Cine îl cunoaște pe părintele Calistrat ştie că este un om direct, iar învățăturile sale sunt, de multe ori usturătoare, dar pline de haz. Chiar și așa, cuvintele preotului te fac să meditezi la viața ta, la felul în care trăiești.
Duminica, 18.06.2017, 14:19
Unii preoţi nu au nevoie de biserici grandioase, ca să poată sluji în ele! Iar unii credincioşi nu au niciun fel de pretenţii asupra modului în care arată Casa Domnului. Aşa se face că, într-un cartier sărac din Constanţa, există o biserică foarte mică, exact cât un garaj.
Vineri, 09.06.2017, 17:37
Unii preoţi nu au nevoie de biserici grandioase, ca să poată sluji în ele! Iar unii credincioşi nu au niciun fel de pretenţii asupra modului în care arată Casa Domnului. Aşa se face că, într-un cartier sărac din Constanţa, există o...
Vineri, 09.06.2017, 16:23
Moaștele Sfântului Ioan Bosco (Giovanni Bosco), educator și preot catolic din secolul al XIX-lea, au fost furate dintr-o biserică din nord-vestul Italiei, a informat presa locală sâmbătă
Luni, 05.06.2017, 08:33
Din cauza emoțiilor, dar și a sarcinii, Oana, sora Deliei, a leșinat în timpul cununiei religioase. Soțul ei, Răzvan, a luat-o în brațe la timp, astfel incidentul s-a încheiat rapid.
Marti, 30.05.2017, 20:39
Oana Matache şi alesul inimii ei, Răzvan Miheţ au ales ca loc al celebrării căsătoriei lor aceeaşi biserică precum Delia şi Răzvan. Nu ştim dacă la această alegere a contribuit şi artista dar nu ne-ar mira, nu de alta dar naşii plătesc...
Marti, 30.05.2017, 00:19
Oricât de greu ar părea de crezut, într-un oraș din Germania a apărut primul preot robotizat, care spune rugăciuni și oferă binecuvântare.
Luni, 29.05.2017, 20:30
Iubirea trece dincolo de micile ecrane, iar relaţia din Mariana şi Grigore este cel mai clar exemplu. După ce s-au căsătorit civil în mare finală a celui de-al treilea sezon al emisiunii „Mireasă pentru fiul meu”, Mariana și Grigore și-au unit destinele și în fața lui Dumnezeu.
E sărbătoare mare în familia Deliei. Sora cântăreţei s-a cununat religios cu Răzvan Miheţ.
Duminica, 28.05.2017, 20:02
Unii oameni primesc moştenire hectare de pământ! Alţii, case sau bijuterii. O familie din judeţul Hunedoara a primit o biserică. O mică biserică din lemn, plină de icoane pictate manual, construită de unul dintre predecesori chiar în curtea...
Miercuri, 24.05.2017, 16:45
Viaţa de apoi le bate la geam unor locuitori dintr-un cartier bucureştean. O capelă mortuară se va construi la mai puţin de doi metri de blocul lor. Oamenii sunt îngroziţi la gândul că vor stat atât de aproape de cadavrele enoriaşilor care...
Duminica, 21.05.2017, 19:22
Arhiepiscopul Tomisului are din nou probleme! Procurorii anticorupţie cer ca înaltul prelat să fie trimis în arest la domiciliu. Magistraţii susţin că inculpatul Teodosie Petrescu ar fi încălcat regulile controlului judiciar. El află vineri...
Marti, 16.05.2017, 19:09
Dar şi Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia. Acestea vor putea fi văzute de credincioşi până pe data de 15 mai. Xenia Croitoru ne spune mai multe.
Marti, 09.05.2017, 13:37
O femeie a distrus un crucifix. Pe filmare se vede cum femeia, cu ochelari de soare şi faţa acoperită, dă impresia că vrea să aprindă lumânări. Nu face asta însă, ci le îndeasă în geantă după care rupe un afiş de pe perete şi stinge lumânările pe care le găseşte aprinse.
Vineri, 05.05.2017, 13:42
O femeie a distrus un crucifix. Pe filmare se vede cum femeia, cu ochelari de soare şi faţa acoperită, dă impresia că vrea să aprindă lumânări. Nu face asta însă, ci le îndeasă în geantă după care rupe un afiş de pe perete şi stinge...
Vineri, 05.05.2017, 13:15
Schimbarea unui preot paroh a iscat un scandal de proporţii la o biserică dintr-un Vrancea!
