„Clubul de excelență” ajută copilul tău să își dezvolte performanțele și să devi cel mai talentat. Aceștia pot lua cursuri de limbi străine, de dezvoltare prin artă, de scriere creativă și multe altele.
Vineri, 06.10.2017, 10:58
Luni se reiau cursurile la universităţi! Răzvan Simion a povestit un episod amuzant în care a fost implicat pe vremea când era student!
Luni se reiau cursurile la universităţi! Răzvan Simion a povestit un episod amuzant în care a fost implicat pe vremea când era student!
Autorităţile sunt îl alertă şi au activat planul de urgenţă. Şcolile se închid, iar oamenii sunt sfătuiţi să nu iasă din case. Primarul General al Capitalei, Gabriela Vrânceanu Firea, vorbeşte despre măsurile care se iau.
Miercuri, 20.09.2017, 13:28
Gabriela Firea cere încetarea cursurilor din școli la ora 17. Tot sudul tarii este sub avertizare de ploi torenţiale, descărcări electrice şi chiar grindină.
Miercuri, 20.09.2017, 09:28
Pentru mai bine de 2 milioane de elevi din România a început şcoala. imagini bt copii care plang Cei mici s-au rupt cu greu din braţele părinţilor. imagini monnet Cei mari - au fost doar în trecere prin curtea şcolii. Pentru că nu s-au ţinut...
Luni, 11.09.2017, 19:07
50 de copii din Bistriţa-Năsăud nu au mers astăzi la şcoală, ci la pensiune! Unitatea de învăţământ este un şantier, aşa că elevii au fost găzduiţi în încăperile destinate turiştilor.
Luni, 11.09.2017, 16:35
Instructorii auto din România nu vor să fie specializați gratuit. Din o mie de locuri puse la dispoziţie de Poliţia Română şi Academia Titi Aur pentru un program de training, doar 473 au fost ocupate. Majoritatea celor înscrisi sunt...
Marti, 22.08.2017, 10:36
Cinci milioane de euro. Este nota de plată fabuloasă suportată de instituţiile publice pentru ca angajaţii de la stat să meargă la cursuri de formare profesională, la mare sau la munte. Cursurile sunt, în realitate, concedii mascate pentru...
Joi, 17.08.2017, 16:43
Şi nici măcar nici nu-şi doreşte să intre în vreo sală de cursuri. A învăţat doar că trebuie să muncească. Iar Ion nu este singurul copil rătăcit în drumul spre educaţie. Alţi aproape 40 de mii de puşti, care trebuie înscrişi în...
Miercuri, 02.08.2017, 13:23
Veste nu tocmai fericită pentru elevi! Anul școlar 2017-2018 va începe mai devreme de data de 15 septembrie, așa cum era așteptat.
Miercuri, 19.07.2017, 09:29
Dorinţa femeilor de a se putea apăra singure este din ce în ce mai mare! În special a femeilor musulmane. Iar un instructor de Taekwondo din Statele Unite le oferă acum doritoarelor această şansă. Tinerele musulmane se pot înscrie la cursuri...
Marti, 18.07.2017, 17:14
Dăcă vă visați, marinari, pirați sau proprietari de yacht, trebuie să știți să navigați. Nici barba nici yachtul nu merg singure, așa că este bine să aflați că puteți face cursuri de yachting chiar în București.
Pasiunea pentru cai şi călărie este un mod relaxant de petrecere a timpului liber. Cei care încă nu s-au iniţiat în sportul echitaţiei pot lua cursuri la unul din centrele şi cluburile specializate din jurul Bucureştiului, astfel de locuri existând de altfel şi în alte zone ale ţării.
Pasiunea pentru cai şi călărie este un mod relaxant de petrecere a timpului liber. Cei care încă nu s-au iniţiat în sportul echitaţiei pot lua cursuri la unul din centrele şi cluburile specializate din jurul Bucureştiului, astfel de locuri...
Vorbitul în fața unui grup de oameni poate fi stresant. Dacă ai fluturi în stomac atunci când ești pus în situația de a fi un orator, atunci aceste trucuri îți pot fi de folos pentru a-ți ține în frâu emoțiile:
Luni, 27.03.2017, 10:00
Copiii care pronunţă corect toate cuvintele, încă din primii ani de viaţă, sunt mai încrezători şi mai liberi să-şi exprime ideile, spun specialiştii. De aceea, tot mai mulţi părinţi aleg să-i trimită la cursuri de dicţie.
Sambata, 18.03.2017, 19:49
Pentru bebeluşul vremurilor noastre, nu mai e demult o problemă tehnologia de ultimă generaţie. Cărucioare intrate în Cartea Recordurilor pentru cele mai mici dimensiuni, scaune pentru maşini cu efect anti-şoc, recipiente din care nu curge...
