În special în sezonul de primăvară și toamnă, dar nu numai, factorii alergeni sunt din ce în ce mai numeroși. Deoarece nu te poți izola într-o glob de sticlă, iată ce poți face pentru a scăpa de alergenii în mediile pe care le poți controla cât de cât, respectiv locuința, mașina și biroul.
Joi, 12.12.2019, 15:19O femeie a decis să facă un experiment, așa că a băut o linguriță de bicarbont de sodiu cu apă și apoi s-a apucat de făcut exerciții la sală! Efectele s-au văzut imediat!
Joi, 12.09.2019, 15:25Unul din cinci români se află în Biroul de Credit. Acea instituţie care ţine evidenţa celor care au întârziat cu plata cel puţin 30 de zile. Pentru mulţi însă, o simplă restanţă s-a transformat într-un coşmar. Deşi şi-au achitat ulterior ratele, nu ştiau că au ajuns pe lista rău-platnicilor. De mai bine de un an, legislaţia s-a schimbat!
Vineri, 06.09.2019, 22:50O femeie a decis să facă un experiment inedit și a pus bicarbonat de sodiu pe peria de păr, apoi a așteptat câteva minute. Nu mică i-a fost surpriza atunci când a văzut ce s-a întâmplat!
Luni, 19.08.2019, 13:22O femeie a decis să presare niște bicarbonat de sodiu pe la geam și apoi a așteptat câteva ore. În scurt timp, surpriza a fost mare! Ce s-a întâmplat?
Vineri, 02.08.2019, 17:15Bicarbonatul de sodiu nu lipsește din casa celor care obișnuiesc să facă prăjituri, dar puțini sunt cei care știu la ce mai poate fi folosit acest ingredient! Un șofer a decis să își spele mașina cu bicarbonat de sodiu și a trăit un adevărat șoc! Ce a descoperit?
Joi, 09.05.2019, 19:07Vestea momentului pentru numeroși români, după ce ministul Finanțelor a anunțat ce catetgorie de cetățeni poate scăpa de datoriile fiscale, începând cu luna aprilie. Ce trebuie să afli?
Joi, 28.03.2019, 10:52Bicarbonatul de sodiu este un ingredient nelipsit din bucătăriile românilor, fiindcă numeroase rețete de prăjituri se bazează pe el. Totuși, puțini sunt cei care știu ce efecte și întrebuințări are bicarbonatul de sodiu, mai ales pentru piele!
Vineri, 22.03.2019, 18:38O femeie a turnat bicarbonat de sodiu în pantofi și apoi a așteptat. Nu mică i-a fost surprinderea atunci când a văzut ce s-a întâmplat cu încălțările, a doua zi!
Vineri, 08.03.2019, 13:44Vestea momentului pentru români! Agenția Națională pentru Administrare Fiscală (ANAF) a anunțat schimbarea momentului! Ce se schimbă
Vineri, 01.03.2019, 17:32O veste bună pentru şoferi. Ar putea pierde mai greu permisul de conducere și chiar ar putea să scape de două puncte de amendă, totul cu un gest cât se poate de simplu și la îndemână. Ce trebuie să faci?
Luni, 25.02.2019, 21:38O femeie trebăluia de zor prin bucătărie atunci când i-a scăpat plicul cu bicarbonat de sodiu pe masă. Când a șters cu buretele umed, aceasta a trăit un adevărat șoc! Ce s-a întâmplat
Vineri, 22.02.2019, 17:00O femeie a vărsat din greșeală bicarbonat de sodiu pe verighetă și a observat abia după câteva minute. După ce s-a spălat, aceasta a observat un detaliu cât se poate de neașteptat! Ce s-a întâmplat?
Joi, 21.02.2019, 18:39O femeie a pus niște bicarbonat de sodiu în cuptorul cu microunde și a pornit aparatul, timp de câteva minute. Nu mică i-a fost surpriza atunci când a văzut ce s-a întâmplat!
Joi, 08.11.2018, 16:27O femeie a scăpat din greșeală punga de bicarbonat de sodiu pe covor și a decis să folosească aspiratorul pentru a curăța totul. La final nu mică i-a fost surpriza atunci când a văzut ce s-a întâmplat cu țesătura!
Joi, 20.09.2018, 18:19Mai ales în timpul lunilor de vară, țânțarii pot deveni o problemă destul de agasantă. Dacă vrei să scapi rapid de ei și totuși nicio metodă nu a dat rezultate, atunci află care este cel mai eficient truc din lume! Insectele...
Miercuri, 22.08.2018, 15:19Cu vara la doar câteva săptămâni distanță și cu haine din ce în ce mai puține pe tine, trebuie să te asiguri că vei arăta cât de bine posibil la plajă, preferabil fără să-ți lași la o casă de amanet argintul în București sau să faci un credit de nevoi personale pentru a acoperi cheltuielile cu tratamentele cu laser.
Vineri, 08.06.2018, 18:35Dacă te-ai săturat să te privești în oglindă și să vezi că ai cearcăne sau pungi la ochi, atunci ar fi cazul să faci o schimbare. Iar trucul este pe cât de simplu, pe atât de ieftin și eficient!
Miercuri, 11.04.2018, 15:43Oricui i s-a întâmplat ca măcar o dată în viață să aibă riduri și să se întrebe cum poate scăpa de ele. Soluția este cât se poate de simplă.
Luni, 18.07.2016, 12:58Farmecele şi vrăjile există şi se fac, chiar dacă pare greu de crezut. Totuși, iată câteva dintre semnele care îți spun că ți s-au făcut vrăji.
Marti, 27.10.2015, 10:52