Sambata, 29.04.2017, 11:49
Schimbarea unui preot paroh a iscat un scandal de proporţii la o biserică dintr-un Vrancea! Localnicii, în frunte cu primarul, sunt revoltaţi că părintele care a muncit cot la cot cu ei în folosul comunităţii a fost, peste noapte, înlocuit.
Sambata, 29.04.2017, 09:14
De ziua Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, George Becali a mers la slujbă, ca să asculte cuvântului Domnului şi să cânte muzică religioasă. Nu-i mai place muzica lumească şi spune că a avut puterea să scape de. ispită. A aruncat toate...
Duminica, 23.04.2017, 20:43
De ziua Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, George Becali a mers la slujbă, ca să asculte cuvântului Domnului şi să cânte muzică religioasă. Nu-i mai place muzica lumească şi spune că a avut puterea să scape de. ispită. A aruncat toate...
Duminica, 23.04.2017, 19:25
O biserică monument istoric din centrul capitalei a fost îmbrăcată în termopan. Pentru a proteja frecescele de pe pereţi, spun reprezentanţii parohiei. Numai că n-au avut avizul Ministerului Culturii. Şi nici părerea unui specialist. Din...
Vineri, 21.04.2017, 19:45
O biserică monument istoric din centrul capitalei a fost îmbrăcată în termopan. Pentru a proteja frecescele de pe pereţi, spun reprezentanţii parohiei. Numai că n-au avut avizul Ministerului Culturii. Şi nici părerea unui specialist. Din...
Vineri, 21.04.2017, 19:33
În prima vineri din Săptămâna Luminată, creştinii sărbătoresc Izvorul Tămăduirii. Oamenii merg la biserică să ia apa vindecătoare care îi fereşte peste an de boli şi necazuri. Anul acesta, vremea le-a fost potrivnică pelerinilor. În...
Vineri, 21.04.2017, 19:29
După acte de binefacere şi donaţii de zeci de mii de euro către biserică, George Becali întoarce foaia. Latifundiarul a ajuns în instanţă cu măicuţele de la Mănăstirea Christiana din nordul Bucureştiului. Mărul discordiei este...
Joi, 20.04.2017, 19:26
După acte de binefacere şi donaţii de zeci de mii de euro către biserică, George Becali întoarce foaia. Latifundiarul a ajuns în instanţă cu măicuţele de la Mănăstirea Christiana din nordul Bucureştiului. Mărul discordiei este un teren...
Joi, 20.04.2017, 19:15
Mai mulți credincioși ce se rugau la o icoană cu Maica Domnului în Biserica „Sfântul Ioan Iacob Românul” din Sibiu, spun ca aceasta a început să lăcrimeze. Oamenii afirmă că este o adevarată minune, mai ales că s-a întâmplat în preajma Paștelui.
Marti, 18.04.2017, 15:55
Unele dintre cele mai controversate vedete de la Hollwyood sunt foarte credincioase. Multe dintre acestea au adevărate altare acasă, beau aghiasmă și frecventează biserica în fiecare zi.
Duminica, 16.04.2017, 14:40
Credincioşii au trecut pragul lăcaşelor de cult pentru a lua lumină şi a se închina Învierii lui Iisus Hristos. Cu emoţie şi sufletul deschis, românii şi-au urat Paşte Fericit la miezul nopţii! Au lăsat problemele la o parte şi au...
Duminica, 16.04.2017, 08:50
Marian Duţă, omul informat de la Neatza, ne prezintă un material cu bisericile din Bucureşti.
Priceasna este o cântare executată la slujba liturghiei ortodoxe în timpul împărtășirii preotului sau, prin generalizare, a credincioșilor.
Dan Ciachir este un scriitor, memorialist şi publicist, şi Cătălin Ionuţ Bîrsan, teolog, au venit la Neatza cu Răzvan şi Dani să vorbească despre " Vinerea Mare".
Mulţimi de oameni şi un impresionant dispozitiv de securitate au umplut astăzi centrul Londrei, unde Regina Elisabeta a participat la slujba din Joia Mare. Însoţită de Ducele de Edinburgh, suverana a împărţit, potrivit tradiţiei, câte o poşetă albă şi una roşie participanţilor la slujbă.
Joi, 13.04.2017, 22:33
Mulţimi de oameni şi un impresionant dispozitiv de securitate au umplut astăzi centrul Londrei, unde Regina Elisabeta a participat la slujba din Joia Mare. Însoţită de Ducele de Edinburgh, suverana a împărţit, potrivit tradiţiei, câte o...