Duminica, 12.03.2017, 19:43
Anul şcolar 2017-2018 va avea 36 de săptămâni de cursuri, din 11 septembrie până în 22 iunie, însumând 174 de zile lucrătoare. Cursurile semestrului întâi se vor încheia în 2 februarie, vacanţa elevilor din învăţământul primar va fi din 28 octombrie până în 5 noiembrie, iar vacanţa de iarnă va începe în 23 decembrie şi se va încheia în 7 ianuarie 2018. Semestrul a II-lea va avea 17 săptămâni de cursuri, iar elevii vor fi în vacanţă de primăvară din 10 aprilie până în 22 aprilie 2018, potrivit proiectului de ordin al ministrului Educaţiei, pus în dezbatere publică.
Joi, 02.02.2017, 15:36
Alina Pușcău a învățat de la cei mai buni profesori. Modelul a luat cursuri de dicție de la Larry Moss.
Sambata, 21.01.2017, 23:14
Nu mai avem ninsori, nu mai avem viscol, dar de frig nu vom scăpa prea curând! Iar pentru elevii unui liceu din Arad este cea mai neplăcută veste din lume. Până la primăvară, vor fi nevoiţi să suporte vântul care le bate prin clase. Şi nu...
Vineri, 13.01.2017, 16:07
Accidentele rutiere sunt principala cauză a morţii pentru şoferii cu vârste între 18 şi 25 de ani. Nu conduc preventiv, pentru că au permis de mai puţin de cinci ani şi nu i-a învăţat nimeni.
Vineri, 16.12.2016, 20:21
În prag de iarnă, studenţii de la Universitatea Petrol şi Gaze din Ploieşti tremură în bănci. Este frig în sălile de curs. Şi asta pentru că abia acum au fost demarate lucrarile de reabilitare la instalaţia de încălzire.
Joi, 24.11.2016, 08:37
Nu este un secret că şcoala nu acoperă toate nevoile elevilor din România. Ce poate nu ştiţi este că există şi cursuri gratuite de perfecţionare. Nu doar meditaţiile plătite sunt soluţia ca tinerii să-şi atingă potenţialul maxim.
Duminica, 13.11.2016, 08:54
Sorin Ene explică la Neatza cum se pot face drifturi în siguranță.
Unii părinți ar spune că tehnologia are un impact negativ asupra copiilor. Există însă cursuri de programare unde copii se familiarizează cu tehnologia și învață să o folosească într-un mod mai util.
Viaţa de student a fost dintotdeauna dificilă, mai ales din punct de vedere financiar. Însă în ultimii ani, tinerii au început să pună banii în faţa educaţiei. Aproape jumătate dintre ei ajung să renunţe la studii, din cauza locului de...
Marti, 01.11.2016, 19:44
Şcoala abia a început şi elevii au parte pe prima zi de vacanţă. Chiar săptămâna aceasta. Ziua Educaţiei e zi de cursuri altfel pentru elevi şi profesori.
Duminica, 02.10.2016, 19:31
Secolul XXI ne-a adus în case televiziunea și internetul, iar dacă pe vremea bunicilor accesul la informație și libertatea de exprimare erau subiecte tabu, astăzi, din fericire, ne bucurăm de o sumedenie de emisiuni și programe televizate.
Vineri, 30.09.2016, 15:57
1 octombrie 2016 este ultima zi de înscrieri la cursurile gratuite oferite de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. Cei mai talentați copii, cu numeroase premii naționale, internaționale și cu rezultate școlare de excepție sunt așteptați să se înscrie la cursuri și ateliere susținute de profesori și traineri cu vastă experiență și certificări internaționale.
Joi, 29.09.2016, 18:50
Înscrierile sunt în toi la Intact Media Academy şi, dacă va doriţi să ne daţi veşti mondene sau din partea astrelor, în direct, la Observator, va aşteptăm.
Luni, 26.09.2016, 07:51
Un nou curs de Prezentator TV va lua startul în octombrie la Intact Media Academy iar înscrierile sunt în toi!Transformă-ți pasiunea pentru jurnalism în profesie învățând de la cei mai buni. Alessandra Stoicescu, Dan Negru, Dani Oțil, Cristi Brancu sunt numai câteva dintre vedetele care îi îndrumă pe cei dornici să intre cu succes în lumea televiziunii.
Luni, 19.09.2016, 12:55
Un nou curs de Prezentator TV va lua startul în octombrie la Intact Media Academy iar înscrierile sunt în toi!
Vineri, 16.09.2016, 15:37
Un an nou educațional se pregătește să își deschidă porțile pentru cei mai talentați copii,cu numeroase premii naționale,internationale și cu rezultate școlare de excepție.
