuresti!
Sambata, 09.03.2013, 13:39
Ascuns bine in umbra succesului surorii sale, Alex Watson a fost trecut cu vederea de o lume intreaga pana de curand. Acum, imagini din campaniile lui in rol de model au aparut pe Internet. Odata cu ele, am realizat ca fratele actritei Emma Watson seamana izbitor de mult cu... Andrei Leonte.
Joi, 07.03.2013, 13:11
Ascuns bine in spatele succesului surorii sale, Alex Watson a fost trecut cu vederea de o lume intreaga pana de curand. Acum, imagini din campaniile lui in rol de model au aparut pe Internet. Odata cu ele, am realizat ca fratele actritei Emma Watson seamana izbitor de mult cu... Andrei Leonte.
Chiar daca sunt castigatorii X Factor, Tudor Turcu si Andrei Leonte raman doi oameni cu picioarele pe pamant. Au demonstrat ca sunt baieti de gasca chiar la Neatza cu Razvan si Dani unde au venit cu daruri si invitatii.
Joi, 07.03.2013, 11:43Chiar daca sunt castigatorii X Factor, Tudor Turcu si Andrei Leonte raman doi oameni cu picioarele pe pamant. Au demonstrat ca sunt baieti de gasca chiar la Neatza cu Razvan si Dani unde au venit cu daruri si invitatii.
Castigatorii ultimelor editii de X Factor, Tudor Turcu si Andrei Leonte, vor participa in finala Eurovision care va avea loc sambata
Andrei Leonte, castigatorul primei editii de X Factor a interpretat LIVE la Neatza single-ul "Paralyzed"
Toata Romania ii iubeste si a si aratat asta cand i-a votat. Vorbesc despre castigatorii celor doua editii de la X Factor, Andrei Leonte si Tudor Turcu. Acum cei doi asteapta din nou voturile dumneavoastra pentru ca s-au inscris intr-o alta competitie, cea de la Eurovision. Este o incercare importanta pentru ei, dar sunt tineri, talentati si optimisti, asa ca nu se tem de concurenta.
Marti, 26.02.2013, 21:55