Joi, 13.04.2017, 20:36
Cine credea că nimic nu-l va schimba pe regele fițelor din Capitală s-a înșelat amarnic. Andrei Versace pare să fi suferit un adevărat șoc pentru că a renunțat la stilul său de viață extravagant
Joi, 13.04.2017, 11:04
Sunt singurule instrumente muzicale pe care Biserica Ortodoxă le acceptă. În Timiş, tocmai s-a încheiat cel mai mare festival din vestul ţării dedicat acestui instrument. Au fost acolo şi copii, care au învăţat să mânuiască ciocanele din...
Miercuri, 12.04.2017, 13:44
Mulţi credincioşi ajung să facă greşeli mari în biserică fără să îşi dea seama. Una dintre cele mai frecvente, spun preoţii, este cea legată de semnul crucii
Miercuri, 12.04.2017, 09:26
Unul dintre discipolii părintelui Arsenie Boca a ținut o pildă tulburătoare despre pericolul jocului ”balena albastră”.
Sambata, 08.04.2017, 12:58
Două măicuţe susţin că au fost bătute şi alungate din chiliile lor de alte surori. Acestea din urmă le-ar fi umblat chiar şi în agendele în care îşi scriau. păcatele. Măicuţele acuzate au refuzat să comenteze.
Vineri, 07.04.2017, 13:15
Speak şi Feli, scoşi din sărite! Speak este foc şi pară pe controversatul clopot de cinci sute de mii de euro care va fi adus în România. Iar Feli are probleme cu taximetriştii.
Joi, 06.04.2017, 10:30
În timp ce mulţi visează la vacanţe în locuri exotice, turişti din toate colţurile lumii au venit în România pentru a vizita spectaculosul hotel de gheaţă, de la Bâlea Lac. Deşi viscoleşte iar stratul de zăpadă atinge 1,4 m, nu i-a impiedicat să exploreze sculpturile ingheţate.
Miercuri, 05.04.2017, 20:23
În timp ce mulţi visează la vacanţe în locuri exotice, turişti din toate colţurile lumii au venit în România pentru a vizita spectaculosul hotel de gheaţă, de la Bâlea Lac. Deşi viscoleşte iar stratul de zăpadă atinge 1,4 m, nu i-a...
Miercuri, 05.04.2017, 20:16
Fenomen straniu semnalat de unul din pelerinii care se roagă zilele acestea la Ierusalim. Iisus de pe crucea din Biserica Sfântului Mormânt pare să fi deschis ochii în imaginile trimise de pelerin la redacție.
Sambata, 01.04.2017, 23:02
În acest weekend este o ediție specială, iar gazdele emisuni, Mirela și Robert, au ținut să se îmbrace ca la carte.
În acest weekend este o ediție specială, iar gazdele emisuni, Mirela și Robert, au ținut să se îmbrace ca la carte.
Care este legătura dintre biserică şi ştiinţă?
Sambata, 01.04.2017, 15:24
O biserică din judeţul Bacău a fost călcată de hoţi chiar în postul sfintelor paşti. Indivizii nu s-au mulţumit cu obiectele de cult furate, ci au vandalizat lăcaşul dar şi troiţa din sat. Sătenii se tem că ar fi vorba despre membrii...
Sambata, 01.04.2017, 08:41
Un muncitor care lucra pe acoperiş s-a prăbuşit de la aproape 10 metri întălţime. Bărbatul în vârstă de 50 de ani nu a mai putut fi salvat de medici. Colegii cred că omul s-a dezechilibrat din cauza vântului care bătea cu putere. O...
Vineri, 31.03.2017, 07:43
Un localnic care a dat foc la vegetaţia uscată, ar fi lăsat flăcările nesupravegheate. Ele au aprins un gard de lemn, iar apoi au ajuns în locul unde sunt ţinute praznicele. Flăcările s-au extins, ulterior, şi la o bucătărie alăturată,...
Joi, 30.03.2017, 13:33
Locuri în care se spune că au loc minuni în România, încărcate energeti, se găsesc de-a lungul şi de-a latul ţării, românii obişnuind să plece deseori urechea la poveştile transmise din generașie în generație.
Miercuri, 29.03.2017, 14:18
În localitatea Histria din Constanţa, de exemplu, călugării de la mănăstirea Sfântul Ilie Tesviteanul nu au nici curent electric şi nici apă caldă, adică lucruri esenţiale pentru secolul în care trăim. Pentru că nu există lumină,...
Luni, 27.03.2017, 13:38