Joi, 15.09.2016, 08:02
Siguranţa copiilor este mai importantă decat aparenţele. Tehnologia de ultimă oră sau materialele scumpe au fost înlocuite de cursuri de siguranţă auto, la târgurile de profil. Statisticile în domeniu sunt îngrijorătoare.
Sambata, 03.09.2016, 08:57
Surpriză neașteptată pentru elevi! Ministerul a anunțat când va avea loc festivitatea de deschidere a noului an școlar.
Miercuri, 24.08.2016, 19:00
55 de studenți din peste 27 de țări au venit în România pentru a participa la cursurile de vară Bucharest Summer University. Timp de două săptămâni, participantii vor avea parte de un program cultural interactiv, cu excursii în țară,...
Joi, 18.08.2016, 08:22
Actriţa americană Angelina Jolie va preda un curs despre emanciparea şi drepturile femeilor, pace şi securitate, la Universitatea Georgetown din Washington, D.C., în calitate de profesor invitat
Duminica, 07.08.2016, 14:08
Marea nu înseamnă doar o întindere de apă, în care ne băgăm după ce-am stat la plajă ca să ne răcorim. Pentru un neiniţiat, marea este o enormă necunoscută. Aşa că, dacă veţi ajunge la mare, nu rataţi ocazia să-i exploraţi...
Vineri, 15.07.2016, 20:15
Aproape în toate desenele realizate de cei de la Disney și Pixar apare simbolul „A113”. Ba pe plăcuța de înmatriculare a unei mașini, ba pe o ușă sau chiar pe îmbrăcămintea unui personaj.
Marti, 10.05.2016, 10:50
Valentina Pelinel vrea să fie o mamă bine pregătită. După ce a cumpărat totul pentru camera viitorului ei fiu, fostul manechin s-a înscris la cursuri pentru viitori părinţi. A învăţat despre cum să aibă grijă de copil şi le-a povestit...
Joi, 07.04.2016, 19:33
În noua eră tehnologizată, plină de dispozitive și gadgeturi, "selfie-urile" fac parte din viața noastră. Te pozezi la fel cum mănânci, te îmbraci sau mergi la toaletă. Periodic, din relex.
Miercuri, 03.02.2016, 13:32
Vedetele incontestabile ale televiziunii sunt jurnaliștii care realizează emisiuni de divertisment. Nu e deloc uşor să faci milioane de oameni să se relaxeze uitându-se la tine şi să aştepte cu nerăbdare emisiunea ta. Dar cu se face asta...
Marti, 02.02.2016, 16:56
Zeci de tineri au şansa să exploreze cele mai interesante locuri şi să-i cunoască pe cei mai importanţi oameni care au păşit pe planetă. Vor porni într-o călătorie a cunoaşterii, în limba engleză, la cursurile National Geographic Learning Explorer.
Vineri, 22.01.2016, 08:43
Minim 10 kilometri, pe jos, ca să vină la scoală. Atât erau nevoiţi să parcurgă zilnic copiii dintr-o comună din judeţul Alba. Iarna, din cauza nămeţilor, renunţau la cursuri. Acum, abandonul şcolar a ajuns la zero.
Joi, 21.01.2016, 16:35
Ministerul Educaţiei a făcut un anunţ care îi întristează pe elevi. Începând de mâine, cursurile vor fi reluate în toate unităţile de învăţământ preuniversitar din Călăraşi, Ialomiţa şi Brăila, ca şi în cele din Constanţa
Marti, 19.01.2016, 16:47
Nu doar statisticile, ci și parlamentarii sunt de părere că suntem un popor neinformat. Ca urmare, cursurile de prim-ajutor ar putea să devină obligatorii, atât pentru elevi, cât și pentru studenți
Marti, 08.12.2015, 11:09
Școlile din Beijing își vor suspenda timp de trei zile toate activitățile în aer liber, din cauza noilor vârfuri de poluare a aerului, au anunțat duminică mass-media oficiale, la o săptămână după un episod coșmar de "aerapocalipsă" în capitala chineză
Luni, 07.12.2015, 09:57
Prima lecţie în şcoli ar trebui să fie lecţia de prim-ajutor. Ea este cerută de specialişti, dar şi de mii de părinţi printr-o petiţie online. Mai ales după tragedia din Colectiv, când fiecare secundă a făcut diferenţa între viaţă...
Luni, 23.11.2015, 19:35
După incendiul din clubul Colectiv, muzica rock a devenit inamicul numărul unu al profesorilor de religie. Elevii au făcut publice cursuri împărţite la clasă de dascălii lor.
Miercuri, 11.11.2015, 19:27